x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Generalul Wojciech Jaruzelski s-a autonumit preşedintele Poloniei

0
Autor: dr. Petre Opriş 18 Iul 2009 - 00:00
Generalul Wojciech Jaruzelski s-a autonumit preşedintele Poloniei Daniel Janin/AFP/Mediafax


Cariera militară a lui Wojciech Ja­ru­zelski a fost permanent legată de co­laborarea sa cu sovieticii. Generalul polonez a constituit pentru liderii mi­li­tari de la Kremlin un partener im­portant, care a reuşit să acceadă în cele mai înalte funcţii militare din ţara sa – şef al Marelui Stat Major (1965-1968), apoi ministru al Apărării Naţionale.



ANTISEMITISMUL LIDERILOR COMUNIŞTI POLONEZI
Contextul în care a avut loc nu­mi­rea lui Wojciech Jaruzelski în func­ţia de ministru al Apărării a fost extrem de tensionat. În iunie 1967, armata israeliană a înregistrat o succesiune de victorii împotriva unor state arabe (Egipt, Siria şi Iordania). "Războiul de şase zile" din Orientul Mijlociu au avut efecte negative în Polonia, unde se înregistrau deja tensiuni şi nemul­ţumiri sociale.

Pe acel fond, simpatia manifestată de anumiţi cetăţeni po­lonezi de religie mozaică faţă de succesul armatei israeliene a contrastat cu atitudinea lui Wladislaw Go­mulka, liderul Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP). Acesta a urmat linia politică indicată de Mos­cova, condamnând "agresiunea să­vârşită de armata israeliană împo­triva statelor arabe". Totodată, relaţiile diplomatice ale Poloniei cu Israelul au fost întrerupte.

A urmat, la foarte puţin timp, declanşarea unei vaste campanii antisemite, mulţi cetăţeni polonezi de religie mozaică fiind forţaţi să emigreze din Polonia. Alături de aceştia au avut de suferit personalităţi ale lumii culturale poloneze care criticau regimul politic al lui Wladislaw Go­mulka (de exemplu, Karol Mod­zelewski, Jacek KuroÒ, Adam Michnik). Istoricul Joseph Rothschild menţiona la un moment dat faptul că epurarea antisemită pe care a lan­sat-o Wladislaw Go­mulka în iunie 1967 a fost cauzată de presiunile exercitate de Moscova şi de o frac­ţiune a partidului comunist polonez, condusă de ministrul de Interne, Mieczyslaw Moczar - care s-a făcut remarcat prin brutalitate, severitate şi xenofobie.

Epilogul campaniei antisemite declanşate în vara anului 1967 s-a consumat în luna martie 1968, când a avut loc o mişcare studenţească de protest. Represiunea ordonată de autorităţilor de la Varşovia s-a soldat cu numeroase arestări din rândurile tinerilor demonstranţi şi cu condamnări la închisoare pe diferite termene. În acelaşi timp, aparatul de partid şi principalele instituţii ale sta­tului polonez au suferit o nouă epurare. Persoanele considerate "revo­luţionare" sau "nesigure din punct de vedere politic" au fost îndepărtate de la conducere. Totodată, a fost schimbat din funcţie ministrul Apărării Naţionale, mareşalul Marian Spychalski. În locul acestuia a fost numit, la propunerea lui Wladislaw Go­mulka şi cu asentimentul Moscovei, generalul Wojciech Jaruzelski.


ARMATA POLONEZĂ, SUB CONDUCEREA LUI JARUZELSKI
În anii care au urmat, generalul Jaruzelski s-a preocupat de moder­nizarea tehnicii de luptă din înzestrarea unităţilor militare poloneze. Totodată, prin ordinele sale a determinat dezvoltarea capacităţii de du­cere a acţiunilor de luptă ale armatei poloneze, în caz de război, pe teritoriile unor state membre NATO (Repu­blica Federală Germania, Olanda, Da­ne­marca şi Norvegia). În opera­ţiunile respective, Polonia era ajutată de mari unităţi sovietice şi est-germane.

De asemenea, în conformitate cu ordinele generalului Jaruzelski, armata poloneză a intervenit în decembrie 1970 împotriva muncitorilor din Szczecin şi din principalele oraşe po­loneze aflate pe ţărmul Mării Baltice - GdaÒsk şi Gdynia. Aceştia au protestat după ce autorităţile comuniste de la Varşovia au anunţat creşterea pre­ţurilor la produsele alimentare - în mod cu totul neinspirat şi fără o consultare prealabilă cu populaţia. O astfel de măsură, impusă cu două săptămâni înainte de Crăciun, a de­clanşat ample demonstraţii în oraşele din nordul Poloniei. În replică, manifestanţii au fost atacaţi pe străzi de forţele de securitate (inclusiv de uni­tăţi ale armatei poloneze) înce­pând de la 15 decembrie 1970. După cinci zile de confruntări, ordinea comunistă a fost restabilită.
DRUMUL SPRE IMPUNEREA LEGII MARŢIALE
O nouă serie de mişcări sociale a survenit în anul 1980. Pe fondul acutizării crizei economice, guvernul de la Varşovia a majorat substanţial pre­ţurile la produsele din carne (cu 60%-90%), la 1 iulie 1980. Este posibil ca decizia respectivă să se fi bazat pe faptul că majoritatea muncitorilor plecau în luna iulie în concediu de odih­nă şi nu erau interesaţi să-şi sa­crifice timpul liber pentru declan­şarea unor greve.

