x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

File din istoria Scînteii

0
Autor: Florin Mihai 07 Feb 2009 - 00:00

Presa românească a intrat pe făgaşul "tipului nou" începând cu 1944. Foile comuniste interbelice, care apăreau în două pagini, din când în când, înşelând vigilenţa Siguranţei şi a cenzurii şi fiţuicile de front, editate de diviziile roşii "Tudor Vladimirescu" şi "Horia, Cloşca şi Crişan", au devenit treptat istorie.



Copiind titlul "Iskrei" şi modelul "Pravdei", s-a publicat în România Scînteia, oficiosul PCR, începând cu toamna lui 1944. În scurt timp, secondat de România liberă, adaptat la rându-i noilor vremuri, a devenit ziarul "pe linie ideologică" cu cel mai mare tiraj.

Poveşti de gangster

Începuturile Scînteii sunt demne de scenariul filmelor cu gangsteri. Mărturii despre această perioadă datorăm lui Silviu Brucan, fiind consemnate la 8 noiembrie 1989 de ofiţerul care îl supraveghea. "Eu am lucrat la redacţia ziarului Scînteia, care funcţiona în acele vremuri în actualul imobil unde se află Miliţia Capitalei, i-a spus atunci Brucan "paznicului" său. Aveam redacţia ziarului sus, la etajul 4. Eram înarmaţi cu pistoale Bereta, cu care, de regulă, ne antrenam duminica în poligon, iar la intrarea în redacţie aveam instalată o puşcă mitralieră. (…) Lucram mult şi cu plăcere la redacţia ziarului. Eram unul dintre cei mai buni secretari de redacţie. Programul de muncă se prelungea până la 2-3 noaptea, când ne culcam pe jos. Ne reluam ac­tivitatea după două-trei ore de somn; ne sculam şi mergeam într-un aşa-zis control pe la chioşcurile de difuzare a presei, pentru a vedea cum veteranii de răz­­­boi – pentru că în general aceş­tia erau vânzători la acele chioşcuri – distribuie presa noastră."  

Dej corecta editoriale
La finele războiului mondial, acti­vitatea ziarului a intrat în normalitate. S-a renunţat la pistoale, păs­trân­du-se "linia ideologică". Bârfele şi cancanurile de altădată, ştirile sen­za­ţio­na­le din presa "burgheză" au lăsat lo­cul articolelor preponderent politice şi economice.

Subiectele zilei erau demascarea chiaburilor, înfiin­ţarea gospodăriilor colective, reali­ză­rile de plan şi muncile agricole. Conducerea de partid şi de stat verifica cu atenţie conţinutul ziarelor. Redacţia Scînteii nu aparţinea de Secţia de Propagandă, ci era subordonată Biroului Politic şi Secretariatului CC şi primea indicaţii direct de la Gh. Gheorghiu-Dej. Uneori, şi de la Ana Pauker, pe teme de relaţii externe. Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu erau responsabili de "ţinuta" ideologică a ziarului. Secretariatul CC controla atât articolele de fond, cât şi informaţiile secundare. De multe ori, în toiul nopţii, prin telefon, Gheorghiu-Dej dădea "bunul de tipar" al editorialelor scrise prin rotaţie de unul dintre redactorii Sorin Toma, Ştefan Voicu, Silviu Brucan, Nestor Ignat şi Traian Şelmaru.

"Nu o dată noi, "scînteiştii", am invidiat libertatea mai mare de mişcare a celor de la  România liberă. Calitatea la care m-am referit a Scînteii (de oficios al PCR, – n.n.) impunea redactorului-şef şi întregii redacţii o rigurozitate extremă în formularea şi respectarea liniei politice a conducerii partidului."   

"Activul presei de partid", sub tirul criticii

Despre neajunsurile ziarului de căpătâi al presei româneşti după 1948 aflăm informaţii din documentele de arhivă. Din acestea reiese că, în ciuda tirajului de 700.000 de exemplare, activitatea redacţiei îi nemulţumea pe mai-marii partidului în 1951. În acel an, la "ceas aniversar", căci se împlineau 30 de ani de la înfiinţarea PCR, Biroul Politic a pus în discuţie "activul presei de partid".

