x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fruntaşii "noii revoluţii agrare"

0
Autor: Mihai Stirbu Luminita Ciobanu 27 Feb 2009 - 00:00

Director general al Trustului Întreprinderilor Agricole de Stat al Ju­de­ţului Brăila. Aceasta era funcţia pe care o avea inginerul Ion Susanu în 1989. Coordona activitatea agricolă şi zootehnică a tuturor fermelor de stat din judeţ. Gestiona 133.000 de hecta­re, irigate în proporţie de 99%, din care 60.000 de hectare erau si­tu­ate în Insula Mare a Brăilei. La acestea se adăugau sectoare me­ca­ni­ce, climatizare, hidroamelioranţi. "Sectorul zootehnic cu­prin­dea 20.000 de capete de taurine, 300.000 de ca­pe­te de porcine, 500.000 de capete ovine", spune dl Susanu.



A "debutat" în agricultură la 23 de ani, ca stagiar la o întreprindere agricolă de stat, Măicăneşti, din judeţul Vrancea. "Am devenit şef de secţie. O promovare cam bruscă, aş putea spune, dar, fiindcă făcusem stagiul acolo, mă cunoşteau cei care conduceau întreprinderea, dar şi muncitorii, tractoriştii. Eram tânăr. Aveam 3.000 de hectare cultivate, o fermă de îngrăşare a porcilor (10.000 de capete/an), o fermă cu 700 de viţele. În perioada aceasta, în care în agricultura de stat erau nişte oameni competenţi, a avut un avânt deosebit ca performanţă şi chiar ca eficienţă economică. După un an am devenit inginer-şef. Am simţit avantajele şi dezavantajele sistemului acestei agriculturi. Exista o disciplină fermă, în special economică, dar şi din punct de vedere moral, social. Era un respect între cadrele de conducere şi muncitori, se păstra o anumită decenţă în relaţiile de viaţă şi de muncă", îşi aminteşte inginerul Susanu. După Măicăneşti, Ion Susanu a lucrat şi în alte unităţi de stat, unde a fost director general.

"Anul ’89 m-a prins director la Trustul IAS Brăila. Ocupam această funcţie pentru a doua oară, fiindcă am fost director general şi între 1977 şi 1980. O jumătate de an am fost şi secretar pe probleme agrare PCR – Judeţul Brăila. Ca director de trust şi director general al Direcţiei Generale Agricole, am fost chemat pentru promovare la minister, consilierul tovarăşului secretar gene­ral mă simpatiza pentru că munceam şi aveam rezultate. Ba, o zi am fost şi ministru! Brăila era un judeţ agricol greu.

Am înţeles că Dăscălescu dăduse decizia de a mă numi ministru al Agriculturii de stat, dar mi-a spus: «Te-ai angajat să faci producţia de lapte de 3.000 de lapte pe cap de vacă în România», la care eu i-am răspuns cinstit: «Tovarăşe prim-ministru, e posibil să facem mai mult, dar vă rog să îmi daţi şase luni să cunosc ţara». A dat din cap aprobator, mi-a spus că mă cheamă şi nu m-a mai numit. L-a pus pe un secretar de la Timişoara".

Din calitatea pe care o avea, dl Ion Susanu se întâlnea destul de des cu conducerea superioară a partidului, în plenare, în cons­fă­tuiri profesi­o­na­­le la nivel de ţară, expoziţii agricole. "De fiecare dată discutam cu Cea­u­şescu. Avea bunul-simţ de a asculta în afara graficelor şi a ci­fre­lor astronomice pe care i le puneau pe panou. Am fost şi eu obligat să fac asta. Dar mă întreba dacă se realizează cu adevărat acele grafice şi eu îi spuneam întotdeauna cifra exac­tă, kilogramele de grâu la hectar sunt doar 3.500 şi nu 5.000, cum scria, la porumb este 5.000 şi nu 10.000... Aproape zece ani am discutat cu el la fiecare 24 august. De aici, de la Brăila, se aproviziona cu o parte din alimentele pe care le lua în Deltă. Puneau chiar seringa în pepene, luau probe, nu ştiu cine avea de gând să-l omoare. Mă lua deoparte şi mă întreba: «Ei, cum este agricultura?». Şi îi spuneam ade­vă­rul. Au fost şi probleme. Prin ’82-’83 s-au tăiat îngrăşămintele, carburanţii, piesele de schimb.

Ne-au creat restricţii totale. Îngră­şă­min­tele erau 80% exportate, im­por­turile de substanţe active de a face erbicide au fost suspendate. Eram cel mai mare cultivator de orez din ţară, dar fără cele necesare... Am profitat de faptul că mă asculta şi niciodată nu mi-a vorbit urât şi i-am explicat. Raportările fanteziste erau pentru a putea căpăta încrederea că vom rambursa banii la Banca Mondială, bani cu care am făcut iri­gaţiile... Avea o minte superioară tuturor celor care îl însoţeau."

Cum se raportau cifrele imense la culturile agricole? Răspunsul l-am primit tot de la dl Susanu. "Se lua ca şi reper primul judeţ. Constănţenii, spre exempu, aveau obicei să dea prima producţie de grâu. Eu, întotdeauna, luând reper cifra, puneam cinci kilograme mai mult... Sigur că erau şi colegi din zona colinară care erau foarte afectaţi de modul ăsta de raportare. Nimeni nu credea însă în ele, nici noi, nici ei. Undeva, în psihoza colectivă, contribuiau în mod ne­gativ aceste raportări. Îţi dădea impresia că e bine şi că se trăieşte, dar nu era aşa."

