Emil Bobu a fost aplaudac-şef la ultimul congres al PCR

După ce a îndeplinit formalităţile de rigoare, trecând prin comisii, veri­ficări şi recomandări, plus avizul favo­rabil al Cabinetului 2, Ion Stănescu, ministru al Turismului în 1989, a participat la ultimul congres al PCR. Ca şi alţi fruntaşi ai partidului şi statului, se aştepta ca mezinul familiei Ceauşescu să devină secretar general. Îşi amin­teşte şi despre alte surprize pe care "Tovarăşul" le-a pregătit par­ti­ci­pan­ţilor. De pildă, a omis subiectul te­zau­rului românesc de la Moscova şi pro­blema Basarabiei, deşi le dez­bă­tuse intens cu câteva zile în urmă.  


DELEGAT ÎN ULTIMA CLIPĂ
Pregătirile au început cu o lună înainte. "Congresul a fost demarat încă din luna octombrie prin de­semnarea listelor de candidaţi pentru a fi delegaţi la congres şi pentru candidaţi ca membri şi membri supleanţi în Comitetul Central, îşi aminteşte Ion Stănescu. Selecţia s-a făcut pe principiul numărului de membri pe care îl avea fiecare organizaţie judeţeană. În raport de asta i s-a dat un număr. Eu am fost desemnat de la conferinţa de partid Prahova, la Ploieşti. Înainte de ţinerea conferinţei am fost pus în discuţia plenarei Comitetului de partid din instituţia unde lucram, de la Ministerul Turismului. Asta era recomandarea. Şi s-a ţinut o plenară a comitetului de partid, lărgită, în care membrii comitetului şi secretarii organizaţiei de partid mi-au făcut o caracterizare şi o apreciere în care au spus că mă recomandă. Că pot să candidez din partea comitetului de partid.

Aşa era sistemul. Aprecierea asta se ducea la Comitetul Central. Asta a fost o primă etapă. A doua etapă a fost puţin mai greoaie, şi trebuie să vă spun că eu am primit înştiinţarea, chiar îmi luasem gândul, în ajunul conferinţei. Se ţineau conferinţele, dacă reţin bine, sâmbăta. Vineri după-masă am primit: «Mergi la Ploieşti». Nu am ştiut până atunci. Vă închipuiţi dacă era să fie la Satu Mare, să mă aleagă de acolo, practic nici nu puteam să ajung. Din câte ştiu, au fost mari încurcături în liste. Elena Ceau­şescu le-a amestecat rău de tot. A fost nevoie să intervină chiar Ceau­şescu şi să pună ordine în ultimele zile. De aceea s-a şi întârziat. Deci am ştiut pe ultima sută de metri."


ÎL AŞTEPTAU PE NICU
Printre fruntaşii PCR se zvonea că mezinului cuplului prezidenţial ur­ma să fie promovat în cea mai înaltă funcţie de partid. "În legătură cu conferinţa. Nu au fost evenimente deosebite la con­ferinţa judeţeană. S-a luat o ho­tă­râ­re prin care toţi de­legaţii aleşi la con­gres, candidaţii pentru CC, să aibă mandat din partea conferinţei să îl re­aleagă pe Nicolae Ceauşescu ca secretar general. Pe mine m-a surprins trea­ba asta, că din datele pe care le aveam scontam pe Nicu să îl aleagă. A fost o surpriză. Mai era o variantă.

La congres el să se retragă şi să fie pre­şedinte de onoare al partidului şi să îl pro­pună pe Nicu Ceauşescu se­cretar ge­neral. Era mai tânăr, energic, făcuse trea­bă bună la Sibiu. Eu am lucrat foarte bine cu el la Sibiu, în ca­litate de mi­nistru al Turismului. Am avut re­zultate bune. Începusem chiar să fa­cem staţiunea de la Păltiniş. Nu am apu­cat, din păcate, decât să construim câ­teva blocuri de locuinţe de ne­­fa­milişti. Şi pe urmă să le tras­for­măm în hotel. Deci asta a fost surpri­za. Despre asta se discuta înainte, dar pe şoptite, nu în mod organizat."
PROBLEMA BASARABIEI, SCOASĂ DE PE ORDINEA DE ZI
Pe Ion Stănescu l-a uimit şi o altă de­cizie a lui Nicolae Ceauşescu. "Înain­te de congres s-a convocat o plena­ră, cu câteva zile înainte, în care Nicolae Ceauşescu a făcut un rezumat de vreo 30 de minute al raportului pe care ur­ma să îl prezinte în Congres. Şi noi ne aşteptam, printre problemele abordate, ca aspect de noutate, fiind ne­voie ca partidul să ia atitudine şi să cea­ră anularea pactului Ribbentrop-Molotov, dintre Hitler şi Stalin (ceea ce s-a şi întâmplat), să pună problema tezaurului, care era la sovietici, şi pro­blema Basarabiei. La congres, Ceau­şescu nu a ridicat toate aceste pro­bleme. Doar pactul Ribbentrop-Mo­lotov. Deşi le-a spus în plenară. Ce s-a întâmplat... E clar că Gorbaciov a aflat, că aveau şi ei oamenii lor, printre 300 de oameni câţi erau la plenară, a trans­pirat şi se vede că treburile astea nu au mai fost abordate."