În prezenţa lui Gh. Dej, Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Alexandru Mo­ghioroş, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş ş.a., ziariştii Sorin Toma, Silviu Brucan şi Ştefan Voicu au dat socoteală pentru "carenţele teore­tice". Din discuţii, la care s-au angajat toţi membrii Biroului Politic, a reieşit că Scînteia ratase mai toate misiile încredinţate. Nu se remarcase în combaterea imperialismului, în munca de agitaţie şi propagandă, iar lupta împotriva risipei şi vigilenţa împotriva "uneltirilor chiabureşti" fuseseră neglijate.

Nici campania pentru înfiinţarea gospodăriilor colective nu s-ar fi bucurat de spriji­nul presei, i-a urecheat atunci Gheor­ghe Gheorghiu-Dej pe ziarişti. Datoria de a face autocritica redacţiei i-a revenit lui Sorin Toma. Conform obiceiului comuniştilor de pretutindeni, şi-a pus cenuşă în cap, recunoscând lipsurile.

Printre rânduri, a punctat şi câteva realizări. "S-au scris articole de fond, grafice, reportaje, schiţe, loz­inci cu privire la entuziasmul patriotic în legătură cu Planul, cu întrecerile socialiste, a spus Sorin Toma. Am publicat scrisori, corespondenţe de la oamenii muncii. În general s-a uzat de un arsenal mai larg, din experienţa presei sovietice.

" Pe alocuri, redactorul-şef al Scînteii s-a ţinut tare în faţa mai-marilor partidului. În chestiunea "demascării chiaburilor", bunăoară: "în ce priveşte problema dacă în demascarea chiaburilor în timpul campaniei agricole n-am împins lucrurile ca să se sară peste cal, eu cred că n-am făcut aceasta şi că în general în chestiunea chiaburilor noi am rămas nu călare, ci dincoace de cal. N-am împins la devieri".

Constantin Mitea, fost redactor şef la Scînteia, era, în 1989, consilier responsabil cu presa al lui Nicolae Ceauşescu, ● Foto: Agerpres


"De ce nu ne interesăm şi de ziarişti?"
Greutăţile breslei gazetarilor erau necunoscute conducerii de partid. Din informarea lui S. Toma a reieşit că Scînteia voia, dar nu avea cu cine. În ţară erau puţini corespondenţi locali, mulţi şicanaţi de secretarii or­ga­nizaţiilor de partid din teritoriu. Pentru specializare în domeniu existau un curs "scurt" de patru luni şi o secţie de presă la şcoala Jdanov.

La gazetă erau invitaţi să scrie muncitori şi ţărani, dar, de cele mai multe ori, articolele lor trebuiau rescrise. Din lipsă de spaţiu, doar 3% din cele 57.000 de scrisori de la "oamenii muncii" au fost publicate. Existau totuşi şi motive de mândrie, credeau cei de la Scînteia. În ultimul an, ziarul ajunsese la un tiraj de 700.000 de exemplare!

Prea puţin, credea însă Ana Pau­ker, care a trasat şi misiunea ziarului Scînteia. "Linia generală a Scînteii e o linie politică justă şi are caracter internaţionalist şi caracter de gazetă a unui partid care construieşte socia­lismul, este o gazetă ce are corespondenţi din masă, se bagă în toate pro­blemele de construcţie, de cultură, de educaţie, de învăţământ, de viaţă de partid." Chiar şi macheta ziarului o nemulţumea pe cea supranumită "Passionaria ro­mâ­nilor". Titlurile şi distanţele dintre titlu şi text erau prea mari, subtitlurile dispăruseră, iar "reclamele luminoase" lipseau, credea Ana Pauker.

Pe Ştefan Voitec, în schimb, îl de­ranja cronica literară de pe ultima pa­gină. "N-ar fi bine să facem o pagină de ideologie şi probleme teoretice sau practice privind comerţul, coo­pe­raţia, a conducătorilor de magazine etc.?", a întrebat atunci fostul socia­list, "convertit" la comunism după 1948. L-a contrazis imediat Teodor Iordăchescu, şi el un tovarăş de drum de nădejde al comuniştilor, care a su­gerat rubrici periodice fixe, în care să fie tratate subiecte de ideologie, ştiinţă, literatură, artă, filozofie.