Reacţia muncitorilor a fost ne­aştep­tat de rapidă şi energică. Ei au înfiinţat la locurile de muncă "co­mitete de staţionare" şi au început negocierile pentru mărirea sala­riilor. Deoarece cuvântul "grevă" nu era recunoscut în mod oficial de au­torităţi, muncitorii au apelat la cuvântul "staţionare" pentru a-şi defini, în discuţiile cu liderii administraţiilor întreprinderilor, atitudinea de protest pe care o adoptau. Colectivele de muncitori întrerupeau în mod voluntar lucrul, dar rămâneau la locurile de muncă, "staţionând".

Pus în faţa unei situaţii pe care nu o mai putea controla, Edward Gierek, liderul PMUP, a realizat o schimbare la nivelul conducerii guver­nului, premierul Piotr Jarosze­wicz fiind obligat să demisioneze. Decizia respectivă nu a blocat însă formarea sindicatului "Solidaritatea" şi recunoaşterea sa de către noul guvern, condus de Jozef Pin­kowski. În lunile următoare, acesta nu a reuşit să restabilească ordinea în ţară şi, la 9 februarie 1981, a demisionat. În locul său, Stanislaw Kania, noul lider al PMUP, l-a de­sem­nat pe generalul Wojciech Ja­ruzelski, care a păstrat şi portofoliul Apărării.

La trei zile după numirea în funcţie, noul prim-ministru a solicitat repre­zentanţilor muncitorilor să nu mai declanşeze greve în următoarele trei luni. Jaruzelski a explicat faptul că economia Poloniei era în pragul prăbuşirii.

Încercând să obţină pacea socială, necesară refacerii ţării, generalul Wojciech Jaruzelski a apelat şi la sentimentele naţionale ale poporului său. Astfel, acesta a menţionat în mod voalat despre pericolul declanşării unei intervenţii militare sovietice în Polonia. Pentru a demonstra că ameninţarea respectivă este reală, generalul Jaruzelski şi Stanislaw Kania au acceptat desfăşurarea în Polonia şi Republica Democrată Germană a unor manevre militare organizate de Comandamentul Forţelor Armate Unite al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (jocurile operative de război "SOIUZ-81" şi "DRUJBA" -17-25 martie 1981). Mai mult decât atât, durata exerciţiului "SOIUZ-81" s-a prelungit de la 25 martie până la 7 apri­lie 1981, ca urmare a solicitărilor făcute de Wojciech Jaruzelski şi Stanislaw Kania. Aplicaţia ar fi conti­nuat şi după acea dată, dacă în perioada respectivă nu ar fi scăzut drama­tic moralul militarilor polonezi. Comandanţii acestora au semnalat acest aspect sovieticilor şi au exprimat deschis dorinţa de a nu implica în acel moment trupele lor în ac­ţiunea de impunere a legii marţiale.

Eforturile generalului polonez de a salva ceea ce se mai putea salva, fără să decreteze legea marţială, au fost anulate de situaţia în care se afla eco­no­mia ţării sale. Forţat de împre­ju­rări, acesta a anunţat la 26 martie 1981 că înceta temporar plăţile externe şi solicita creditorilor reeşalonarea tutu­ror datoriilor externe ale Poloniei.

După ce a preluat de la Stanislaw Kania conducerea PMUP (octombrie 1981), generalul Wojciech Jaruzelski s-a pregătit pentru marea provocare. Concentrarea întregii puteri politice şi militare în mâna sa a permis instituirea legii marţiale în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1981 şi arestarea rapidă a majorităţii lide­rilor sindica­tului "Solidaritatea". Din acel mo­ment, lupta anticomunistă din Polonia a trecut într-o nouă fază.


IEŞIREA DIN SCENĂ
La începutul anului 1989, Wojciech Jaruzelski s-a pregătit pentru ultima dată să ţină piept liderilor "Solida­rităţii". Spre deosebire de Nicolae Ceau­şescu, generalul polonez a acceptat să intre în dialog cu contestatarii regimului său. Această atitudine a permis iniţierea celebrelor "Convorbiri de la Masa Rotundă" (Varşovia, 6 februarie-4 aprilie 1989) şi stabilirea de modalităţi comune de ac­ţiune, în scopul organizării şi des­făşurării ale­gerilor parlamentare. Acestea au avut loc în iunie 1989 şi s-au încheiat cu victoria zdrobitoare a opoziţiei anticomuniste.

Ieşirea din scenă a lui Wojciech Ja­ruzelski s-a produs treptat, după ce a devenit, cu de la sine putere, primul şi singurul preşedinte al Poloniei comuniste (19 iulie 1989). Negocierile şi dis­cuţiile care au avut loc în primăvara şi vara anului 1989, între general şi re­prezentanţii sindicatului "Solidaritatea", au condus în cele din urmă la numirea lui Tadeusz Mazowiecki, lider anticomunist, în fruntea guvernului (24 august 1989) şi la su­pra­vieţuirea fizică şi politică a lui Wojciech Jaruzelski.
Citeşte mai multe despre:   special,   generalul,   jaruzelski,   wojciech,   wojciech jaruzelski

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de