Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1989, Electroputere Craiova împlinea patru decenii de viaţă. Viaţă cu acest nume, pentru că naşterea propriu-zisă a uzinei avusese loc înainte de război, sub patronajul lui Nicolae Malaxa.
"Electro", în fapt un conglomerat de fabrici şi platforme industriale coordonate de Centrala Industriei Electrotehnice, este inima industriei craiovene, cu circa 13.000 de angajaţi – şi cine-ar fi bănuit că după 20 de ani, la privatizare, uzina va fi rămas cu numai o cincime din personal?
Aflată în plină construcţie la începtul lui 1989, Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă comanda la Electroputere proiectarea şi realizarea unor transformatoare electrice de mare capacitate, absolut necesare reţelelor de transport electric, care urmau să plece de lângă atomocentrală. Cu o greutate de aproape 400 de tone fiecare, cele două transformatoare au rămas în istoria uzinei ca fiind nu doar cele mai mari produse electrotehnice româneşti de la acea dată, dar şi cele mai mari transformatoare care au ieşit vreodată pe poarta Uzinei Electroputere Craiova.
S-a lucrat doi ani şi jumătate
Electro avea mai multe fabrici sau divizii, iar inginerul Ionel Bălan, actual director al Diviziei Construcţii Metalice, era un simplu şef de secţie la Fabrica de Transformatoare atunci când s-au cerut proiectarea şi realizarea unui transformator-gigant, de 440 MVA şi 24/415KV. "Toată treaba a durat, cred, vreo doi ani, doi ani şi jumătate. Am livrat două transformatoare, câte unul pentru fiecare unitate de la Cernavodă. Cu o lungime de 16,63 metri, 9,1 metri înălţime şi 8,85 metri lăţime, era primul transformator de o asemenea putere produs în Craiova şi, implicit, în România. Toată concepţia şi proiectarea s-au făcut la Atelierul de Proiectare din cadrul Institutului de Cercetări de Transformatoare, Motoare şi Aparataj Electric de lângă Electroputere. Şeful proiectării era inginerul Gheorghe Toma, dar au fost multe nume implicate.
Inginerul Constantin Treschin, de exemplu, sau Paul Dinu, şef al secţiei de montaj, unul din cei doi eroi ai muncii socialiste pe care îi aveam în uzină.
Director la Fabrica de Transformatoare era Vasile Ciupitu, la întreprindere era Constantin Udrea, iar la nivelul întregii Centrale a Industriei Electrotehnice era director Ion Licu. Transformatorul a fost testat pe platforma de la Electroputere, într-unul dintre puţinele laboratoare de încercare de înaltă tensiune din Europa, un laborator ce rezistă la tensiuni precum cea a fulgerului şi care era condus atunci, ca şi acum, de dr ing. Andrei Marinescu", povesteşte inginerul Bălan.
Construcţia megatransformatorului a adus pentru inginerii de la Electroputere mai multe noutăţi. "Producţia de energie nucleară presupunea respectarea unor norme europene, iar partenerii canadieni de la Cernavodă ceruseră şi ei acelaşi lucru: implementarea unui sistem de supraveghere a calităţii. A trebuit să-l implementăm", explică Ionel Bălan cum s-a ajuns ca Electroputere să aibă un asemenea sistem de control al calităţii producţiei, mult mai strict şi mai complex decât tradiţionalul CTC. O altă premieră a ţinut de transportul megatransformatorului. Inginerii de la Electroputere au fost nevoiţi să realizeze un transformator cu roţi, însă misiunea le-a fost uşurată de faptul că producţia tradiţională a uzinei erau locomotivele. Tot fostul şef de secţie Bălan ne spune în ce a constat noutatea: "E primul nostru produs făcut pentru transport feroviar în construcţie autoportantă. Ca să explic în termeni simpli: la capete, transformatorul avea nişte bride, care se fixau direct pe un şasiu feroviar".
