x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Elena Ceauşescu, naşa ultimului CPEx

0
Autor: Lavinia Betea 22 Oct 2009 - 00:00
Elena Ceauşescu, naşa ultimului CPEx Arhivele Naţionale/


Lungi şi complicate teorii ce ţin de ideologia marxist-leninistă şi istoria Internaţionalelor comuniste au determinat "politica de cadre" a Partidelor Comuniste ajunse la putere.

"Revoluţionarilor de profesie" din prima generaţie a conducătorilor, comuniştii le-au urmat activiştii de carieră, produs al şcolilor de partid şi selecţiilor serviciilor de cadre. Vom prezenta începând din acest număr dosarele de cadre ale componenţilor ultimului CPEx, vârful cadrelor de partid din România socialistă.


SECRET DE PARTID

În vremea lui Stalin, biografia unui membru al Biroului Politic ţinea de domeniul strict secret. Altfel şi despre Stalin s-ar fi aflat că în tinereţe organizase furturi de bănci ("exproprieri" pentru partid), că în exilul siberian concubinase cu o minoră, că avea cel puţin doi copii nelegitimi şi câte alte fapte de muncă şi viaţă nepotrivite staturii de demiurg.  Interesant însă că asemenea documente n-au fost distruse de Stalin şi s-au păstrat în arhivele sovietice.  

Una dintre directivele Politburo, secretă şi ea,  stabilea că doar atunci când unul dintre componenţii săi va fi  supus "epurării", viaţa sa pu­tea fi cunoscută. Adică atunci când Stalin decidea că vreunul dintre vechii tovarăşi se făcea vinovat de "trădare", "sabotaj" ori "complot imperialist" erau puse la dispoziţia organelor de anchetă documente cu date perso­nale. Acestea erau apoi interpretate în funcţie de interesele serviciilor speciale şi implicit ale liderului de partid. Aşa se face că pentru istoria Partidului Comunist din România date relevante aflăm din declaraţiile foştilor ilegalişti anchetaţi şi condamnaţi în procesele lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi Vasile Luca.

Dacă documentele produse de serviciile speciale prezintă însă totdeauna "subiectul" în cele mai sumbre cu­lori ("monstru cu chip de om" fiind unul dintre invectivele adre­sate in­cul­paţilor în procesele po­litice), do­sarele de cadre ce în­soţesc propunerile de promovare sunt exact pe dos.


VETERANII PARTIDULUI
În condiţiile conspirativităţii, "r­e­voluţionarii de profesie" erau pu­ţini. Greu de găsit erau asemenea oa­meni din plămadă specială, apţi să or­ga­nizeze provocări, asasinate, aten­tate, greve, manifestaţii gălă­gioase, mi­tinguri antiguvernamentale. Aven­­turieri capabili de de­ghi­zări, de rezistenţă în anchete şi de­portări şi să trăiască sub identităţi şi cu adrese false oriunde erau trimişi.

Supravieţuitorii acestei vieţi de excepţie au devenit componenţii primelor comitete centrale ale partidelor comuniste ajunse la putere. Ei au fost "generalii" care-au dirijat toate schimbările sociale.  

De altfel, aşa cum observase istoricul american Richard Pipes, Stalin şi-a descris organizaţia de partid cum şi-ar fi prezentat un general armata: un inel superior - compus din 300-400 de con­du­cători; un inel mediu - format din 30.000-40.000 de oameni, re­pre­zentând "corpul său ofiţeresc", şi 100.000-150.000 de "subofiţeri ai partidului". La sfârşitul ultimului război mondial, organigrama dictaturii staliniste a fost aplicată şi în statele-satelit la scala adecvată populaţiei.
CADRELE HOTĂRĂSC TOTUL!
În toate ţările europene sovietizate, partidele comuniste şi-au sporit spectaculos numărul membrilor. A te înscrie în partid era calea către succes şi o viaţă mai bună.

Din categoria noilor aderenţi a fost selectată armata activiştilor de partid locali. Recrutaţi pe baza unui dosar de cadre, erau trimişi apoi la şcoli de partid. Jargonul po­litic, preceptele marxism-stalinismului, scurta istorie a PCUS şi re­gu­lile "muncii de partid" erau ba­gajul calificării de activist de partid. Dublate de ambiţie şi competenţe discursive prevesteau cariere de succes în această a doua gene­raţie de "revoluţionari". Iniţial, po­litica partidului pre­ve­dea remune­rarea activiştilor săi la nivelul mun­citorilor cu înaltă calificare.

