"Epoca de aur": haos în economia naţională

"Ne angajăm să ridicăm munca pe cele mai înalte culmi de calitate şi eficienţă..." Aplauze. "Noi oamenii muncii din sate şi oraşe ne angajăm să îndeplinim cincinalul în patru ani şi jumătate." Aplauze. Toate bune şi frumoase! Oficial ne mergea bine, iar partidul se lăuda că economia socialistă se mişcă mai bine ca niciodată.

Bineînţeles că realitatea era departe de această imagine idilic-propagandistică atent cosmetizată. Asta nu însemna însă că "şefii cei mari" nu cunoşteau adevărul. Atât doar, că acest adevăr era menţionat doar în documente cu "circuit închis", clasificate întotdeauna în categoria "Secret".

Nostalgicii de azi care suspină, parcă din ce în ce mai des, după regimul comunist susţin că, pe vremea lui "nea Nicu", economia naţională mergea brici, fără rateuri şi organizată până în cele mai mici amănunte. Adevărul, cunoscut doar "la cel mai înalt nivel" era cu totul altul.

În primăvara anului 1989, "Secţia pentru probleme Militare şi Justiţie", din cadrul CC al PCR a întocmit un document de sinteză, de fapt un "Raport", privitor la implicarea tutu­ror organelor pu­terii de stat în "apărarea avuţiei naţionale". Un act oficial, "de uz intern", care reflecta cu acurateţă situaţia reală a economiei.

Chiar dacă era secret, acest document de­monstra că ordinea absolută, despre care ni se spunea că este una dintre principalele caracteristici ale economiei comuniste, era doar o aparenţă. Iar haosul, greu de observat la o primă privire superficială, era provocat de două fenomene distincte. Pe de o parte era vorba despre utilizarea ineficientă a utilajelor, dintre care multe fuseseră cumpărate, cândva, pe bani grei, din import.

Este drept că multe dintre acestea, achiziţio­nate până la începutul anilor '80, erau deja depăşite şi îmbătrânite moral. Dar asta nu însemna că nu mai puteau fi folosite. Dar cu o singură condiţie: existenţa unei bune orga­nizări adevărate are reală şi nu de hei-rupismul caracteristic acelor vremuri.

Cea de a doua era legată de producţia pe stoc a unor produse care, în lipsa unei pieţe de desfacere capabilă să le absoarbă, rămânea pe loc înghesuită prin depozite şi magazii. Până pe la mijlocul anilor '80, CAER-ul funcţionase de la sine, iar "ţările frăţeşti" îşi rulau produsele, de la una la alta, într-un soi de barter fără sfârşit. Însă, încă de prin anii 1988-'89, acest circuit economic începuse să se blocheze, fapt care a făcut ca producţia industrială să devină un soi de "artă pentru artă", utilă doar pentru a păstra locurile de muncă şi a crea iluzia unei bu­năstări apa­rente.

Cât de reală era acea bună­stare o simţeam fiecare dintre noi pe propria piele. Ambele aspecte sunt însă detaliate clar în documentul secret întocmit de CC al PCR la începutul anului 1989. Privitor la proasta gestionare a bazei tehnice din industrie şi agricultură,

"Raportul" menţionează: "Gospodă­ri­rea necorespunzătoare a unor bunuri şi valori materiale, lipsa de preocupare şi răspundere pentru folosirea şi conservarea judicioasă, raţională a maşinilor şi utilajelor, multe dintre acestea provenind din import, au generat însemnate pa­gube eco­no­miei naţionale. Cu oca­zia controlului au fost identificate maşini şi instalaţii nefolosite în va­loare de peste 10 miliarde de lei, din care peste un miliard din im­port".

Iar asta nu se întâmpla doar pe ici, pe colo, ci era un fenomen genera­lizat în mai toate ramurile economi­ei naţionale. "Ponderea instalaţiilor şi utilajelor o deţin unităţile din sectoarele construc­ţiilor de maşini, chimice, metalurgice, minerit, pe­trol şi agricultură". Iar utilajele trase "pe dreapta" erau răspândite uniform în toate centrele industriale din ţară, inclusiv din Bucureşti.

"În unităţile de pe raza judeţului Gorj s-au identificat utilaje nefolosite în valoare de 834 de milioane de lei, Tulcea 770 de milioane de lei, Constanţa 670 de milioane de lei, Hunedoara şi Argeş peste un miliard de lei fiecare, Galaţi şi Brăila peste 550 de milioane de lei fiecare. În uni­tăţile Combinatului Minier Motru s-au găsit zece complexuri mecani­zate inactive de foarte multă vreme, în valoare de 173 de milioane de lei. La Combinatul Siderurgic Galaţi există instalaţii şi utilaje nefolosite de peste zece ani, în valoare de 300 de milioane de lei. La Combinatul Chimic Giurgiu, instalaţia de sodă solidă, cu o capacitate de 110.000 tone, care valorează 278 de milioane de lei, nu funcţionează din 1982. Situaţii similare s-au găsit şi în unităţile agricole, unde sunt imobilizate maşini agricole de diferite tipuri şi de valori foarte mari."

