Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre Francisc Vaştag, cel mai bun produs al boxului amator din România, s-a spus că este un talent uriaş, care ar fi putut deveni un mare campion indiferent ce sport ar fi practicat. Ca orice băiat, a fost atras la început de fotbal, ajungând chiar în echipa de juniori a clubului FCM din Reşiţa, oraşul său natal.
Într-o sală de box a intrat pentru prima oară la 14 ani, mai mult la insistenţele prietenilor de joacă, iar întâlnirea cu antrenorul Vasile Bala avea să-i schimbe definitiv viaţa. Reputatul tehnician şi-a dat seama imediat ce diamant neşlefuit i-a căzut în mână şi l-a convins să lase fotbalul în favoarea boxului, care i se potrivea ca o mănuşă.
Timp de câţiva ani, Feri a împărţit sala de antrenament cu fratele său geamăn, Laszlo, despre care se spunea la vremea respectivă că este chiar mai talentat decât el. Ghinionul lui Laszlo a fost că înaintea Campionatului European de juniori din 1986, la care cei doi fraţi ar fi trebuit să participe, la un control medical de rutină, a fost diagnosticat cu cataractă congenitală, fiind scos din lot în ultima clipă. După această întâmplare nefericită, Laszlo a mai urcat în ring o perioadă, după care a renunţat la box pentru fotbal, sport pe care l-a practicat în paralel, devenind un bun jucător de Divizia B, la Metalul Bocşa.
Feri, în schimb, s-a întors acasă cu titlul european, cel mai mare succes al său de până atunci, care i-a întărit convingerea că şi-a ales bine drumul. În 1987 şi-a adăugat în palmares şi titlul mondial al juniorilor, pentru ca un an mai târziu să fie inclus în delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Seul. Participarea la Olimpiadă nu i-a lăsat însă amintiri prea plăcute lui Francisc Vaştag, care a trebuit să părăsească concursul foarte devreme, deşi visa la o medalie.
În primul meci el a încrucişat mănuşile cu un pugilist anonim din Togo, pe care l-a bătut măr, însă arbitrii au vrut altfel, descalificându-l pe român pentru o presupusă lovitură sub centură, cu doar 37 de secunde înainte de încheierea luptei. Nici anul 1989 nu a început prea bine pentru boxerul de doar 20 de ani, care nu a reuşit să urce pe podiumul Campionatelor Europene de la Atena, deşi specialiştii îl vedeau capabil să câştige o medalie. Motivul acestui eşec neaşteptat a fost o accidentare stupidă, suferită pe terenul de fotbal cu puţin timp înaintea începerii competiţiei, din cauza căreia nu s-a putut antrena deloc timp de o săptămână.
Campionatele Mondiale programate în toamna acelui an, la Moscova, i-au oferit lui Francisc Vaştag ocazia de a-şi demonstra cu adevărat valoarea, el reuşind să devină primul campion mondial din istoria boxului românesc, performanţă pe care iubitorii acestui sport o aşteptau de 15 ani. În drumul său spre medalia de aur la categoria semimijlocie, Feri i-a învins rând pe rând pe Joseph Lowe (Irlanda), Mujo Bajrovic (Iugoslavia), Min Nam Hyon (Coreea de Nord) şi pe Raul Marquez (SUA), pentru ca în finală să nu-i dea nici o şansă est-germanului Siegfried Mehnert, dublu campion european, pe care l-a întrecut clar la puncte, scor 27-15.
Mai mult decât atât, la finalul turneului, Francisc Vaştag avea să primească şi trofeul cuvenit celui mai combativ boxer. "Sportivul român a impresionat printr-o pregătire fizică şi tehnico-tactică excelentă. Cu aceste calităţi el a putut să-şi domine adversarii prin puterea de adaptare la stilul de luptă al fiecărui partener de întrecere întâlnit, prin forţa loviturilor, atuuri care au cântărit extrem de greu în victoria finală. Vaştag merită din plin acest prestigios titlu, pentru că are talent cu carul. La Moscova el a demonstrat clar că este cel mai bun", nota la vremea respectivă trimisul ziarului "Sportul" la această competiţie.
România a mai câştigat o medalie la întrecerile de la Moscova, prin Rudel Obreja, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Box, care a ocupat locul al treilea la categoria mijlocie mică. Obreja a fost însă furat de arbitri la meciul din semifinale contra sovieticului Israel Akopkohian, fiind privat de o medalie dintr-un metal mai strălucitor. "Sportivul nostru a fost vitregit de o tragere la sorţi extrem de dificilă, pe partea sa de tablou aflându-se toţi favoriţii. Dar Rudel, cu experienţa sa, cu tehnica de chinogramă şi cu cunoscuta-i duritate a loviturilor, a făcut dovada unor calităţi incontestabile. Şi dacă nu ar fi fost reaua credinţă a maşinii de punctaj, mânuită de arbitri-judecători rău intenţionaţi, Rudel Obreja nu s-ar fi oprit doar la medalia de bronz", a scris ziarul "Sportul".
Astăzi, după 20 de ani, Francisc Vaştag îşi aduce aminte cu emoţie de primul său mare succes la seniori. "A fost ceva fantastic, mai ales că veneam după rateurile de la Olimpiadă şi de la Campionatele Europene. Chiar mă gândeam că am avut mari boxeri, ca Simion Cuţov şi Alec Năstac, care nu au reuşit să câştige medalia de aur la Campionatele Mondiale. În schimb, am luat-o eu, deşi mă aflam doar în al doilea an de seniorat.
Ţin minte că la întoarcerea acasă am fost aşteptat la aeroport de Tudor Stănică, preşedintele federaţiei, care mi-a dat un carnet de cec la purtător de 70.000 de lei. Erau bani, nu glumă, cam cât costa o Dacie. Am sperat că titlul mondial îmi va aduce şi o înaintare în grad, pentru că eram legitimat la Dinamo, angajat ca subofiţer la Miliţia Judiciară din Reşiţa. Mi s-a promis că voi fi făcut locotenent în decembrie, dar a venit Revoluţia şi au uitat de mine, iar în primăvara lui 1990 am plecat de la Dinamo", povesteşte Francisc Vaştag.
În anii următori el a mai câştigat încă două titluri mondiale şi două europene, dar de la Olimpiade s-a întors de fiecare dată cu mâna goală. "Mi-am dorit mereu o medalie olimpică, poate şi de aceea am tot amânat trecerea la profesionişti. Cel mai potrivit moment ca să fac acest pas ar fi fost în 1992, după Jocurile Olimpice de la Barcelona. Dacă aş fi fost mai decis atunci, poate că acum eram şi eu milionar în dolari", mărturiseşte Francisc Vaştag, astăzi director adjunct la clubul CSM Reşiţa.