S-a creat în Rusia sovietică, îi scria lui Troţki, alt vechi tovarăş, în 1920, un climat psihologic unde conducătorii au libertate deplină deoarece "organizaţiile de partid se situează deasupra puterii sovietice ceea ce-i permite unui mercenar şi unui demagog politic amoral, înzestrat numai cu elocinţă, să ajungă până la vârful ie­rarhiei sociale".
Cine poate ajunge şi cine nu e în­dreptăţit decideau serviciile de cadre.


NOMENKLATURA 1 ŞI 2
În 1925, Biroul Politic al CC al PCUS, condus de Stalin, a votat două rezoluţii speciale care înfiinţau "Nomenklatura nr. 1" şi "Nomenklatura nr. 2". "Nomenklatura" însemna lista posturilor importante unde urmau să fie plasate persoane corespunzătoare. În prima listă erau înscrişi activişti numiţi de Biroul Politic şi confirmaţi de Comitetul Central, ocazie cu care candidaţii trebuiau să poarte discuţii cu personalităţi ale partidului şi statului sovietic ce decideau aprobarea. Stalin, se po­vestea, obişnuia să privească ţintă în ochii candidatului. După care îi adresa întrebări de genul: "Cum luptaţi dvs. personal împotriva troţkismului?" sau "Aveţi posibilitatea să îndepliniţi planul cincinal?". A doua listă conţinea candidaţii propuşi pentru funcţiile de directori ale ma­rilor trusturi, şefi de centrale industriale sau adjuncţi ai comisarilor po­porului. Activiştilor menţionaţi în asemenea liste li s-a spus "nomenklaturişti".

Într-un amplu studiu dedicat acestei categorii, M. Voslenski (1990) o descrie astfel: "Nomenklaturistul deţine puterea şi privilegiile nu pentru că munceşte, ci pentru că ele îi sunt acordate datorită postului, a funcţiei ocupate de el. Iar funcţia o capătă prin hotărârea organului de partid superior. Pentru a obţine o asemenea hotărâre, respectivul trebuie să fie un carierist norocos. Iată de ce în rândurile nomenklaturii domneşte spiritul carierismului. Carierismul este trăsătura fundamentală a gândirii de clasă a nomenklaturii". Deoarece pentru deţinerea unui funcţii cel care aspiră la ea nu are nevoie decât formal de un mandat popular,  gândurile şi acţiunile candidatului sunt centrate pe manevrele pe care trebuie să le facă în scopul de "a creşte" - cum este de­numită în jargon politic "promo­varea". (...) "Nomenklaturiştii cunosc o regulă nescrisă: numai acela îşi poate menţine postul în cadrul nomenklaturii care se străduieşte să avanseze. Cel care încearcă doar să-şi menţină funcţia o va pierde, de­oarece va fi înlăturat de cei de jos care se caţără."
Ce intrigi, linguşeli, delaţiuni, mituiri - chiar crime pentru putere - s-au făcut în slujba carierei de partid!
CEAUŞESCU I-A TRANSFERAT LENUŢEI ŞEFIA CADRELOR
S-a spus pe bună dreptate că atuul lui Ceauşescu în accesul la putere a fost funcţia de secretar al CC cu pro­bleme organizatorice. Din 1956 fusese supervizorul selecţiilor, promovărilor verificărilor, epurărilor şi rotirilor în funcţii a înalţilor activişti de partid din teritoriu şi de nivel central. Mai-marele peste toate dosarele de cadre "îi avea la mână" şi pe foştii ilegalişti, şi pe cei noi, de el promovaţi.

Nu degeaba către sfârşit i-a transferat nevestei această putere. Deşi din 1982 secretarul cu organizatoricul era Emil Bobu, prerogativele funcţiei sale erau anihilate de şefia Elenei Ceau­şescu. Formal, aceasta nu deţinea vreo funcţie care să-i confere puteri de­pline asupra cadrelor. În practica relaţiilor din CPEx însă, "Tovarăşa" îl trata pe secretarul CC cu organizatoricul ca pe subalternul ei direct în chestiuni de cadre.

Astfel, soaţa secretarului general a decis în toamna lui 1989 asupra fiecărei candidaturi de participant la Congresul al XIV-lea şi a fiecărui membru din ultimul  CPEx.
Citeşte mai multe despre:   special,   dosar cadre cpex

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de