x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Geniul din Carpaţi

0
Autor: Lavinia Betea 26 Ian 2009 - 00:00

Avea toată puterea ca nimeni altul în Europa.
Acelaşi om în toate funcţiile însemnate – secretar general al partidului, preşedinte al ţării, co­mandant su­prem al armatei, lider al organiza­ţiilor de masă şi obşteşti. 



I se spunea geniul din Carpaţi, erou între eroi, cel mai iubit fiu al po­porului, strateg neobosit, câr­maci în vremi de furtună, stejar din Scorniceşti... Din epitetele şi metaforele ce-i fuseseră adresate s-au făcut apoi liste de câteva pagini. "Nicule, un om ca tine se naşte o dată la o mie de ani!" – i s-ar fi adre­sat pătrunsă de admiraţie însăşi consoarta.      

Cum ajunsese Nicolae Ceauşescu aici? Am încercat un răspuns la întrebare cu ajutorul unor buni cunos­că­tori ai ascensiunii şi personalităţii sale. Intervievat în 1993, Ion Gheor­ghe Mau­­rer, fost prim-ministru al Româ­niei (1961-1974), cel care-l propusese pe Ceauşescu în fruntea partidului în 1965, mi-a relatat: "La înce­put n-au fost probleme. Părea a fi înţelegător şi puteam discuta despre ceea ce urma să facem. Numai că, între timp, a introdus în Biroul Politic oameni care-i erau devotaţi lui. Când a avut suficienţi ca să iasă la vot ce-i trebuia – după doi-trei ani – a început să meargă după so­co­telile lui".

Din Olimpul puterii s-a ivit şi mo­delul deşănţatelor elogii. O spune în 1996 Alexandru Bârlă­deanu, fost ilegalist şi  tehnocrat comunist (1946-1969). În­ceputul a fost cuvântarea lui Du­mi­tru Popescu la Congresul al XI-lea al PCR (1974). "Ceauşescu se vedea în rândul domnitorilor, opina Bârlă­deanu. Iar Dumitru Popescu, care a dat tonul glorificărilor lui, îl făcea pe Ceauşescu egalul lui Cezar, Napo­leon, Alexandru Macedon, Pericle şi Petru cel Mare. Numai împreună, toţi la un loc, mai marii lumii valorau cât Ceau­şescu al nostru!"
Cult al personalităţii nu există însă fără mulţimi de adulatori. Nici dictatori fără mulţimile de supuşi.


Click pe imagine - fotoreportaj


Click pe imagine - fotoreportaj
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de