Gorbaciov: "Ceauşescu a vorbit mult şi în plus"

Analiştii politici afirmă, adeseori, că soarta lui Nicolae Ceauşescu ar fi fost pecetluită definitiv la Malta, în cursul întâlnirii care a avut loc la 2-3 decembrie 1989, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.

Documente provenite din arhivele fostei URSS dezvăluie un fapt care, deşi îl bă­nuiam cu toţii, nu a fost recunoscut niciodată în mod oficial: Ceauşescu nu se mai bucura, de­mult, de respectul şi încrederea conducătorilor comunişti din ţările frăţeşti.

Ur­mând uzanţele unui protocol scor­ţos, exprimat prin tiparele propagandistice consacrate, presa vremii din ţara noastră ne vorbea despre "întâlniri la cel mai înalt nivel" în cadrul cărora s-au "abordat pro­bleme de interes comun". În schimb, stenogramele Biroului Po­litic al PCUS, pun în evidenţă faptul că Ceauşescu devenise pentru Gorbaciov un personaj sâcâitor, rupt de noile realităţi care erau pe cale de a se constitui. Iar la finalul întâlnirii care a avut loc  la Moscova, în noiembrie 1986, era considerat un demagog care le spune doar "pe ale sale". În plus, acest document confirmă zvonul care circula în 1989, referitor la faptul că Nicolae Ceauşescu ar dori să-l lase la cârma ţării pe me­zinul Nicuşor. Privitor la acest as­pect Gorbaciov spunea, că "deşi în ţară e dictatura lui Ceauşescu, în privinţa socialismului este pentru «socialismul ereditar», pentru «so­cia­lismul dinastic»".
"Biroul Politic al PCUS
13 noiembrie 1986
Despre bilanţul întâlnirii de la Moscova, cu conducătorii statelor socialiste
Gorbaciov: La această întâlnire, noi am obţinut mai mult decât în alţi ani. Întâlnirea a reprezentat pentru ei cel mai important eveniment atât din punctul de vedere al conţinutului, cât şi al noutăţilor. Ea răspunde întrutotul noii noastre politici. În primul rând, întâlnirea confirmă linia congresului XXVII în privinţa relaţiilor din cadrul Comunităţii statelor socialiste. Toate ideile Congresului, toate modalităţile de abordare în politică au fost însuşite de către prieteni. Totodată, ca ur­mare a presiunii exercitată de către cei ce muncesc şi de către masa partidului, hotărârile Congresului XXVII au fost însuşite. În al doilea rând, au fost enunţate principiile referitoare la relaţiile în cadrul Co­munităţii statelor socialiste, ele fiind susţinute de către toţi. Ceauşescu, în special, a fost mul­ţumit: în sfârşit, chipurile, a fost însuşită concepţia lui (râsete). To­varăşii au fost recunoscători pentru faptul că noi am evaluat în spirit autocritic trecutul şi ne-am asumat acest trecut. «Pentru prima dată PCUS a vorbit aşa despre sine», a afirmat Jivkov. În al treilea rând, concluzia practică este că a fost deschis drumul pentru reorganizarea profundă a cooperării în ca­drul Comunităţii. Totul pe baza independenţei. În al patrulea rând: am făcut bine că am invitat membrii ne-europeni ai Comunităţii. S-a ajuns la concluzia că problema slabei dezvoltări a Consiliului Economic de Ajutor Reciproc trebuie revăzută. Lipsa relaţiilor în această problemă este de neadmis. Ei văd lucrurile astfel: să fie relaţii, URSS să ajute. Iar alţii (RDG, Ungaria), chiar doresc să obţină ceva din slăbi­ciunea altora. Sunt însă semnalmente că şi «cei slabi» se reorganizează. Fidel, de exemplu, se pare că a în­ţeles că a stricat ceva. Vietnamul şi-a impus obiective realiste pentru congresele care urmează. Sunt înclinaţi să mizeze pe rezol­varea problemei alimentare, a celei de producere de mărfuri, a proble­melor cetăţeanului. Într-un cuvânt, începe reevaluarea. Noi am blocat mulţi bani acolo, în ţările slab dezvoltate.

