x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În numele credinţei

0
Autor: Monalise Hihn 20 Iun 2009 - 00:00
În numele credinţei Arhiva personală Daniel Tufan/


Se spune că nimic nu este întâmplător în destinul unui om. Traian Dorz s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1914, în satul Rîturi, comuna Mizieş (azi Livada Beiuşului, comuna Drăgăneşti), judeţul Bihor, într-o familie de ţărani obişnuiţi (deţineau cam şase hectare de teren).



O altă întâmplare i-a călăuzit destinul: când a absolvit cele şapte clase primare, în 1930, a primit drept premiu special cartea "Corabia lui Noe", scrisă de preotul Iosif Trifa din Sibiu. Acesta înfiinţase în 1923 Mişcarea "Oastea Domnului". Imediat i-a scris preotului Trifa o scrisoare prin care să-l înscrie în rândul "Oştii".

OSTAŞUL DOMNULUI
În iunie 1930, chiar de Rusalii, Traian Dorz a intrat în "Oastea Domnului". De atunci viaţa sa începe să se confunde cu istoria acestei mişcări. Începe să facă misionarism, îm­părţind cărţi şi reviste, dar şi scrie.

În 1935 îi apare şi prima carte de poezii - "La Golgota", urmată în 1937 de o alta - "Pe drumul crucii". Continuă să facă misionarism, iar în 1940 este trimis pe front, dar, din cauza bolii de inimă, este în cele din urmă demobilizat. Câţiva ani a scos revista Familia Creştină, care a fost închisă de cenzură în 1943. În 1945, alături de alţi fraţi din "Oastea Domnului" vizitează răniţii ruşi la spitalul din Beiuş, cărora le duce alimente şi cărţi religioase, iar în 1946 se ocupă de trimiterea de ajutoare pentru populaţia din Moldova, lovită de foamete.


TRAIAN DORZ ŞI RICHARD WURMBRAND
Destinul lui Traian Dorz se intersectează în anul 1941 cu cel al lui Richard Wurmbrand. Dorz s-a angajat în acel an funcţionar la notaria­tul comunal din Mizieş. Aşa îi procură lui Richard Wurmbrand imprimate în alb pentru buletine de identitate şi contribuie astfel la salvarea unor evrei de la deportare. Mai mult, Traian Dorz a fost arestat pentru prima dată în anul 1942, pentru că a tipărit, la rugămintea lui Richard Wurmbrand, broşura "Păcatele evreilor". Peste ani, aflat în străinătate, Richard Wurmbrand i-a trimis lui Traian Dorz pachete cu alimente şi medicamente.
CALVARUL
Calvarul prin care va trece Traian Dorz începe însă la data de 30 decembrie 1947, chiar în ziua în care Regele Mihai a abdicat. Urmează ani de chinuri şi de închisoare. Mai mult, în anul 1948, "Oastea Domnului" a fost scoasă în afara legii, iar mai multe voci susţin şi astăzi că acest lucru s-a făcut şi cu complicitatea Bisericii Ortodoxe. În aceeaşi situaţie s-au aflat toate organizaţiile care funcţionau în cadrul Bisericii.

Din acel moment şi până la moartea sa, la 20 iunie 1989, Traian Dorz a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să convingă atât feţele bisericeşti, cât şi autorităţile comuniste să readucă "Oastea" în legalitate. N-a fost chip. Anii de închisoare şi apoi cei de prigonire nu l-au făcut să renunţe.

A fost umilit, batjocorit, închis, anchetat şi condamnat. A trecut, de-a lungul anilor de detenţie, prin penitenciarele de la Oradea, Gherla, Ghencea, Caransebeş, Satu-Mare, dar a fost anchetat şi prin beciurile Securităţii din Deva, Oradea, Cluj-Napoca. A trecut prin coloniile de muncă Popeşti - Leordeni, Periprava - Grind şi a a avut domiciliul forţat în comuna Dropia, din judeţul Ialomiţa.

Între perioa­dele de detenţie a continuat să răspândească publicaţii şi cărţi despre "Oastea Domnului", dar şi să scrie versuri. Însuşi Traian Dorz scrie în cartea sa - "Hristos, mărturia" - despre acele perioade cumplite de detenţie:

