Guvernatorul BNR a fost dat afară de Ceauşescu

Fostul guvernator al BNR, Florea Dumitrescu dezvăluie cum a fost demis în martie 1989, alături de ministrul Finanţelor, vicepre­mie­rul pe probleme economice şi pre­şedintele Băncii Agricole dintr-o toană a lui Nicolae Ceauşescu.

Vina tuturor a fost aceea că au luat nişte măsuri de deblocare a economiei şi au dat credite cooperativelor agricole de producţie. Acţiunile respective avuseseră acceptul dictatorului, dar Nicolae Ceauşescu nu a mai recunoscut, ulterior, acest lucru. Nicolae Ceau­şescu a preferat să-i sacrifice pe toţi patru.
Răzvan Belciuganu

---

În Decretul nr. 249, de la 12 iulie 1986, se prevedea că finanţarea mijloacelor circulante ale unităţilor economice se asigură din fonduri proprii şi numai în completarea acestora se acordă credite bancare, în li­mitele aprobate prin "planul de finan­ţare a activităţii economico-so­ciale", plan care a fost introdus, prin acelaşi Decret, în locul planului de credite.

În textul acestui Decret se mai men­ţiona că unităţile econo­mice au obli­gaţia să asigure acope­rirea chel­tuie­lilor pe care le fac pentru realizarea pro­ducţiei pe seama su­melor în­casate din activitatea desfă­şurată şi să restituie într-un termen cât mai scurt fondurile băneşti pri­mite de la societate, respectiv de la buget, la înfiinţare.

Deşi cu prilejul introducerii pla­nului de finanţare se arăta că prin acest instrument nou de planificare se urmărea o intensificare a pro­ducţiei, o scurtare a ciclurilor de producţie şi valorificare a produselor, o îmbu­nătăţire a circulaţiei materiale şi financiare, o creştere a rotaţiei ba­nilor, a monedei, în realitate toate rezultatele au fost pe dos, mai proaste.

Fiind întocmit, trimestru de trimestru, pe baza indicatorilor de plan, care exprimau şi multe dorinţe, fără o fundamentare reală, fără nici o legătură cu procesele reale din întreprinderi, acest instrument nu putea să aibă decât un rol negativ. Totul era construit pe dorinţe. Orice încercare din partea Ministerului Finanţelor şi a băncilor de a se corecta ceva era respinsă fără dialog.

Consecinţele negative ale rezultatelor tot mai slabe obţinute în producţie erau amplificate de aplicarea acestui instrument care, în doi-trei ani de zile, în perioada 1986-1989, a afectat tot mai mult circuitele financiare, iar în 1989 a blocat întregul sistem de plăţi şi în­casări dintre unităţile economice, dintre acestea şi unităţile financiar-bancare.

Neîncasarea produselor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, datorită incapacităţii de plată a beneficiarilor, a determinat ne­realizarea la timp a veniturilor bugetului, neconstituirea resurselor proprii ale întreprinderilor - fondurile de producţie, de investiţii, social-culturale şi altele. În felul acesta s-au încălcat principiile aşa-zisei autogestiuni econo­mice ale întreprinderilor.

Datorită plă­ţilor restante, cauzate de neajunsurile din activitatea unor unităţi econo­mice, au apărut dificultăţi financiare şi la unităţile care îşi îndeplineau sarci­nile de plan şi obligaţiile contractuale, formându-se un blocaj în lanţ în întreaga economie, care a atins la sfârşitul anilor 1987 şi 1988 peste 100 miliarde de lei.

Pentru a veni în sprijinul unităţilor economice BNR, împreună cu celelalte bănci şi cu Ministerul Finan­ţelor, au propus Guvernului să se efectueze o acţiune de decontare prin compensare a plăţilor restante dintre cum­pă­rători şi furnizori, iar întreprinderile la care plăţile nu se compensează cu încasările, pentru dife­renţă să se acorde credite de compensare, rambursabile în 90 de zile - prin lichidarea cauzelor, respectiv a fe­nome­nelor economice negative.