În ’89, la Brăila a fost organizată o mare expoziţie. N-a lipsit Nicolae Ceauşescu. "A venit cu elicopterul. Pusesem toate producţiile pe pa­nou. La porumb încă nu afişasem, iar cu porumbul avea o marotă. S-a oprit la standul cu ştiuleţi, fireşte că aveam cei mai mari ştiuleţi, şi trebuia să spunem că sunt hibrizi româneşti, dar erau hibrizi de producţie americană. Ia el în mână un ştiulete din  aşa-zişii hibrizi româ­neşti «Fundulea 400» şi zice: «Cred că are vreo 280 de grame»! Dacă recunoşteam, îmi calcula vreo 30 şi ceva de tone la hectar şi trebuia să dau socoteală... Ceilalţi erau aproa­pe încremeniţi, şi zic: «Nu are atât! Are vreo 180 de grame». Parcă îl şi văd pe Ion Dincă... Nimeni nu mai scotea o vorbă. Ceauşescu zice: «Nu se poate. 250 de grame tot are». Şi dintr-o sclipire îi răspund: «To­va­ră­şe, eu vorbesc despre boabe». «A! Spune aşa, da, sunt de acord cu tine». Şi aşa am terminat diferendul", adaugă dl Susanu.
La o altă expoziţie de agricultură a judeţului Brăila, inginerul Ion Susanu a fost nevoit să  facă faţă altei situaţii dificile. Culturile nu erau lăudabile. Utilajele merseseră execrabil, nu mai existau nici piese de schimb. Cu o zi înainte de expo­ziţie, la Brăila a aterizat un elicopter. "Plantele fiind uscate, elicopterul le-a dărâmat. «Ce facem, ce-i arătăm tovarăşului?» A trebuit să scot vreo 300 de muncitori, le-am legat cu aţă, le-am replantat. Era sarcina să spunem că la IAS-ul ăla unde făceam expoziţia, la Urleasca, facem 40 de tone de porumb la hectar. Depăşea orice imaginaţie, orice calcul economic şi tehnic, biologic nu era posibil. Nimeni nu îndrăznea să îi spună, dar directorul până la urmă s-a încumetat să îi spună cifra. To­va­ră­şul nu a comentat. De acolo nu a mai vrut să facă un pas, m-a luat de braţ şi m-a băgat în porumbul legat cu aţe. Le vedea, dar nu a zis nimic. «Chiar face ăsta 40 de tone?», «Ei, face... Atât, nu, dar 18 tot face». «E bine!»."

Ing. Ion Susanu n-a avut până la Revoluţie concediu. Îşi "împărţea" timpul  între muncă şi citit. "Citeam foarte mult. Însă în fiecare an eram trimişi într-o ţară: Canada, America etc.  Era un fel de recompensă. O aprobare că ţi-ai făcut bine treaba", completează interlocutorul nostru.

Cum decurgea o "zi lumină" din viaţa directorului general al Trustului IAS Brăila? "Trustul avea 133.000 de hectare, din care 60.000 situate în Insula Mare a Brăilei. Era o stereotipie. Te duceai la serviciu la ora 7:00, dar erau dimineţi în care plecam direct la fermă. În campania de recoltare mă duceam direct în lan. De regulă, în perioada de campanii începeam cu producţia: dacă ies oamenii la treabă, dacă mulg va­cile... Toată lumea era prezentă, rareori se întâmpla să nu fie vreun salariat... Îşi făceau toţi datoria. Aveam la lati­tudine să schimb pe oricine greşea. Mergeam apoi la birou, unde exista o evidenţă absolut clară zilnică şi cumulată despre toate lucrările ce se făceau în irigaţii, zootehnie, cultura mare, legumicultură, era un concern imens care era bine structurat. Nu aveam piaţă liberă, ci una obligată. Ştiam că acoperim foarte mult din pierderile industriei grele, constructoare de maşini. Şi cu toate astea dădeam 18%-26% din PIB-ul Ro­mâniei", îşi aminteşte dl Susanu, făcând precizarea că în general nu primea salariul întreg, pentru că se reţinea o cotă fixă până la înde­pli­ni­rea planului. Iar cum planurile erau de nerealizat, niciodată nu puteau fi făcute în totalitate. Astfel, primea circa  70% din salariul pus pe hârtie. "Activiştii de partid aveau lefuri fără reţineri. Toate succesele erau ale lor, insuccesele erau ale noastre. Nu puteam să spunem nimic. Riscul era să rămâi fără serviciu. O dată pe săptămână, în campanii aveam teleconferinţe cu Cea­u­şescu, apoi ţinea primul secretar şedinţele lui săptămânale, dar tot noi le făceam rapoartele. Şi când le citea, mă întreba: «Dar nu notezi?». Ce să fi notat, că eu le scriam?! Zilnic mâncam la una dintre cantinele socialiste din teren, pentru că ziua de lucru se încheia târziu. La ora 22:00-23:00", concluzionează ing. Ion Susanu.
Citeşte mai multe despre:   special,   Braila,   susanu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de