Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După succesul de răsunet obţinut la 7 mai 1986, la Sevilla, în faţa Barcelonei, care aducea Cupa Campionilor Europeni în România, Steaua disputa trei ani mai târziu pe Camp Nou din Barcelona, la 24 mai, o nouă finală a celei mai prestigioase competiţii continentale a cluburilor.
TRASEU DE EXCEPŢIE PÂNĂ LA BARCELONA
Roş-albaştrii pregătiţi de tandemul Anghel Iordănescu - Ţiţi Dumitriu au obţinut o calificare en-fanfare până în ultimul act programat tot pe impunătorul Camp Nou din Barcelona. Rând pe rând, Sparta Praga (5-1 şi 2-2), Spartak Moscova (3-0 şi 2-1), IFK Goteborg (0-1 şi 5-1) şi Galatasaray Istanbul (4-0 şi 1-1) s-au înclinat în faţa tăvălugului din Ghencea.
Cu 22 de goluri marcate în cele opt confruntări, tripleta Hagi - Lăcătuş - Piţurcă a speriat Europa, Steaua fiind asaltată la acea vreme de oferte incredibile din punct de vedere financiar pentru acea perioadă. "Parcursul Stelei până la acea finală a fost unul extraordinar, băteam numai la scor, iar prin ceea ce am făcut noi în acei ani am adus glorie fotbalului românesc", spune acum, la o distanţă de 10 ani, extrema dreaptă a Stelei, "Fiara" Marius Lăcătuş.
Din păcate pentru stelişti, tripleta lor excepţională avea să fie eclipsată de una extraterestră, Ruud Gullit - Frank Rijkaard - Marco van Basten. Privit ca o dramă la vremea respectivă, eşecul de la 24 mai 1989 este privit astăzi ca o veritabilă performanţă de nerealizat într-un fotbal măcinat de mediocritate şi falsuri.
"NU AM MAI REZISTAT FIZIC!"
La ora finalei de la 24 mai, peste 97.000 de suporteri, majoritatea italieni, au creat o atmosferă infernală pentru echipa română. La fluierul unuia dintre cei mai apreciaţi arbitri ai anilor '80, Karl-Heinz Tritschler, din RF Germană, Iordănescu şi Dumitriu au aliniat următorul "11": Silviu Lung - Dan Petrescu, Adrian Bumbescu, Ştefan Iovan, Nicolae Ungureanu - Tudorel Stoica, Daniel Minea, Iosif Rotariu ('46 Gavril Balint), Gheorghe Hagi - Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă. Faţă de finala din 1986, câştigată în faţa Barcelonei, dispăruseră din echipă eroul seriei fabuloase de penalty-uri Helmuth Duckadam, fundaşul stânga Marin Bărbulescu, noua senzaţie din Ghencea, mijlocaşul Ilie Dumitrescu, şi închizătorul Ladislau Bölöni.
În schimb, apăruseră Silviu Lung, Dan Petrescu, Daniel Minea şi mai ales Gică Hagi. De partea cealaltă, Milanul, pregătit de legendarul Arrigo Sacchi alinia un "11" absolut stelar: G. Galli - Tassotti, Baresi, Costacurta ('75 F. Galli), Maldini - Colombo, Rijkaard, Donadoni, Ancelotti - Gullit ('60 Virdis), Van Basten.
Meciul în sine nu a avut istoric. Ruud Gullit ('18, '38) şi Van Basten ('28, '46) au făcut ravagii în faţa unei echipe române anesteziate şi incapabile să întoarcă raidurile care o clătinau evident la fiecare atac al italienilor. "Aveam un lot destul de restrâns, doar în jur de 13-14 jucători au dus greul în această campanie. Se pare că în finală nu am mai avut energie suficientă pentru a face faţă", explică cel mai bun jucător român din istorie, Gică Hagi. Nici de pe banca tehnică, soluţiile nu au mai venit.
"Din păcate, Milanul a fost altceva, iar scorul nu lasă loc de comentarii. La pauză, când aveau deja 3-0, eram siguri că nu mai avem şanse, dar am jucat până la final, nu aveam ce face. Nea Puiu nu ne-a reproşat nimic. Nici nu avea ce, fiindcă nu trebuie să uităm faptul că în semifinale Milan trecuse de Real Madrid cu scorul general de 5-1", a declarat celălalt mare star al marii echipe din 1986, Marius Lăcătuş.
Aflat la prima şi unica sa prezenţă într-o finală europeană, actualul antrenor al Unirii Urziceni, Dan Petrescu, rememorează: "Nu sunt amintiri plăcute, dar o finală rămâne o finală. Mulţi ar da orice să joace o finală de Cupa Campionilor Europeni. Pentru mine a fost prima din carieră, pentru alţi coechipieri de-ai mei era a doua, după cea din 1986. Ştiam că şansele noastre erau minime, dar mă aşteptam la un scor mai strâns. Milan nu ne-a dat nici o şansă şi rămân şi acum, la aproape 20 de ani distanţă, la părerea că Steaua nu avea cum să facă faţă".