Pro­puneri­le pentru acţiunea de compensare de la finele anului 1987 au fost prezentate lui Nicolae Ceauşescu, care le-a aprobat, operaţiunea organizându-se în bune condiţiuni. Pentru anul 1988 pro­punerile de efectuare a ope­raţiunii de compensare au fost pre­zentate mai întâi pri­mu­lui-ministru Constantin Dăscălescu, care a spus că el nu are dreptul să aprobe şi ne-a trimis la secretarul general Nicolae Ceauşescu.

M-am prezentat îm­preu­nă cu viceprim-ministrul Ni­colae Ibănescu, care coordona din partea Guvernului sistemul financiar-bancar, i-am prezentat propunerea şi după insistenţe a zis: "Sunt de acord, mergeţi la Guvern şi rezolvaţi". Nu am solicitat să semneze şi să menţioneze aprobarea pe hârtie cu propunerea noastră, ca de obicei. Ne-am prezentat apoi, din nou la primul-ministru, care ne-a cerut să formulăm pe o hârtie separat apro­ba­rea lui Nicolae Ceauşescu.

Am re­dactat exact discuţia şi aprobarea primită, am semnat cu Nicolae Ibă­nescu şi pe această bază, primul-mi­nistru a convocat Guvernul, a elaborat şi semnat o hotărâre de organizare a acţiunii de compensare a plăţilor. Banca Na­ţi­o­nală şi Ministerul Finanţelor au efectuat acţiunea şi au deblocat economia care era bulversată de blocajul financiar.

În Consiliul de Conducere al Băncii Naţionale, în zilele de pregă­tirea acţiunii s-a pus problema dacă în această acţiune de compensare participă şi cooperativele agricole de producţie. Întrucât acestea aveau datorii către întreprinderile de stat, combinatele de îngrăşăminte chimice pentru cantităţile de îngrăşăminte pri­mi­te, în cursul anului, şi alte întreprinderi furnizoare am stabilit să nu se facă discriminare faţă de acestea.

Peste trei luni, când am prezentat bilanţul centralizat pe întreaga eco­no­mie pentru activitatea uni­tăţilor economice pe 1988, Nicolae Ceau­şescu, răsfoind bilanţul s-a oprit chiar la fila cu situaţia cooperativelor agricole de producţie (nu întâm­plător, era aten­ţionat - informat de organele care se ocupau cu sistemul infor­maţional).

În coloana privind cre­ditele a văzut o sumă de 10 miliarde de lei. A întrebat cine şi-a permis să acorde credite acestora. De men­ţio­nat că, în unele cu­vântări refe­rindu-se la agricultură, spusese să nu se mai dea credite coo­pe­rativelor agricole de producţie, că au cereale şi alte produse în stoc care trebuie vândute sta­tului, să facă rost de bani şi să nu mai folosească credite. Separat existau însă legi care pre­vedeau posibilitatea ca aceste coopera­tive să beneficieze de credite ca orice unitate economică.

I-am precizat că pe baza aprobării de a organiza acţiunea de compensare a plăţilor restante au fost ad­mise şi documentele de plată ale cooperativelor faţă de întreprinde­rile de stat. I-am mai precizat că am avut cereri din partea Ministerului Agriculturii şi a vice-premierului de resort de a acorda aceste credite pentru activitatea de producţie potrivit legilor în vigoare.

Invitaţi la şedinţă, ministrul Agriculturii şi vice­pre­mierul coordonator David şi Cornel Pacoste, deşi semnase­ră mai multe scrisori către Banca Agricolă soli­citând credite, nu au recunoscut propriile cereri, răspunderea fiind locali­zată asupra orga­nelor Băncii Na­ţionale, Băncii Agricole şi Ministerului Finanţelor. I-am explicat lui Nicolae Ceauşescu că aceste cre­dite­ erau acordate conform legilor în vigoare, că este o ope­ra­ţiune normală de cre­ditare a cooperativelor care făcuseră pro­ducţie.

