x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Elena Ceauşescu aproba căsătoriile mixte

0
Autor: Victor Yla 26 Mai 2009 - 00:00


Printre colegii mei am învăţat uşor româneşte. M-am împăcat bine cu ei. Prieten bun am avut unul singur, care e de lângă Ploieşti, de la Ino­teşti, pe lân­gă Valea Călugărească. Când îi au­zeam pe colegii mei sâm­băta că spu­neau că pleacă acasă, eram foarte amărât. Numai eu nu puteam pleca acasă. Şi atunci, colegul acesta mi-a spus: "Hai să facem o convenţie. Să ai şi tu acasă. În fiecare sâmbătă să mer­gem acasă".



Şi mă întrebau colegii: "Ce faci, Victor?" Le spuneam: "Mă duc acasă!" "A... pleci în Congo?" "Nu, la Inoteşti. Mă duc acasă la părinţi." Şi mă duceam şi eu acolo, acasă, cum s-ar zice. Mă du­ceam, anunţam la Miliţie că sunt în sat, opreau paşaportul...

Îi anunţam când plec a doua zi şi ve­neau cu ju­mătate de oră înainte şi-mi aduceau paşaportul acasă. Nu eram deranjat. La început mi s-a părut ciudat, într-adevăr, dar... Eram pri­mit în familia colegului meu foarte bine. Într-adevăr eram acasă. Mă du­ceam şi eu întotdeauna cu mân­care, că puteam cumpăra de la magazinul diplomatic. Însă această relaţie s-a umbrit când, după Revoluţie, am aflat că  Victor al meu (că Victor Petcu îl chema) era turnător la Securitate.

Turnător cu acte, el avea misiunea să mă urmarească. Cum am aflat? După 1989 au intrat foarte mulţi ingineri în Ministerul de Interne şi în Serviciul Român de Informaţii, chiar şi unii dintre colegii mei, şi au dat de dosarul lui. Şi mi-au spus: "Uite, Victor, ce făcea Victor Petcu! Uite... În ziua de... anul 1987, erai în locul acela, uite ce ai făcut..." Tot, tot, tot... Mă urmărea pas cu pas. Ce făceam...

 "Uite că ai vândut o pereche de blugi, erai la Inter când i-ai vândut. Ai fost la Iaşi la data de... cu două  cartuşe de Camel, le-ai lăsat acolo, la Hotelul Unirea." Şi aşa mai departe. Tot, tot, pentru că el ştia tot; era prietenul meu. Eu nu mă feream de el. Din fericire n-am păţit nimic, erau lucruri mărunte. A venit la Bucureşti, prin 1991, să-mi ceară iertare. El lucrează şi acum la Primăria din Ploieşti.

A venit să-mi ceară iertare, dar i-am spus: "Numai Dumnezeu te iartă, eu te scuz, pe mine nu m-a afectat. Pe mine m-a mirat faptul că erai atât de amabil şi... la fel de periculos. Într-adevăr, eşti un bun profesio­nist. Nu te-am bănuit; eşti bun! Dar noi doi nu mai putem fi prieteni. Îmi pare rău de părinţii tăi, îmi pare rău de dusul acasă de la sfârşitul săptămânii, ai stricat o poveste frumoasă". A fost o dezamăgire foarte mare; mi-a stricat sufletul. Pe mine, sincer, mă bate gândul să mă duc la Inoteşti, la părinţi... Ei nu ştiu, ei n-au nici o vină. Ei nu ştiu ce s-a întâmplat, îşi închipuie că eu sunt ingrat. Ei ştiu că sunt aici, că mă văd mereu la televizor. A fost o experienţă traumatizantă.

Am mai avut un prieten foarte bun, e o personalitate - Florian Pittiş. Un om special. A fost prietenul meu trei ani. În fiecare zi eram împreună, megeam la băută, venea la mine, mă duceam la el. Însă ne-am despărţit, pentru că el nu accepta că nu sunt punker, aşa, cu plete... Ei sunt un fel de extremişti în muzică şi nu acceptă să nu fie la fel cel mai bun prieten... Adică ori-ori. Şi, în fine, ne-am despărţit. Eu eram în plus în cercul lui. În fiecare an, cât am fost în facultate, mă duceam în vacanţă în Congo. Tata îmi trimitea bilet de avion în fiecare vară, mai puţin atunci când statul nostru îmi oferea bilet.

