x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Doi unguri din Transilvania, omorâţi în bătaie de români

0
Autor: Lavinia Betea 10 Aug 2009 - 00:00
Doi unguri din Transilvania, omorâţi în bătaie de români /Fototeca Online a Comunismului Românesc


"Împreună cu ţările socialiste, cu celelalte popoare ale lumii vom ac­ţiona pentru ca omenirea să nu mai fie marcată de «război rece»", pr­e­fa­ţa­se începutul lui '89, profetic, Gorbaciov în mesajul său de An Nou.  

După 1945, între cele două "lagăre" - reprezentate de Uniunea Sovietică  şi Statele Unite ale Americii - se instituise "un joc cu scor nul". "Război im­probabil, pace imposibilă" - definise Raymond Aron periculoasa com­pe­ti­ţie a cursei înarmărilor şi dezinfor­mă­ri­lor propagandistice.


Pe acest fundal, în vara lui 1989, ziarele româneşti debordau în anun­ţuri de glorioase succese datorate lui Ceau­şescu. Iar în paginile de informaţii externe, în lumea "celorlalţi", toate mergeau din rău în mai rău: şo­maj, greve, inflaţie, violenţă, războaie, insecuritate socială.
Tot atât  de departe de adevăr erau în­să şi informaţiile despre România di­­fuzate de partea cealaltă a "cortinei de fier".


Poveşti cu maghiari linşaţi de români bestiali
Joi, 10 august 1989 la Paris, cotidia­nul Le Monde  publicase sub titlul "Doi unguri din Transilvania omorâţi în bătaie" următoarea ştire:

"Doi români de origine maghiară au fost omorâţi în bătaie acum două luni de miliţieni, potrivit informaţiei primite de la Liga de apărare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris.

János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judeţul Har­ghita, făcuse rost de carne pentru o masă festivă cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 mi­liţieni care au dorit să afle de unde a cumpărat mâncarea şi l-au bătut până a murit.

La 12 iunie, Imre Tamás, şofer de camion în vârstă de 38 de ani, a fost prins şi omorât în bătaie, pentru că a comandat o bere în limba maghiară în satul Miercurea-Ciuc, în apropierea Clujului" (Sursă: Agenţia Infomina).

Jurnalistic vorbind, ştirea aceasta e corect structurată. S-a menţionat dintru început şi sursa de informare - Liga de apărare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. Fran­ce­zului care-ar avea dubii că undeva, în Europa sfârşitului de secol XX, oamenii ar fi omorâţi, deoarece mă­nâncă de sărbători carne ori vorbesc în limba maternă, i se garanta "ade­vărul" prin girul unei onorabile şi democrate asociaţii.  

Ştirea de şapte rânduri e un exemplu clasic de muniţie a războiului psihologic prin dezinformare. Cu teh­nici diverse şi de efect chiar dacă manipulatorul îşi desconsideră la limită victi­mele. Începând cu "precizia" răspunsurilor în algoritmul ce arti­culează schema ştirii: cine, ce, unde, când şi de ce? Copleşit de impresia grozăviei unor crime politice, occidentalul urma să nu observe că ambele "victime" se numesc Tamás, iar ucigaşii sunt anonimi. Că nu există nici un sat transilvan Sindomini ori că "satul" Miercurea-Ciuc e de fapt un oraş aflat la sute de kilometri de Cluj, de unde să ştie?! Esenţială - în a-i stârni dezgust şi revoltă - era convingerea că în Europa poţi fi linşat dacă vorbeşti o limbă maternă (alta decât limba oficială) ori dacă mănânci cu prietenii la o masă friptură. Ce ţară cu naţionalişti bestiali! Să te-ndoieşti atunci că lamele buldozerelor rădeau în Transilvania satele ungureşti de pe suprafaţa pământului?!    

"Epopee românească": Învăţătoa­rea Camelia a decis  să nască pe  ruta Turnu-Severin - Dunăre - Kladovo - Ne­gotin. Astfel de ştiri macabre erau pe tonul obişnuit al opiniilor şi in­for­ma­ţiilor despre România în presa oc­ci­dentală şi americană din vara lui '89.

Cu o zi înaintea apariţiei în Le Monde a ştirii menţionate anterior, un alt ziar  francez, parizianul Le Soir, îşi "cutremura" cititorii cu acest re­portaj intitulat "Epopeea ro­mâ­nească a Cameliei": "O tânără învă­ţă­toare ro­mâncă, Camelia Popescu Sorina, în­sărcinată în nouă luni, a fugit din România în iulie anul acesta traversând Dunărea înot. Atunci a simţit şi primele dureri...


Tânăra trăia împreună cu soţul ei în Turnu Severin, port la Dunăre, într-un apartament neîncălzit iarna şi luminat cu un singur bec. Se săturaseră să economisească «în aşteptarea unor vremuri mai bune». Soţul ei a fugit primul, acum câteva luni, şi este în prezent la Viena, într-un centru de primire a refu­gia­ţi­lor. Prima sa tentativă de fugă înot a eşuat. Era împreună cu un prieten care a fost împuşcat în ceafă de au­to­rităţile române, iar el a fost închis. La scurt timp după asta a evadat din puşcărie şi a reuşit să treacă frontiera româno-ungară. În iulie a venit rândul doamnei Popescu Sorina să-şi pună în aplicare planul de fugă. S-a dus la zece kilometri în aval de Turnu Severin, acolo unde ma­lu­ri­le Dunării erau cel mai aproape unul de altul, lăţimea fiind de un kilome­tru.

În mijlocul nopţii, tânăra învăţă­toare a umflat o cameră de cauciuc şi a intrat în apă. Când a ajuns aproape de mijlocul drumului a simţit pri­mele dureri, şi apoi o senzaţie de uşu­ra­re. Abia după ce a ajuns pe malul iugoslav şi-a dat seama că i se rupsese apa în timpul traversării.

Dupa câteva ore în care a mers pe câmp şi prin pădure, Camelia a ajuns în oraşul Kladovo şi mai apoi cu autobuzul în Negotin, unde a născut o fetiţă, pe care a botezat-o Nataşa. Cu ajutorul înaltului comisariat ONU pentru refugiaţi, tânăra româncă speră să se întâlnească cât mai repede cu soţul ei la Viena". (Traducere Agen­­ţia Infomina)

Însăilarea e încă mai grosieră decât în articolul anterior. Ai crede că nici mă­car n-a fost mână de ziarist. Ci de pro­fesionist al unui serviciu de  dezin­for­mare ce s-a servit de ziar la modul pecuniar al unei campanii publici­tare.

Alte comentarii ar fi de prisos. Po­veşti ca acestea erau difuzate frecvent în presa celuilalt "lagăr" pe parcursul lui '89. Cu ele s-au prefaţat minciuni­le despre  masacrul cu 60.000 de morţi de la Timişoara şi despre te­ro­riştii din Bucureşti: ultima redută de pe frontul de est al "războiului rece".
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de