x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gorbaciov voia să circule în maşini blindate

0
25 Mai 2009 - 00:00

Despre vizita lui Mihail Gorbaciov în România, desfăşurată între 25-27 mai 1987, şi-a amintit colonelul Eugen Adrian Cristea, directorul adjunct al fostei Direcţii de Securitate şi Gardă Prezidenţială. Iată ce scrie omul care îl "garda" pe şeful statului român în volumul memorialistic "A fi sau a avea, Amintirile unui ofiţer de Securitate şi gardă prezidenţială, Bucureşti":



Înainte de sosirea avionului, pe aeroport se aflau preşedintele României, personalităţi din conducerea de partid, activişti, mi­niştri, corpul diplomatic, câteva mii de manifestanţi cu ste­guleţe roşii şi cu drapele ale ambelor state. Mai erau ziarişti şi fotoreporteri. Toţi acreditaţi.

Salonul oficial era pregătit, coloana de maşini trasă la peronul salonului, circulaţia pe întregul traseu, de la aeroport până la palatul Primăverii, era pe punctul de a fi oprită. Nici un avion nu mai zbura. Pista aeroportului fusese ve­rificată. Soţii Ceauşescu ies din salonul oficial pentru a fi prezenţi la locul de oprire a avionului secretarului general sovietic.

Avionul a sosit. Este de ultimul tip, impunător prin mărimea sa, special amenajat la nivel de preşedinte de stat. S-au instalat şi scările pentru coborâre. Se ştie că de obicei preşedintele şi soţia sa ies din avion numai pe uşa din faţă. Alte persoane nu o folosesc.

În sfârşit ies din avion cei doi soţi Gorbaciov. Salută de pe platforma superioară a scării pe cei care-i aclamau. Prezenţa Raisei Gorbaciova lângă soţul ei exprima o nouă concepţie în sistemul protocolar sovie­tic. Semăna cu cel al americanilor. Amândoi surâzători. Tot pe platforma de sus. Pentru că avionul era înalt, scara fiind mare, până jos, surâsul, la amândoi, le-a dispărut.

Aspectul feţelor era de oameni preocupaţi, cuprinşi de o răceală ca­racteristică unor nemulţumiţi şi care ştiau prea multe pentru a mai avea timp şi pentru amabilităţi. Bărbaţii îşi întind mâinile. Nicolae Ceauşescu dorind să depăşească momentele ce se succedau, se apropie mult şi îl îmbrăţişează. Avea semnificaţia că el, în calitate de gazdă, îi oferă întreaga ospitalitate şi urarea de bun venit.

În acelaşi timp, Raisa, pentru a evita o îmbrăţişare din partea Elenei Ceauşescu, îi întinde mâna de la distanţă, fără să o mai îndoaie din cot. Nu trebuie să trăieşti în lumea diplomaţilor pentru ca să înţelegi că ţinerea la distanţă, chiar şi printr-un salut, are însemnătatea ei! Elena Ceauşescu a sesizat atitudinea Raisei şi nu s-a mai apropiat. Aşa se dorea. Momentele acestea se cereau a fi prinse pe peliculă de către fotografi şi cameramani. Se urmărea ocuparea celor mai bune locuri, unghiuri de filmare, se foloseau scări şi scăunele. Prezenţi în jur erau aproximativ 60 de ziarişti, fotoreporteri şi cameramani. Unii nemulţumiţi că n-au putut prinde un zâmbet. Alţii mulţumiţi că au prins pe cei doi vizitatori într-un total dezinteres şi cu multă sobrietate.

Nicolae Ceauşescu, secondat de Elena Ceauşescu, încerca să îndrepte ceva prin zâmbete şi amabilităţi. Dar, nimic! Câţiva, mai apropiaţi, în treacăt, văzând atmosfera creată, mă întrebau despre soţi Gorbaciov, pentru ce au venit? Îmi observaseră, probabil, uşoara consternare de pe faţă. Şi nu greşeau! La coborâre, s-au făcut prezentările personalităţilor, inclusiv ale celor din corpul diploma­tic. Apoi, garda de onoare şi fanfara mi­litară au prezentat onorurile, salve de tun, imnuri naţionale. Se dau, în continuare, buchete de flori. Multe. Era şi sezonul lor. Ma­nifestanţii strigau Ceauşescu - Gorbaciov, de parcă îi apucaseră adevărate sentimente de dragoste faţă de un om, atunci descope­rit, binefăcător al neamului românesc.

Se striga pu­ternic, toţi erau plini de bucurie, atraşi şi de spectacolul pe care tocmai ei îl creau. Majoritatea tineret, capabil să reziste şi să stea în picioare patru-cinci ore cât dura o organizare de primire sau plecare de pe aeroport. Primirea le devenise o obişnuinţă şi toţi ştiau că pe aeroport sunt aduşi oameni cu sar­cini de ovaţionare şi că nu vin singuri pentru ca să-şi satisfacă o plăcere personală. Aşa că azi îl primeau pe M. Gorbaciov, mâine pe preşedintele Mozambicului. Pentru manifestanţi era acelaşi lucru. Ei nu aveau preferinţe şi nici sentimente. Erau aduşi pe aeroport prin sindicate şi partid. Lăsau baltă treburile de la serviciu. Pe drum şi în autobuze discutau subiecte rămase de la alte ieşiri. Aer curat, cinci minute de strigăte şi ziua s-a încheiat. (...)

