x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Doina Melinte, campioan mondială la atletism în sală

Doina Melinte, campioan mondială la atletism în sală

de Vlad Ionescu    |    05 Mar 2009   •   00:00

La doar două săptămâni după Campionatele Europene în sală de la Haga, competiţie la care spor­ti­vele din ţara noastră cuceriseră nu mai puţin de trei medalii de aur şi una de bronz, cei mai buni atleţi din lume şi-au dat întâlnire la Budapesta, unde, în zilele de 3-5 martie 1989, a avut loc cea de-a doua ediţie a Campionatelor Mondiale în sală. Într-o companie selectă, pe listele de concurs fiind înscrişi aproape 400 de sportivi din 62 de ţări, reprezentantele Ro­mâ­niei au urcat de trei ori pe podiumul de premiere, cucerind o me­dalie de aur, una de argint şi una de bronz.



Trofeul din cel mai preţios metal a fost câştigat de Doina Melinte, în proba de 1.500 de metri, care la Haga triumfase pe distanţa mai scurtă, de 800 de metri. La 32 de ani, atleta de la Ştiinţa CFR Bacău şi-a apărat astfel cu succes titlul obţinut cu doi ani înainte, la ediţia inaugurală desfăşurată la Indianapolis, performanţa sa fiind dublată de un nou record al competiţiei: 4 mi­nute, 4 secunde şi 49 de sutimi. Marieta Ilcu a cucerit medalia de argint la săritura în lungime, fiind întrecută doar de deţinătoarea recordului mondial, sovietica Galina Cistiakova, în timp ce tânăra Margareta Keszeg a confirmat va­loarea incontestabilă a şcolii ro­mâ­neşti de semifond şi fond, sosind a treia în cursa de 3.000 de metri, în care olandeza Elly van Hulst stabilise un nou record al lumii. "Doina Melinte a schimbat proba, trecând la distanţa mai lungă, dar nu şi treapta podiumului. Atleta băcăuancă a făcut din nou dovada marilor sale calităţi şi resurse, dominând clar, pe baza unei tactici fără fisuri, cursa de 1.500 de metri. După ce a talonat-o îndelung pe sovietica Kitova, Doina Melinte a sprintat puternic o dată cu anunţul intrării în ultimul tur de pistă, detaşându-se net nu numai de pluton, ci şi de principalele sale adversare. Îndreptându-se cu siguranţă spre linia de sosire, reprezentanta noastră a depăşit-o cu aproape o secundă pe a doua clasată, timpul înregistrat de ea constituind totodată şi un nou record al Cam­pio­na­te­lor Mondiale în sală", a notat în corespondenţa sa trimisul special al ziarului Sportul la această competiţie. Doina Melinte, care astăzi este director al DJS Bacău, îşi amin­teşte cu plăcere nu numai despre medalia de aur câştigată la Bu­da­pes­ta, ci şi despre întregul sezon de sală 1989, unul dintre cele mai bune din întreaga sa carieră: "Fi­nala de la Budapesta a fost ultima cursă pe care am alergat-o în acel an în sală. Am avut mari emoţii, pentru că simţeam că începuseră să mi se descarce bateriile şi mă te­meam că nu voi câştiga. Lucru normal, având în vedere că în ianua­rie participasem la circuitul nor­d-american, apoi la Campionatele Europene de la Haga, unde am luat medalia de aur la 800 de metri, după care am luat startul la câteva concursuri în Spania. Nu aveam de ce să mă plâng, pentru că aşa stabilisem planul de pregătire şi chiar îmi plăcea să concurez, deoarece era mult mai relaxant în com­pa­ra­ţie cu antrenamentele tari pe care le făceam acasă. Pe vremea aceea mă pregăteam singură, încetasem colaborarea cu antrenorul Dorin Melinte, dar aveam suficientă experienţă ca să ştiu ce să fac. Îmi amin­tesc că am trecut linia de sosire moartă de oboseală, abia am putut să schiţez un gest de salut către pu­blic, iar în sinea mea îmi spuneam că bine că am scăpat. La festivitatea de premiere a fost un mic incident, pentru că organizatorii rătăciseră banda cu imnul naţional. A trebuit să aşteptăm vreo zece minute până au găsit-o, iar apoi totul a decurs normal, conform protocolului. Nu a fost nimic intenţionat, ci doar o problemă de organizare. Aşa s-a încheiat un sezon excepţional pentru mine, dar nu ştiu dacă cel mai bun din întreaga mea carieră. Parcă mai aproape de suflet îmi este performanţa pe care am realizat-o în 1990, când am reuşit să dobor două recorduri mondiale într-o singură cursă, pe distanţele de 800 de metri şi o milă, într-un concurs care a avut loc la New Jersey", îşi amin­teşte Doina Melinte.

×
Subiecte în articol: special doina melinte doina melinte