x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Educaţia şi jocul

0
01 Iun 2009 - 00:00

Evoluţia fiinţei umane în copilărie se caracterizează prin procese de acumulare şi asimilare a normelor şi valorilor promovate de familie şi societate. Fiind dependent de părinţi, copilul raportează totul la aceştia. Judecăţile, atitudinile, comportamentele şi acţiunile copilului se produc prin referire la adulţi.



Cel puţin până la o anumită vârstă, este un fapt pozitiv, pentru că în acestă perioadă copilul se socializează. Esenţial este modul în care părinţii ştiu să va­lorifice în folosul copilului această relaţie. Comportamentul adulţilor trebuie să fie plin de grijă, de solicitudine faţă de problemele ridicate, iar răspunsurile la întrebările puse de copil să nu fie evitate, trunchiate sau confuze. Pe măsura dezvoltării copilului se constată tendinţe de autonomie, de independenţă în acţiune şi gândire. O dată cu atingerea pragului adolescenţei, el renunţă la dependenţa de părinţi şi caută căile de manifestare a propriei identităţi în con­textul mediului său de viaţă şi de învăţătură.

Trecerea spre autonomie se realizează pe nesimţite, mai cu seamă pentru adult, care nu observă transformările ce se produc în evoluţia copilului, transformări imperceptibile, dar reale. Individualizarea personalităţii copilului se concretizează în diverse moduri, unele chiar şocante pentru cei din jur. Din această cauză pot apărea neînţelegeri între copilul care dovedea ascultare până de curând şi adulţi, părinţi sau educatori, care nu percep încă schimbările petrecute în comportamentul lui. Traversarea acestei perioade de individualizare diferă de la copil la copil, în funcţie de sex, de me­diul de rezidenţă. Cunoaşterea şi luarea în seamă a indivi­dualizării personalităţii copilului sunt esenţiale în actul educativ, evitându-se, astfel, o serie de consecinţe dău­nătoare pentru dezvoltarea psihică a copilului, ca şi pentru atmosfera din familie sau din grupurile şcolare. Este de la sine înţeles că trebuie să se utilizeze metode, principii şi tipuri de raporturi specifice în educaţia şi formarea copilului, la vârsta trecerii de la independenţă la autonomie.

Activitate fizică sau mentală, jocul pregăteşte omul pentru activităţile productive (...). Pentru copil, joaca este moda­litatea spontană şi informală de comunicare. Joaca este integrată în joc, de altfel, este dificil să se delimiteze cu toată rigoarea jocul de joacă, între ele existând o interferenţă continuă. Dincolo de aceste diferenţieri rămâne faptul, deosebit de important, că în copilărie jocul este un mijloc fundamental de socializare. Copilul care nu se joacă sau este oprit să se joace va fi privat de o cale esenţială de educare şi formare. Atunci când adultul interzice copilului jocul, se comite un act anti-educativ cu profunde consecinţe asupra evoluţiei personalităţii acestuia. Jocul se manifestă diferit de la o vârstă la alta. Aşa cum au dovedit studiile de psihologie, jocul dominant în copilărie este cel "de-a familia", de fapt refle­xul mediului de viaţă cel mai apropiat al copilului. La 3 ani jocul este legat şi de obiecte, copilul manifestând un interes sporit pentru adulţi, reproduce situaţii concrete din conduitele umane. La 4 ani, jocul capătă tot mai mult un caracter colectiv, el caută un partener de joc. De regulă, se joacă mai bine cu un copil mai mare sau mai mic decât el. La 5 ani constatăm o colaborare mai eficientă între partenerii de joc. Copilul se joacă şi în ideea cunoaşterii partenerului său. La această vârstă, se manifestă nevoia acută a prezenţei unei alte persoane, fie chiar adult. Acum creează şi propune su­biecte celorlalţi. La copiii de 5-6 ani sunt prezente în joc rolurile profesionale, ei apropiindu-se astfel de universul profesiunilor şi al muncii. O dată cu intrarea în şcoală, jocul copiilor suferă mutaţii importante. Interesele copiilor se îndreaptă către preocupările şcolare, către lărgirea orizontului de cunoaştere şi al cadrului relaţional. Jocul se îmbină cu învăţătura. Esenţial este cum se realizează proporţia între acestea. Oricum, jocul poate contribui la creşterea randamentului şcolar al copilului, dacă este orientat cu tact de adulţi, către scopurile şi obiectivele actului educativ din şcoală.
Calendar, 1 iunie 1989
Citeşte mai multe despre:   special,   copilului,   jocul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de