Entuziasmul de altă dată al activului de partid părea să se fi pierdut în 1989. A "înviorat" atmosfera, cu ro­po­te de aplauze şi lozinci sacadate, Emil Bobu. "A fost destul de apăsător, spu­ne fostul ministru. Bobu, la fiecare fra­ză care se termina, se ridica în picioare şi îndemna... Dădea tonul la aplauze. Trebuia să ne ridicăm. Pe margine erau fotoreporteri, ziarişti străini. Ştiu că toţi aştia filmau. Cum ne ridicam în picioare, cum luau secvenţe. Nici nu termina bine Ceauşescu fraza, şi Bobu se ridica în picioare, aşa scund cum era, şi toţi delegaţii îl urmau. A ţinut-o tot timpul în aplauze. Ceauşescu, cu vechile probleme ale lui, pe care le-a pus. Cu independenţa, suveranitatea, lucruri cunoscute. Nimic greşit. Dar ne aşteptam, noi care fusesem în plenară, să abordeze şi problemele astea mai spinoase. În congres s-a spus doar despre Pactul Ribbentrop-Molotov şi despre intervenţia cu Cehoslovacia, august 1968. În rest, foarte multe aplauze. Cuvântările delega­ţi­lor, ce să spun... Eu nu am luat cu­vân­tul. Am vorbit în secţiune, erau mai multe secţiuni ale Congresului. Şi în sec­ţiune am ridicat problemele tu­ris­mului. Că sunt condiţii de dezvoltare, dar pentru asta trebuie anulat decretul cu restaurantele, cu restricţiile care erau, Comturistul să aducă mărfuri, nu numai mărfuri ro­mâ­neşti. S-a înregistrat, dar nu s-a luat nici un fel de măsuri."


ÎN 1979, PÂRVULESCU NU MAI SUPORTASE OSANALELE
Dacă discursul secretarului gene­ral a oferit surprize "iniţiaţilor", în schimb, speech-urile delegaţilor erau sta­bilite cu mult timp înainte. "Se ale­gea secretariatul Congresului. Toţi vor­bitorii care se înscriau la cuvânt de­puneau discursurile la Secretariat. Era format din foarte mulţi ziarişti, de la Scînteia, de la România liberă. Acolo lucrau şi Mitea, consilierul lui Ceau­şescu pe presă. Jurnalişti de vază, cu­noscuţi. Şi ei aveau menirea să spu­nă, să nu se repete cu alţii. Ziceau: «Ve­deţi că problema asta o ridică şi cu­tare. Ri­di­caţi altceva». Vedeau proble­me de an­­samblu ale congresului. Si­gur că la unii care erau din producţie, mun­citori, le mai şi redactau textele. De fiecare dată se termina cu fraza ste­reotip «Ceauşescu reales!»." Atunci cum fusese posibil ca, la Congresul al XII-lea, Constantin Pârvulescu, vechi ilegalist şi fruntaş al partidului, să îl atace de la microfon pe "cel mai iubit fiu al poporului"? "În 1979, cu Pâr­vulescu s-a întâmplat aşa, spune Ion Stănescu. El fusese ales în prezidiul Congresului, era în rândul întâi. Ştiu bine de la el, pentru că după 1990 a fost ales preşedinte de onoare al Partidului Socialist al Mun­cii, la care am fost şi eu membru fon­dator. Şi mi-a povestit cum s-a în­tâm­plat. Că l-au revoltat, spunea el, că nici nu se înscrisese, nu avea de gând să ia cuvântul, dar l-au revoltat osanalele. A fost scos din partid şi din casă."

Zece ani mai târziu, "cazul" Pâr­vu­lescu nu s-a mai repetat. În jurul Ro­mâ­niei comunismul pierdea, una câte una, toate citadelele. Honecker, Jivkov, Jaruzelski trecuseră în plan secund. Doar la Bucureşti, delegaţii la congres l-au reales pe "Tovarăşul" în fruntea partidului. La 71 de ani, Nicolae Ceauşescu se pregătea pentru un nou mandat.