S-a ajuns la peronul salonului oficial. Aici coloana oficială de maşini, lustruite şi îngrijite, era în aşteptare. Mihail Gorbaciov căuta cu privirea maşina în care va fi transportat împreună cu Nicolae Ceauşescu până la Palatul Primăverii. I-a atras atenţia o maşină de teren ARO, vopsită în gri deschis. De obicei, maşinile prezidenţiale sunt vopsite în negru pentru a contribui şi mai mult la sobrietatea desfăşurării acţiunilor protocolare.

Dar în acest caz, o maşină principală tip ARO cu vopsea neagră ar fi dat aspectul unei procesiuni funebre. Din această cauză, nici uzina constructoare nu a vopsit decât puţine exemplare în negru. Mihail Gorbaciov a privit-o şi, neavând timp, s-a urcat în ea. Comoditate suficientă, deasupra o trapă prin care, dacă şedeai în picioare, puteau ieşi cu piepturile în afară pentu a răspunde ovaţiilor celor aduşi pentru aşa ceva pe traseul de deplasare. Primirea era în continuare deosebit de caldă şi, pentru unul care nu prea ştia obiceiurile locului, înclina să creadă că unele aspecte biblice de alai chiar erau în desfăşurare.

Dar Mihail Gorbaciov, care era vechi activist de partid, ştia, şi încă foarte bine, că toate aceste primiri erau aranjate cu atenţie încât nu-l mai impresionau. Ca şi alţii, se încadrase şi el în rolul ce şi-l asumase de a răspunde ovaţiilor afişând chiar surprinderea de atâta dragoste şi apropiere din partea muncitorilor. Toată lumea, de sus şi până jos, se găsea pe o scenă într-un plin spectacol. Fiecare îşi avea rolul lui dar şi păreri. Iar desfăşurarea rolului fiecăruia nu dura mai mult de câteva minute.

S-a sosit şi la Palatul Primăverii. Curte mare, iarbă, flori, drumul până la palat pietruit cu granit şi bucăţi de marmură. Întreaga clădire evidenţia un bun gust. Numai sticlă, beton şi marmură albă şi de alte culori deschise. La intrarea în palat, o fântână arteziană bine întreţinută. În curte intrau puţine maşini, care transportau personalităţile din suitele celor doi preşedinţi.

Dar, surpriză! Din spatele coloanei au intrat două maşini, la nivel prezidenţial, blindate, sovietice. Ofiţerii români n-au ştiut din timp despre intenţiile acestei manevre. Au pătruns pe poarta principală şi dirijate, apoi, în imediata apropiere, pe o mică platformă de parcare, înconjurată de un gard viu. Au intrat, dar ieşirea din acest loc le-a fost blocată.

În acest timp, soţii Ceauşescu, în interiorul palatului, le-au mai urat încă o dată bun venit. S-au servit, în picioare, conform obiceiului, băuturi de toate felurile, apă minerală şi sucuri. Apoi şi-au luat rămas bun şi au plecat, iar soţii Gorbaciov au rămas în noua lor reşedinţă pusă la dispoziţie pentru trei zile. A urmat o pauză scurtă pentru masă şi odihnă după care s-a intrat într-un program stabilit pe ore şi pe minute.

Din nou a venit, imediat ce s-a dat o pauză, colonelul "Antalov" să-mi spună că tovarăşul Gorbaciov doreşte, ca în deplasarea care urmează să o facă singur, să fie transportat cu maşina blindată. Evita să-mi spună că maşinile blindate erau blocate în locul de parcare şi nici pentru ce le adusese. I-am spus din nou că nimic din ce am discutat nu se schimbă şi că el, în calitate de şef al unei direcţii de protecţie a preşedintelui, trebuie să înţeleagă că asemenea schimbări ne pot duce la accidente sau la alte neplăceri pe care amândoi nu le dorim, şi de care răspundem.

Este bine de ştiut că, pe toată perioada cât a durat vizita, colonelul "Antalov" avea ca translator pe un colonel din Securitatea sovietică, iar eu un locotenent-colonel. Asta pentru a nu se putea da interpretări distorsio­nate, produse din neatenţie şi din necunoaşterea perfectă a limbii. Colonelul "Antalov" a intrat în palat pentru a informa despre refuzul părţii române de a se folosi maşinile prezidenţiale blindate sovietice. A revenit şi mi-a spus că deja plecarea este întârziată cu cincisprezece minute şi că tovarăşul Gorbaciov insistă ca să folosească maşinile blindate, pentru că, acum, nu mai este însoţit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Din nou, refuzul nostru. A intrat în palat pentru a raporta din nou încăpăţânarea părţii române. În faţa peronului de la Palatul Primăverii erau două maşini Dacia 2000 pentru a-i transporta pe soţii Gorbaciov. Fiecare în maşină separată. Trecuseră şaptesprezece minute. Din palat ies soţii Gorbaciov foarte supăraţi. S-au suit în maşinile Dacia 2000 şi coloana s-a pus în mişcare.

