x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hristos a-nviat şi în Moldova

0
Autor: Anca Aldea 29 Apr 2009 - 00:00
Hristos a-nviat şi în Moldova


La 30 aprilie 1989, ca şi în anii din urmă, slujba de Înviere a fost scurtă şi la obiect în cele mai multe bise­rici şi mănăstiri din România. "Reţeta" era clară, dictată "de sus": slujba să nu aibă un conţinut dogmatic pronunţat, să dureze puţin, să treacă în revistă patria, partidul şi con­du­cătorii iubiţi, munca şi societatea.



"După ce se cânta în cor «Hristos a-nviat!», preotul ţinea o predică. Nu era una cu un conţinut dogmatic, ci una moral-social-creştină, pe care-o ţin minte extraordinar, din vremea aceea: «Iubiţi credincioşi, Hristos a-nviat! Să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns sărbătoarea Paştelui, o săr­bătoare frumoasă, plină de bucurie. Să mulţumim lui Dumnezeu că avem conducători credincioşi, să mulţumim lui Dumnezeu că avem un stat român ortodox, să mulţu­mim că avem o conducere care ne călăuzeşte în lucrurile bune. Să fim harnici, să fim serioşi, să fim creş­tini buni în societate. Să dăm Ceza­rului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu! Să avem grijă să fim creştini buni la casa noastră, să muncim cu des­toinicie la crearea societăţii socia­liste, să muncim cu sârg în fermele de producţie unde avem oameni ai mun­cii, să muncim cu dragoste câmpul, să fim nişte oameni cre­dincioşi care să ne respectăm ţara şi poporul! Să respectăm biserica şi învăţăturile ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, doresc să ne întâlnim şi după-amiază, la mica Înviere. Iubiţi credincioşi, Hristos a-nviat şi mer­geţi sănătoşi la casele dumneavoastră!»", mărturiseşte părintele Calistrat, în acea vreme frate la Mă­nă­s­tirea Sihăstria, din nordul judeţului Neamţ.

"Anul 1989 m-a prins la Mă­năs­ti­rea Sihăstria, o mănăstire cu tra­di­ţie, unde trăiau cei doi mari teologi, părintele Ilie Cleopa şi Paisie Olaru, alături de alţi clerici cu mare har.
Aceştia ţineau nişte predici foarte frumoase, dar, pentru a nu fi periclitată cu ceva predica, era citită întâi sub formă de pastorală, apoi, la mica Înviere, de după-amiază, se îmbră­cau, diaconul şi clericii, într-un so­bor frumos din 10-13 preoţi şi se ci­tea Evanghelia, simbolizând ve­nirea apostolilor. Noaptea de Înviere se termina cu un discurs despre taina Învierii, vorbind în cei mai frumoşi termeni dogmatici despre felul în care a înviat Iisus pentru mântuirea lumii. În biserică se citea cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur şi Pastorala trimisă la vremea res­pec­tivă de fericitul întru ador­mi­re pa­triarh Teoctist. O pre­dică frumoa­să, în duh moldovenesc, pentru că dân­sul era moldo­vean din zona Bo­to­şanilor", mai povesteşte părintele Calistrat.

Călugării de la Mănăstirea Sihăs­tria aveau voie să ciocnească ouăle roşii sau să mănânce paştele numai în trapeză, ca nu cumva să fie văzuţi de eventualii trimişi de la Culte. "Părintele stareţ spunea: «la chilie să nu staţi în calea musafirilor care vin, pentru că nu ştim cine trece prin mănăstire şi vede că-i prea mul­tă forfotă. Mergeţi la vecernie, tot în bisericuţă, frumos, la strană, la cântat şi la citit, şi-apoi dispăreţi toţi la chilie şi la ascultări!». În vremea aceea nu era ca acum, liberta­tea de manifestare, ci era un îm­pu­ter­nicit al Cultelor care tocmai în vre­­mea Paştilor venea la mănăs­ti­re. Era frumos împodobită, iar că­lu­gă­rii erau spălaţi, pieptănaţi, aranjaţi. Stăteam în cele trei zile libere de Paş­­te, iar restul le petreceam la chi­lie fiecare, cu ascultarea de la bu­că­tă­rie, sau de la văcuţe sau de la oi, dar nu stăteam în incinta mănăstirii şi nici credincioşii nu prea stăteau, să nu fie forfotă mare pentru a nu se vedea prea mare mişcare de mistică ideologică, ceea ce materialismul dialectic nu prea suporta", explică părintele.

În acea vreme, Paştele se săr­bă­torea totuşi frumos în toată ţara. Cu spovedania şi împărtăşania, cu bucatele tradiţionale, cu slujbele de la biserică. Oamenii se temeau să fie văzuţi, mai ales dacă aveau func­ţii de conducere la locul de muncă sau chiar în partid. "La biserică nu ve­deai prea mulţi bărbaţi, pentru că erau la serviciu, şi nici multe femei tinere, pentru că erau încadrate la textile, la mobilă sau alte fabrici din zonă. Asta ca să nu-şi creeze pro­bleme la serviciu", mai spune părintele Calistrat.

Puţin mai sus, în nord, bucovinenii din satul natal al părintelui, de la Vicovu de Jos, au petrecut noaptea de Înviere aşa cum au făcut-o şi în ceilalţi ani. "În noaptea de Paşte, la ora 12:00, se aduna aproape tot satul, iar corul de strană începea să cânte. Slujba se termina la ora cinci dimineaţa, cu tot cu Sfânta Liturghie şi sfinţitul Păştii. Pentru că în zona Bucovinei era obişnuinţa să se umble în costum naţional, dimi­neaţa, oamenii puneau în jurul bi­se­ricii toate coşercuţele acelea din nuiele, specifice zonei, în care-şi puneau acel colac rumenit, sticla de vin, lumânarea, prosopul ţesut naţional, îşi mai puneau o bucăţică de brânză, câteva ouă roşii, o bucă­ţi­că de carne pentru ca preotul să sfin­ţeas­că prinoasele de Paşte. Era un ritual deosebit, pentru că, nefiind voie să faci anvon, preotul făcea următoarea chestiune: se suia pe un loc mai înalt unde era pusă o masă, citea slujba de sfinţire a prinoaselor, apoi trecea pe la fiecare om şi-i punea anafura în coşuleţul de pâine sfinţită şi primea în schimb, într-un taler din lemn, un bănuţ pe care-l lăsa credinciosul", mai povesteşte părintele. Urma slujba, apoi credincioşii se retrăgeau la casele lor.
Citeşte mai multe despre:   special,   părintele

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de