Am terminat facultatea în vara lui '89. Aveam dosar de căsătorie depus la Cabinetul 2, la Elena Ceauşescu, că ea aproba căsătoriile astea mixte. Mi-a venit răspuns negativ. Prima mea soţie era o fată din Dridu, judeţul Ialomiţa, care a stat cu mine în cămin vreo patru ani. A avut probleme mari. Ea lucra aici, în Bucureşti. Nu puteau s-o bage la puşcărie şase luni, pentru că avea dovadă că lucrează.

Era subinginer în textile şi lucra la Fabrica Apaca. Şi au lăsat-o în pace. O chemau mereu la Securitate şi-o interogau. O puneau să declare ce vorbeam noi, ce făceam la ambasadă, ce vorbeam când veneau băieţii congolezi. Şi ea mi-a spus: "Uite, tu eşti soţul meu şi eu îţi spun. E greu, dar dacă scoţi o vorbă, e considerată trădare şi la noi trădarea se pedepseşte. Uite ce-mi cer... asta, asta, asta". Iar eu i-am spus: "Ca să nu ai necazuri, te duci şi raportezi". Îi mai dădeau câte o amendă că stătea cu mine la cămin. Tot eu plăteam. În 1989 ne-a venit al treilea refuz. De trei ori am înaintat dosarul pentru căsătorie.

În vara lui '89 am terminat facultatea şi am plecat acasă la 1 august. Am plecat foarte greu; am lăsat un copil... Copilul avea o lună şi jumătate. Am plecat şi am ţinut legătura telefonic, corespondam, până în februarie 1990. Eu nu am apucat Revoluţia. În Congo mi-am făcut stagiatura şi, după aia, s-a întâmplat Revoluţia. Am aflat imediat şi nu mi-a venit să cred! Eram convins că Ceauşescu e veşnic, că numai moartea poate să-l dea jos. Am fost uluit, nu-mi venea să cred că-i adevărat. Dar totuşi erau posturile străine care transmiteau. Eram speriat, deoarece aveam nevasta şi copilul aici. Apoi am venit ime­diat în România.

A fost bine că am plecat în Congo, că, dacă nu plecam, azi aş fi fost mort. Nevasta mea stătea în cartierul Tei, vizavi de căminul studenţesc. Eu, până să plec, pentru că soţia mea nu mai putea să stea în cămin, am găsit un apartament cu chirie; am lăsat-o acolo. În timpul Revoluţiei cineva a zis că e un terorist la etajul V. Cineva de rea-credinţă, care, pesemne avea boală pe mine. Se trăgea. Soţia era ba­ricadată şi stătea în cadă cu copilul; aşa a gândit ea că se poate proteja. Au venit, au bătut în uşă, au dat cu picioarele în uşă. Ea n-a deschis şi atunci au tras în broască cu pistolul mitralieră, au intrat... Soţia mea a leşinat. Când şi-a revenit, a auzit că mă căutau peste tot.

Îi ziceau: "Zi, fă, unde e? Ne-a omorât oamenii! A stat aici. Unde e? A tras în oameni". Dacă eram acolo, nu stăteau de vorbă, trăgeau în mine. Erau convinşi că-s "terorist". Uite aşa am scăpat. Plecarea mea din România la vremea aceea zic că a fost de bun augur, altfel nu mai făceam interviul de azi. Am avut noroc! (...)

În timpul studenţiei făceam teatru la Casa Studenţilor şi de acolo mă cunoştea regizorul Constantin Dicu; ştiindu-mă de la Casa de Cultură a Studenţilor, m-a luat după '90 la TV. Apoi, Teatrul de Comedie. M-au văzut cei de acolo şi m-a chemat regizorul Valeriu Moisescu, care mi-a spus că are un rol mare pentru mine, că actorii nu sunt de acord, deoarece eu nu am studii de specialitate, dar că el vrea să-mi dea mie rolul, cu condiţia să fac nişte cursuri de teatru. Atunci el preda nişte cursuri la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi la Universitatea Ecologică. Şi mă duceam la ore acolo şi făceam şi teatru. Primul spectacol în care am jucat a fost "Colivia nebunelor", în care am avut un rol destul de mare. Şi uite-aşa am intrat în lumea teatrului. Am urmat cursurile Facultăţii de Teatru la Universitatea Ecologică doi ani, fără diplomă.
Fragment din volumul "Între patrii. Mărturii despre identitate şi exil", coordonat de Mirela Florian şi Ioana Popescu, Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp.101 - 103
Citeşte mai multe despre:   special,   venit,   uite

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de