Concluzia a tras-o, ca-ntotdeauna, Gheorghiu-Dej. După ce a expus bunele şi relele Scînteii, secretarul general s-a preocupat şi de soarta gazetarilor. "Profesia de ziarist nu e o jucărie. Trebuie făcut şi pentru dânşii ceva. Ne interesăm de industrie, de tot felul de ramuri, de ce nu ne interesăm şi de ziarişti?"

Ce să se facă, Dej nu a mai zis. Nici ceilalţi participanţi la şedinţă nu au menţionat. Dar ziarişti "pe linie ideologică" erau tot mai mulţi în România la acea dată. Fiecare Judeţeană de partid publica propria gazetă, după "chipul şi asemănarea" Scînteii. Cele mai multe, apărute în 1948, au fost botezate sugestiv: Flacăra Roşie (Arad), Secera şi Cioca­nul (Argeş), Steagul Roşu (Bacău), Făclia (Cluj), Drumul socialismului (Hunedoara), Zori Noi (Suceava). Altele, precum înainte din judeţele Dolj şi Brăila, aminteau de gazeta interbelică comunistă omonimă.

Un "dezgheţ" ratat
Prin 1958-1959, sub impactul suflului nou impus de N. Hruşciov, Scînteia s-a adaptat şi ea vremurilor. Redactorii au propus atunci preluarea mo­delului cotidianului Izvestia de la Moscova, cu subiecte diversificate, inclusiv de politică externă, cultură, viaţă cotidiană. S-a apelat mai des şi la scriitori, în timp ce corespondenţii locali au căpătat curaj, semnalând abuzuri.

"În ultimul sfert al deceniului ’50, mi-au deşteptat tot mai mult interesul inovaţiile îndrăzneţe introduse în ziarul Izvestia (oficiosul sovietic pe linie de stat), pe care îl conducea ta­lentatul ziarist Adjubei (ginerele lui Hrusciov), a declarat Sorin Toma într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului nostru. Pe scurt: o mare diversitate a tematicii, spirit neconformist, stil viu, neşablonard. M-am dus la Moscova să stau de vorbă cu Adjubei. Nu am fost decepţionat. (...) Reforma propusă, intitulată prudent Acţiunea pentru publicistică,  îşi propunea să combată osificarea, cenuşiul în presă (inclusiv poleirea realităţii şi ceea ce era, dar încă nu se numea "limba de lemn"). Timp de un an (aproximativ din noiembrie-decembrie 1958 până în aprilie 1960), redacţia noastră,  completată cu noi cadre, a înaintat cu bune rezultate pe această cale." Totul s-a terminat o dată cu demiterea lui Sorin Toma din conducerea ziarului.

Mai târziu, conţinuturile s-au di­ver­si­ficat, dar linia s-a păstrat aceeaşi.  Macheta-ro­bot a unui ziar judeţean în 1989 conţinea pe pri­ma pagină eveni­men­tul politic la zi, precum şi fapte din întrecerea socialistă, reportaje despre materialele refolosibile, foto re­portaje, articole cu succesele oamenilor muncii din industrie, agricultură, investiţii. Pe pagina ur­mătoare se trecea în revistă activitatea spor­tivă şi culturală – Festivalul Naţional "Cân­ta­rea României", lansări de carte, ex­­po­­ziţii –, dar şi a or­ga­ni­zaţiilor de ma­să şi obşteşti (sindicat, UTC, FDUS, pionieri). Subiectele "edi­litar-gos­po­dă­reşti de interes obştesc" şi "viaţa de par­­tid" monopolizau adesea a treia pa­gină a ziarului, în timp ce ultima pa­­gină era dedicată actualităţii inter­na­­ţionale şi micii publi­cităţi. Trimestrial, ediţia de miercuri "găzduia" pa­gina femeii sau pagina tineretului. Lu­nar se făcea loc şi rubricii "Autocon­du­cerea muncitorească şi autoges­tiu­nea". Vinerea, se publicau anchete şi reportaje cu te­matică socială, precum "Civica", "Raidul nostru", "Pe ur­mele materia­lelor publicate", "Pe şleau".
Citeşte mai multe despre:   special,   partid,   scînteii,   scînteia,   ziarului,   toma

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de