Ceauşescu ne-a acuzat că i-am în­călcat in­dicaţiile şi a convocat chiar în aceeaşi zi şedinţa Comitetului Politic Executiv pentru a ne sancţiona şi a ne da pe "mâ­na procuraturii". Am încercat înainte de şedinţă cu Nicolae Ibă­nescu să-i reamintim că am fost la dânsul, că ne-a dat aprobarea. Nimic nu a reţinut, orice argument al nostru era respins. În şedinţă au luat cu­vântul Bobu Emil, Postelnicu şi alţii, care au "înfierat" faptele noastre. Au luat cuvântul şi Gogu Ră­dulescu, Manea Mănescu, econo­mişti care au arătat că creditele au fost date ca să se facă producţie, să se lucreze pământul, dar Ceauşescu a propus în final sanc­ţio­narea prin eliberarea din funcţie a vice-premierului de resort, a mi­nistrului Finanţelor, a guvernatorului Băncii Naţionale, respectiv a mea şi a preşedintelui Băncii Agricole.  

Pentru a avea şi documente de acu­zare, Ceauşescu a numit o Co­misie de Anchetă, formată din Preşedintele Curţii Supreme de Control Financiar, Procurorul General, ministrul Justi­ţiei, ministrul Finanţelor şi alţi demnitari, care au făcut verificări, confruntări şi au elaborat concluzii ce trebuiau să confirme hotărârea luată.

Timp de aproape două luni de zile am fost chemaţi la comisie, unde eram supuşi la tot felul de întrebări şi ameninţări pentru a ne determina să recunoaştem că noi suntem de vină. În legătură cu cele de mai sus voi prezenta unele prevederi din două documente ale vremii:


Extras din Hotărârea Comitetului Politic Executiv al CC al PCR de la 17 martie 1989, ziarul Scînteia nr. 14487 de la 18 martie 1989.
"Pe baza propunerilor făcute de mai mulţi membrii ai Comitetului Politic Executiv, în cadrul şedinţei s-a hotărât eliberarea din funcţii a tovarăşului Nicolae Ibănescu, vice­prim-ministru al guvernului, Gheor­­ghe Paraschiv, ministrul Fi­nan­ţelor, Florea Dumitrescu, gu­verna­torul Băncii Naţionale şi Nicolae Eremia, preşedintele Băncii pentru Agricultură şi Industria Alimentară."

Extras din Decretul Prezidenţial nr. 46 din 6.04.1989 cu privire la constituirea unei comisii de anchetă, art. 1:
Se constituie Comisia de anchetă pentru verificarea modului în care au fost aplicate şi respectate de către Banca pentru Agricultură şi Industria Alimentară prevederile legale cu privire la acordarea de credite şi avan­suri unor cooperative agricole de producţie şi asociaţii economice inter­cooperatiste în perioada 1985-1988.

Menţionez că în cadrul anchetei care a avut loc pe baza acestui Decret am adus ca argument că propunerile pe care le prezentam pentru deblocarea economiei, ca şi acordarea de credite cooperativelor agricole de producţie se bazau pe prevederile legilor în vigoare şi anume: Legea finanţelor nr. 9/1972 republicată prin Legea nr.2/1979 (art.52 şi 65), Decretul nr. 336/1983 (art. 35) şi Decretul nr. 293/1988 (art. 13). Legile erau clare, dar degeaba, noi am fost sancţionaţi că nu am respectat nişte indicaţii ale lui Ceauşescu.

Este de menţionat că după ce am stat două luni fără serviciu, timp în care am fost anchetat, am ajuns să fiu încadrat la CEC, ca vicepreşedinte. Aici, împreună cu profesorul Mircea Popovici, în calitate de preşedinte al CEC, un profesionist şi colaborator desăvârşit şi cu alţi specialişti, am contribuit la creşterea soldului de economii la CEC, care a ajuns la finele anului 1989 la cca. 200 miliarde lei, echivalent cu 10 miliarde de dolari, economii care au fost grav erodate în anii tranziţiei din cauza inflaţiei şi altor factori negativi.
Florea Dumitrescu