La fel de gravă se dovedea a fi şi problema producţiei nevandabile, aşa-zisele "stocuri supranormative". În această privinţă, Raportul CC-ului menţiona că, "deşi conducerea partidului nostru, personal secretarul general, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu a atras atenţia, în repe­tate rânduri, asupra introducerii în circuitul economic a acestor stocuri, nu s-au luat măsuri pentru lichidarea lor şi nici nu s-a acţionat pentru buna lor depozitare şi conservare, ceea ce a favorizat degradarea sau chiar sustragerea unora dintre acestea. În total, în toate judeţele ţarii şi în Bucureşti s-au identificat stocuri de circa 86 de miliarde de lei. Cele mai multe au fost înregistrate în judeţele Braşov - 7,4 miliarde lei, Iaşi - 4,7 miliarde de lei, Arad - trei miliarde de lei, Neamţ - 2,7 miliarde de lei, Caraş Severin şi Timiş - câte 2,3 miliarde de lei".

Interesant este că, dintre produsele pe stoc, o bună parte erau destinate exportului. "La Braşov erau produse de peste 5 mi­liarde de lei, la Brăila 1,7 miliarde de lei, în Maramureş 1,3 miliarde de lei, iar la Satu Mare un miliard de lei. Spre exemplu, la «Tractorul» Braşov existau 11.000 de tractoare, în cea mai mare parte destinate exportului. Iar la Combinatul de Utilaj Greu Iaşi există în stoc produse de un mi­liard de lei", dar documentul oficial nu menţionează şi faptul că este foarte posibil ca toate acele produse să fi rămas pe stoc, pentru că, pur şi simplu, erau de proastă calitate.

Chiar şi aşa secret cum era, Raportul nu ia în calcul şi această posibilitate. Totuşi enumeră "rateurile" date la export. "Pentru mărfuri necores­pun­zătoare calitativ, livrate la ex­port de unităţi economice din ju­de­ţele Mehedinţi, Sălaj, Olt, Satu Mare, Arad, au fost primite 272 de reclamaţii de la partenerii externi în va­loare de 79 de milioane de lei, iar unor unităţi din judeţele Cluj, Harghita, Botoşani şi Brăila li s-au returnat mărfuri în valoare de 80 de milioane de lei. În plus, unele unităţi din Dolj au primit reclamaţii şi refuzuri de plată de 212 milioane de lei.

Iar aceste două fenomene care trădau haosul din economia socia­listă nu erau singurele. Lor li se adăuga încă unul, deosebit de grav. Doar un noroc chior a făcut ca în unele dintre cele mai importante întreprinderi să nu aibă loc mari ca­tastrofe cauzate de starea precară a maşinilor şi utilajelor folosite. În acest sens, "Raportul" menţionează: "S-au produs pagube însemnate economiei naţionale prin diferite avarii, stagnări nejustificate de producţie, incendii etc., ca urmare a unor acte de neglijenţă, nerespec­tării normelor şi proceselor tehnologice, încălcării prevederilor privitoare la protecţia şi securitatea mun­cii. În plus, în unele unităţi economice, o serie de instalaţii şi dispozitive prezintă defecţiuni ori stări de pericol. Astfel, în cadrul Combinatului Siderurgic Galaţi există un permanent pericol de prăbuşire a conductelor de gaze aferente convertizoarelor oţelăriei nr. 3 din cauza deversării zgurii lichide la baza stâlpilor de susţinere a conductelor.

La Întreprinderea Electrocentrale Doiceşti, întreaga reţea de cabluri are o vechime de peste 26 de ani, din care cauză a apărut feno­me­nul de îmbătrânire a izolaţiei, exis­tând pericolul izbucnirii unor in­cen­dii. În cele două mari termocentrale din judeţul Gorj se menţin unele stări de pericol ca urmare a funcţionării grupurilor energetice cu scurgeri de ulei şi scăpări de hidrogen din cauza eliminării sistemelor de protecţie sau ridicării valorilor de declanşare ale acestora peste limitele prevăzute de normele tehnice".

Puse una peste alta, toate acestea arată clar că, deşi propaganda oficială nu o recunoştea nici­odată oficial, principiul "Las' că mer­ge şi aşa" funcţiona foarte bine şi pe vremea "Epocii de Aur". Şi mai arată clar că sloganurile de tipul "cincinalul în patru ani şi jumătate" erau doar nişte poveşti de adormit copii.