x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Greva cardiacă a Poetului

0
Autor: Marian Nazat 29 Noi 2010 - 21:37
Greva cardiacă a Poetului /Arhiva familiei Păunescu


Avocatul Marian Nazat a publicat la 6 noiembrie un editorial emoţionant. Un articol tulbu­ră­tor despre vacarmul de zi de zi, despre  intrarea inimii poe­tului în grevă pe fondul tristeţii ac­cen­tuate de "durerea ­României ne­în­tregite".

Televiziunile şi ziarele sunt ocupate cu dezbaterile politice. Cu scandalurile şi stenogramele mizeriei noastre de zi cu zi. Moţiunea de cenzură s-a întins ca o loţiune unsuroasă pe ecrane şi astupă toate evenimen­tele. Nu mai e spaţiu pentru nimic în cortegiul ­ştirilor des­pre prăbuşirea românească. Studiourile televiziunilor au devenit maidane în care orice este permis, mitocănia e în culme. În plin gangsterism politico-mediatic, pe "burtiera" televizorului se prelinge un anunţ zguduitor. Poetul Adrian Păunescu a fost internat în stare critică la Spitalul de Urgenţă... Anunţul curge întruna, ca o veste rău prevestitoare, însă condotierii din studiouri n-o comentează deloc. Sunt prinşi în bătăliile purtate în numele unui cotidian eşuat şi mocirlos. Starea gravă a poetului nu mai interesea­ză pe nimeni. Poezia e ultimul lucru care contează într-o lume în care versurile trebuie să aibă musai rime euroa­tlantice. Restul e demodat, anacronic şi reacţionar, chipu­rile, şi mi se chirceşte trupul de revoltă. Poetul şi-a ales ne­inspirat ceasul de boală, putea să amâne o zi, două, cât să se isprăvească votul pe moţiune. N-a făcut-o, şi acum apare numai pe "burtiera" faptului divers. Dimpreună cu alte in­formaţii utile, ca de pildă cele de schimb valutar sau me­teo. Ori despre golăniile "Briliantului" şi aventurile de aş­ter­nut ale vreunei paţachine botoxate. ("Burtieră", ce blasfemie televistică! Odaia bolboroselilor sulfuroa­se a ajuns să-şi împrăştie miasmele şi pe sticla eterului şi să ne subjuge tiranic cu fel de fel de ne­rozii. Sau, din contră, cu întâmplări ale spiri­te­lor însemnate, dar şi atunci "burtiera" nu se cheamă "bentiţă", de pildă. De la frunte, desi­gur...) Bunule Poet, iartă-ne ignoranţa şi nerecu­noştinţa, prezentul ne-a abrutizat într-atât încât ne-am transformat în răsuflări de tablă. Rugini­te şi găurite de nişte timpuri barbare.

Asta se petrecea în clipa aceea fatidică şi grea, insuportabil de grea... S-au scurs ore şi zile, lungi şi chinuitoare. O aşteptare încordată, cum se întâmplă de fiecare dată când viaţa se clatină. Luni, în pagina tipărită pe care a slujit-o cu scli­piri geniale, Poetul ne-a trimis un semn din spitalul speranţei. Din Urgenţa Speranţei. Şi ne-a po­vestit cum e să iscăleşti un reportaj din adân­curile inimii betege. Ne-am liniştit niţel ştiindu-l oarecum întărit şi ne-am rugat să treacă pârlea­zul neprevăzut, ce mare scofală? Că nu-i prima lui cumpănă! S-au strâns mesaje de încurajare, scrisori de la copii, emoţii anevoie de cuprins în­tr-o inimă obosită de zbateri patriotice. Iar ini­ma asta, din care s-au întrupat versurile ce ne-au mângâiat sufletele înlăcrimate ori fericite, s-a oprit oleacă. S-a oprit din ticăitul şubrezit, cople­şită de durerea României neîntregite. Că cine mai are inima teafără în ţara cu inimă bolnavă? Poetul a simţit-o înaintea altora şi de aici i s-a nă­zărit să între în grevă cardiacă. Căci el e în grevă deocamdată, protestează cu încăpăţânare tragi­că pentru România cea umilită şi înfrântă. Iar ini­ma sa, însămânţătoare de frumos, zace între fire şi aparate refuzând să mai pulseze, să îm­pin­­gă spre neamul care-l iubeşte vecinic sângele viril. Tumultul creator căruia îi datorăm cogea­mi­tea a îngenat, îşi caută respiraţia întremă­toa­re. Şi-a luat o scurtă pauză şi-şi adună energiile risipite în harul cuvintelor brodate în borangic.

De pe patul rezervei, Poetul ne-a lăsat definitiv un gând cutremurător. "Suferinţa retrogra­dează orgoliile", scria printre perfuzii, şi vorbele sale culese cu meşteşugul ce nu l-a părăsit nici­când sună testamentar. La urma urmei, suferin­ţa retrogradează totul, nu doar orgoliile. Retro­gradată e chiar fiinţa umană, fiindcă dincolo de orgolii se cască imensitatea nevieţuirii. Nerostită şi neguroasă. Suferinţa ne apropie de moar­te şi de aceea prezenţa ei ne înspăimântă. Prin suferinţa ta, Poetule, noi toţi suntem retrogradaţi şi puţin orfani.
4 noiembrie 2010

PS: Greva s-a sfârşit. Textul, scris joi, n-a mai apucat tiparul. Cu toate că aşa trebuia să se întâmple, întrucât în definitiv, Poetul Adrian Păunescu n-a murit. Iar Poezia sa nu va fi niciodată ţărână. Rămas bun şi plecăciune, de aici, din starea de retrogradare îndoliată în care ne-ai trimis dintr-odată!
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie adrian păunescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de