Propun să elaborăm un program separat pentru statele slab dezvoltate din cadrul CAER şi să-l ana­lizăm într-una din întâlnirile vi­itoare cu conducerile statelor so­cialiste. În al cincilea rând: un loc important l-a ocupat problema co­operării în domeniul suprastructurii (ideologiei). Aici au fost mai multe critici decât în domeniul economic. Aici, Jaruzelsky a fost cel mai consistent. În legătură cu cea de-a 70-a aniversare noi propunem o întâlnire informală a delegaţiilor, care vor sosi la aniversare. Secretarii generali au sprijinit această pro­punere. Mă gândesc însă că nu trebuie să-i invităm doar pe comunişti, ci şi pe alţii, care vor dori. Ceauşescu, din nou, le-a spus pe ale sale. Mai rău decât înainte. Mai ales în pro­blemele internaţionale. A vorbit mult şi în plus; multă demagogie. De exemplu: «Despre reformă (pe­restroika, în original - n. L.C.), cică trebuie vorbit în plan tactic, iar strategia noastră să fie comunismul!». A pus în umbră perestroika: «Ce să mai reformăm? În România, demult s-a reformat!». Ar trebui de­corat (el - n. L.C.) pentru democraţie, deşi în ţară e dictatura lui Ceau­şescu, în privinţa socialismului este pentru «socialismul ereditar», pentru «so­cialismul dinastic». Ne-a spus: «Nu sunt necesare noi mo­dalităţi de cooperare, însă România nu se va pronunţa împotriva uti­lizării noilor forme de colaborare». Fidel a fost mulţumit de întâlnire. El consideră Africa drept «veriga slabă» a lan­ţului dominaţiei imperialiste, unde trebuie rupt. S-a plâns de slaba înarmare a militarilor cu­banezi din Angola. Ne roagă să i-l dăm înapoi, în Angola, pe generalul Kurocikina. Mi-a pus o întrebare: «De ce Papa merge în America La­tină, iar Gorbaciov nu?». Jaruzelski a contribuit cel mai mult. Are o mulţime de pro­bleme, dar este convins că se va descurca. Când eram doar noi doi mi-a spus: mă uit la colegi - îmi spune - şi nimic nu va ieşi din ei. Ceauşescu nu va face nimic din ce am hotărât. Iar ceilalţi, pur şi simplu, nu pot pentru că sunt bătrâni, obosiţi. Haideţi «să tragem căruţa» împreună, eu cu dumnea­voastră. Kadar nu prea ne-a ajutat de data aceasta cu multe idei. Însă este un om politic înţelept şi maleabil. Cu noi este fără rezerve. Îşi ima­ginează foarte bine ce îl aşteaptă în ţară. Nu sunt motive de nelinişte. I-am spus: doar SUA vă propun, de facto, să o rupeţi cu URSS, iar atunci vă vor ajuta. I-am făcut o aluzie: vă ajunge să staţi în două luntri. Eva­luarea care a dat-o eco­no­miei Un­ga­riei, concordă cu a noastră.

Cu Husak am avut o bună convorbire. Am dezbătut totul. Era mul­ţumit când i-am spus că îl sprijinim, şi ne-a rugat să-l sprijinim să rea­li­zeze cotitura. Mi-a lăsat proiectul raportului său la Plenara CC al PCCh. Vietnamul este o ţară importantă, poporul este puternic; un sprijin de nădejde în planurile noastre strategice. Întâlnirea mi-a dat un sentiment de încredere, că putem rezolva problemele şi în URSS, şi în Comunitatea statelor socialiste." (105-107)