Traseul cuprindea trei locuri unde urma să se depună coroane de flori. Primul, în Parcul Libertăţii, la Panteon unde era în­mormântat Gheorghe Gheorghiu-Dej. Aici, câteva sute de oameni aşteptau sosirea lui Gorbaciov. Majoritatea erau activişti, ofiţeri, oameni cu funcţii importante. La coborârea din maşini, aplauze, lozinci şi pancarte. Dar nu prea mult entuziasm. Cei cu funcţii mari sunt, în general, atenţi în a urmări aspectele de fond decât manifestările obişnuite prin aplauze şi lozinci ale unei bucurii inexistente. Dar aici s-a întâmplat ceva care ieşea din practica protocolară a vizitelor şefilor de stat!

Soţii Gorbaciov s-au îndepărtat unul de altul cam la zece metri şi, fiecare, în timp ce îi saluta pe cei prezenţi din mers, şi întreba: "Ce greutăţi aveţi?" Observând că nu vine răspunsul, s-a pus şi a doua întrebare: "Să nu credeţi că nu aveţi, pentru că ştiu că aveţi?" N-au primit nici un răspuns. Ce să li se spună? Şi de ce tocmai lor? Pe cine reprezentau şi de ce se folosea această ocazie? Mai ales că întrebările erau puse din mers şi chiar dacă s-ar fi dat vreun răspuns nu mai avea cine să-l asculte. Atunci ce s-a urmărit? Pentru că un şef de stat, şi mai ales Mihail Gorbaciov, nu aruncă vorbele în vânt. Rezulta foarte clar că existase o punere de acord între soţii Gorbaciov din moment ce, amândoi, în aceleaşi locuri, timp şi distanţă, puneau aceeaşi întrebare! Mai rămăseseră încă două puncte de depunere de coroane. La Monumentul Solda­tului Sovietic şi la statuia lui Lenin din Piaţa Casei Scînteii. Aici lume primitoare. Aceleaşi întrebări puse din mers şi fără răspuns. În puţine minute, Nicolae Ceauşescu a fost informat. Deci, ştia ce se întâmpla.(...)

Seara, cei doi, împreună cu soţiile, au participat la un spectacol de gală ţinut la Teatrul Naţional. Intra în obişnuinţa protocolară pentru că, fără el, nu se putea contura o vizită reuşită la un nivel atât de înalt. Vedeta spectacolului a fost, ca întotdeauna, Corul Madrigal. S-au şi recitat poezii de către actori în vogă, dornici de menţinerea afirmării, dar şi de a fi cunoscuţi de către somităţi. Se bucurau că sunt consideraţi ca exponenţi ai teatrului pentru asemenea spectacole de gală, răsplătiţi la sfârşit cu mari coşuri cu flori alese din partea oficialităţilor. În aplauzele tuturor, ei se înclinau în semn de mulţumire pentru bucuria succesului repurtat. Prezenţi într-o asemenea lume, dar şi cunoscuţi, unii dintre ei făceau parte din trupele de teatru care plecau în străinătate prin capitalele marilor ţări occidentale. Spectacolul de gală a fost o reuşită. Toată lumea mulţumită. S-a aplaudat îndelung până când Nicolae Ceauşescu şi invitatul său, Mihail Gorbaciov, împreună cu soţiile, au părăsit sala.

Întrucât se trecuse de ora 21:00, cei doi şefi de stat au ajuns la înţelegerea ca să plece direct la dineul intim, pe care soţii Ceauşescu îl ofereau invitaţilor lor, într-o vilă situată în apropierea Palatului Primăverii.
Dineul s-a terminat la ora unu. Era răcoare şi soţii Gorbaciov au mers singuri, pe jos, până la reşedinţa lor, Palatul Primăverii. Raisa, care purta rochia cu care fusese la spectacolul de gală, dintr-un material foarte subţire de mătase, a resimţit cel mai mult temperatura. Dar s-a rezolvat repede, pentru că aghiotantul ei, cel so­vietic, i-a pus pe spate haina lui. (...)

Prima zi a vizitei oficiale de stat s-a terminat. Conţinutul discuţiilor purtate la dineul oferit de soţii Ceauşescu în mod sigur că au prezentat interes prin subiectele abordate. Translatorul este cel care cunoaşte cel mai bine, dar mai ales tonul care a predominat întreaga întâlnire. Rămâne în grija istoricilor, atunci când vor avea acces la toate documentele din arhiva fostului partid comunist să spună ce s-a întâmplat.
Col (r) Adrian Eugen Cristea, A fi sau a avea, Amintirile unui ofiţer de securitate şi gardă prezidenţială, Bucureşti, Ed PACO, 2008, p324-339
Citeşte mai multe despre:   special,   pană,   masini,   ceausescu,   gorbaciov,   nicolae ceausescu,   sotii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de