Unul dintre cei mai ocupaţi oameni de pe teren, portarul de atunci al Stelei, Silviu Lung, are încă amintiri proaspete de la finală: "Ca să fac o glumă amară, mă mândresc că am luat gol de la Van Basten. Eu, care n-aveam probleme la ieşirile pe centrări, nu aveam ce să-i fac lui, păcălea orice portar. Nu am avut reacţie la cele două reuşite ale lui Marco, mai ales la acel şut din careu. Scorul a fost destul de mare, dar nu trebuie luat ca pe o ruşine. Ne-au promis o maşină la fiecare, dar am rămas cu sigla de pe tricouri şi am fost certaţi că ne-am făcut ţara de râs, deşi jucasem finala. Aici trebuie să recunosc că ne-a ţinut parte Valentin Ceauşescu, un om care s-a comportat exemplar cu toţi jucătorii Stelei. Mulţi l-au tot acuzat, dar Vali a fost tot timpul alături de Steaua şi nu cred că i se poate reproşa ceva vreunui jucător din acea perioadă".
"Nevastă-mea îmi spusese să îi aduc ca amintire o şuviţă din părul lui Gullit. La întoarcere i-am spus: «Ce şuviţă, mamă, că nici nu l-am văzut pe teren»", sună şi amintirile fundaşului de fier al Stelei, cel poreclit "Colonelul", Adrian Bumbescu. "Nu ar fi prea multe de spus despre acel meci. Nu cred că, la acea oră, vreo altă echipă europeană o putea învinge pe Milan. Avea trei jucători fantastici tripleta olandeză, iar aceştia te măcinau până cedai definitiv. S-ar putea să fi intervenit şi o oarecare stare de oboseală sau uzură în echipa noastră, dar, mă văd nevoit să repet, adversarul nu ne-a lăsat nici o şansă", a declarat antrenorul principal de atunci, Anghel Iordănescu.
CADOURI DE LA MILAN
La puţin timp după finala pierdută pe Camp Nou, întâmplător sau nu, clubul Steaua a început să primească mici atenţii din partea celor de la AC Milan. Toate grupele de copii şi juniori din Ghencea, care îşi desfăşurau activitatea în condiţii modeste, au primit mingi, seturi de echipamente complete şi alte materiale necesare. Una dintre primele explicaţii ale perioadei imediat următoare a fost aceea că Milan dorea cu insistenţă achiziţionarea starului Stelei, Gheorghe Hagi.
Conform aceloraşi surse, în timpul negocierilor, pe lângă o sumă de bani care se învârtea în jurul a 4 milioane de dolari, clubul Steaua solicitase şi o susţinere financiară şi de infrastructură pentru centrul de copii şi juniori. După căderea regimului comunist au apărut multe voci care susţineau că Steaua s-a predat de bunăvoie în finala din '89, iar cadourile primite de clubul din Bdul Ghencea făceau parte din eventualul preţ pentru victoria de la Barcelona.
Cert este doar că, până la urmă, Gică Hagi nu ajuns niciodată la AC Milan, cariera sa urmând traseul Brescia - Real Madrid - Barcelona - Galatasaray. Nici unul dintre eroii acelei seri de la Barcelona nu a dorit să comenteze de-a lungul timpului nimic despre eventualele evenimente colaterale finalei împotriva Milanului.
Într-un interviu acordat recent publicaţiei britanice The Guardian, unul dintre coşmarurile Stelei din finală, olandezul Ruud Gullit, declara: "Am jucat împotriva multor echipe importante cu Olanda, dar cele mai importante meciuri pentru mine au fost finala cu Steaua Bucureşti, câştigată cu 4-0, dar şi semifinala cu Real Madrid, câştigată cu 5-0. Împotriva lui Real Madrid am simţit că avem misiunea de a câştiga, iar în finală ne-am propus acelaşi lucru şi am fost foarte concentraţi pentru îndeplinirea obiectivului", spunea omul care, alături de Marco Van Basten, prin "dubla" sa, a spulberat visele roş-albaştrilor în primăvara lui 1989.
Un alt absent al marii finale, Ilie Dumitrescu, povesteşte cum a ratat prezenţa pe Camp Nou din cauza unui cartonaş galben primit în semifinala cu Galatasaray: "La o fază banală, în care am vrut să execut o aruncare de la margine, Hagi mi-a strigat să-i las lui mingea. Arbitrul, un englez parcă, mi-a arătat cartonaşul galben şi am fost suspendat. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare. Se poate spune că din cauza lui Hagi am ratat finala cu Milan. Nu pot spune că ar fi fost altul rezultatul în meciul cu Milan dacă aş fi fost pe teren, dar am regretat enorm că nu am jucat".