După întâlnirea oficială la nivel înalt de la Moscova, imaginea internaţională a lui Ceauşescu a conti­nuat să se deterioreze în mod ga­lopant. Dar noi nu aflam mai nimic despre asta. Tot ceea ce trebuia să ştim, era că "Măreţul Cârmaci" este o personalitate de nivel mondial, al cărui cuvânt atârnă greu în politica lumii.
În iunie 1987 Mihail Gorbaciov a făcut o vizită oficială la Bucu­reşti. Aici, acasă, noi toţi aflasem câte ceva despre "Perestroika" şi pri­veam către "Gorby" cu simpatie şi, de ce nu, cu speranţă. Dar nu aveam de unde să ştim că, la întoarcerea la Moscova, el spunea despre Ceau­şescu că este deosebit de impertinent, marcat de suficienţă, fanfa­ronadă şi tendinţa de a-i "învăţa şi povăţui pe toţi". Iar în ceea ce privea problemele internaţionale, avea în minte doar "haos şi vârtej".
"Biroul Politic al PCUS
4 iunie 1987
Despre vizita lui Gorbaciov în România
Gorbaciov: Principialitatea şi răb­darea noastră în relaţia cu Ceau­şescu şi cu ţara, în general, l-au scu­zat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă si­tuaţia oamenilor este extrem de dificilă. 10 kg de carne pe cap de lo­cuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimen­tele, bunurile de larg consum şi ener­gia electrică.

Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost demult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în pro­blema de­mo­craţiei, şi în problema alege­rilor libere şi în problema coopera­tistă şi a drepturilor colectivelor de muncă. Când am ieşit în stradă de la Ceauşescu, reacţia oa­menilor a fost asemeni unei flaş­nete stricate: «Ceauşescu-Gorbaciov!»; «Ceau­şes­cu-Pace!». Când m-am apropiat de oameni, i-am în­trebat: "Dar voi ştiţi şi alte cu­vin­te?». Ulterior, mi-au co­municat că aceşti limbuţi fu­seseră aduşi cu un autobuz, în mod special. Toate mi-au produs o impresie apă­să­toare. Chiar aşa să jigneşti po­po­rul!? Ne-au dus la un magazin şi la o piaţă. Expoziţie. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mul­ţimile s-au repezit să în­şface tot. Ceauşescu s-a supărat foarte tare, când eu, în mod public, la o mare adu­nare, am vorbit despre transpa­renţă (glasnost, în original n. L.C.), despre reformă (perestroika, în ori­ginal - n. L.C. ), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne gră­bim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea ro­mâ­nească se doreşte foarte mult apro­pierea de noi.

Ceauşescu a încercat să ne acu­ze în mod direct pentru faptul că noi îl sancţionăm econo­mic pentru poli­tica sa autonomă. Drept răs­puns eu l-am întrebat: doar el s-a orientat după ajutor şi sprijin către Occident, şi dorea să obţină simpatia Occidentului pe seama noastră. Atunci pentru ce emiteţi pretenţii faţă de noi? Şi, de fapt, ce vă împie­dică să iniţiaţi contacte cu noi, cu URSS, fie şi pe linia organizaţiilor sociale sau judeţene? Impertinenţa lui era foarte mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe toţi. În problemele inter­na­ţio­nale, haos şi vârtej. Prin­tre altele, s-a pronunţat cu tărie împotriva conceptului de «sufici­enţă» din doctrina noastră militară.
Se poate pune întrebarea dacă ar fi trebuit, de fapt, să mergem la el? Cred că nu, în această situaţie".
(p. 194-195) V Politbiuro ŢK KPSS... Po zapi­siam Anatolia Cerniaeva, Vadima Med­vedeva, Ghiorghiia Şahnazarova (1985-1991), ed. A. Cerniaev (red. res­ponsabil), V. Medvedev, A. Veber, Mos­cova, Ed. Alpina Biznes Buks, 2006.