"Celula mea era exact cât un mormânt. Când stăteam în picioare, ajungeam cu capul în tavan. Când stăteam întins pe pri­ciul meu de o scândură, capul îmi ajungea în perete, picioarele, în uşă. Când intram şi ieşeam, abia aveam loc să mă strecor pe lângă prici. Când totul era închis, aveam senzaţia că stau închis în sicriu şi în mormânt. (...) Dar foametea era cumplită şi aici. Mâncarea se dădea atât de puţină şi de slabă, încât cu toţii deveniserăm nişte schelete. Dormeam pe nişte priciuri comune, înşiraţi unii lângă alţii, zvârcolindu-ne toată noaptea în chinurile foamei. (...) Eram vreo 25 de schelete, unii mai de mult, alţii mai de curând, cu felurite învinovăţiri. Unii cu frontiera, alţii cu politica, alţii cu credinţa. Unii români, alţii unguri, alţii evrei, alţii ţigani, toţi aruncaţi acolo de-a valma în mizerie, în foamete, în amestecătură. N-ai fi putut uita niciodată vaietele sau protestele lor de foame".
ANCHETAT ŞI APROAPE EXECUTAT
În perioadele de detenţie, Traian Dorz a trecut de câteva ori pe lângă moarte. Prima oară în anul 1948, când mai mulţi deţinuţi au fost scoşi din celule şi puşi cu faţa la zid şi cu pistolul la tâmplă. Mai apoi, au fost transportaţi cu maşinile, dân­du-li-se impresia că vor fi duşi pe frontiera cu Ungaria, unde urmau să fie executaţi. Traian Dorz descrie şi acel moment când un gardian i-a spus: "Fă-ţi testamentul, banditule! (...) Acum s-a sfârşit cu tine şi cu Dumnezeul tău! (...) Eu am trecut atunci prin moartea mea. Am fost cu toată fiinţa mea trecut dincolo de hotarul care desparte existenţa aceasta de cealaltă. Dumnezeu m-a trecut, spre a face această ultimă experienţă, cea a morţii!".

Anchetele însemnau de multe ori bătăi crunte, percheziţiile - forme maxime de umilire din partea gardienilor. Pe lângă frigul şi foamea îndurate în închisori, Traian Dorz a mai avut parte şi de supraveghere continuă, pentru că în celulele prin care a trecut erau aduşi şi deţinuţi care raportau tot ceea ce făcea. Cu toate acestea, a continuat să scrie versuri chiar şi în acele locuri ce semănau copleşitor cu Iadul. Erau versuri care cântau iubirea de oameni şi de Dumnezeu.

În anul 1958 a fost dus la Ministerul de Interne, unde însuşi Alexandru Drăghici i-a cerut să înceteze orice încercare de legalizare a "Oştii Domnului", sub ameninţarea că va nimici toţi adepţii acestei mişcări. Umilinţele au continuat, iar Traian Dorz a fost arestat chiar şi de ziua sa de naştere, la 25 decembrie. Ultima oară a fost arestat în 1982. Nepotul său, Daniel Tufan, îşi aminteşte astăzi cum a fost ridicat bunicul său: "Eram la Mizieş, la masă în curte. Au venit două sau trei persoane. Ţin minte şi acum că erau cu o dubă verde. Au discutat ceva cu el, i-au cerut să îi urmeze. A plecat cu ei. Noi nu ştiam unde îl duc şi de ce. Nu înţelegeam că l-au arestat. Apoi am aflat că l-au dus la Satu-Mare. Ţin minte şi acum că tata mergea la el, la închisoare, de la Hunedoara la Satu-Mare. A fost eliberat după vreo şase luni".

O altă rudă a lui Traian Dorz, Corneliu Clop, strănepot, care s-a ocupat de studiul dosarului său din arhiva CNSAS, povesteşte că, în cele şase luni de detenţie, Traian Dorz a stat în celulă cu deţinuţi de drept comun: "Era bolnav, iar deţinuţii, între care unul condamnat pentru crimă, se purtau foarte rău cu străbunicul meu. Unul dintre ei nu îl lăsa să se aşeze pe pat pe parcursul zilei". Când a fost arestat ultima oară, s-a sesizat Amnesty International.

De asemenea, cazul său a fost prezentat la Europa Liberă. Daniel Tufan povesteşte că familia a aflat de la acest post de radio că Traian Dorz va fi eliberat: "Se anunţase la «Actualitatea românească» despre bunicul, că a fost eliberat. Noi nu ştiam nimic. Abia după două săptămâni a ieşit din închisoare".
O FAMILIE PRIGONITĂ
Traian Dorz şi soţia sa au avut trei copii: pe Viorel, Florica şi Nina. Şi copiii au avut de suferit pentru că tatăl lor lupta ca "Oastea Domnului" să fie recunoscută legal de autorităţile comuniste. Ani în şir, şi cei trei copii au asistat la arestarea tatălui lor. Apoi, când au crescut, au fost nevoiţi să primească în casele lor "oaspeţi dragi", securiştii.

Daniel Tufan, fiul Ninei, povesteşte: "Îmi amintesc că în fiecare lună veneau la noi acasă nişte securişti. Mergeau şi la mama la serviciu, care lucra la biblioteca unui liceu din Hunedoara, aflat chiar lângă sediul Securităţii. La început, aveau obiceiul să umble prin casă, să cotrobăie. Am înţeles chiar că au tăiat un pat, ca să vadă dacă nu sunt ascunse acolo cărţi. Pe măsură ce au trecut anii, tonul lor s-a schimbat. Ne spuneau că au venit pentru că trebuie să îşi facă datoria şi că nu trebuie să fim supăraţi pe ei. Îndulciseră tonul. Aproape că erau ca nişte musafiri la noi în casă.

Spre sfârşitul anilor '80, când veneau, povesteau multe banalităţi. Mama mea a început chiar să le ofere cărţile scrise de bunicul meu - «Osana», care cuprindea cărţi pentru copii, şi «Bi­blia versificată». Le-au primit, fără să comenteze nimic. Ani în şir am fost foarte derutat şi nu am înţeles de ce îl închid pe bunicul şi îi fac atât de mult rău. El îi vorbea doar de bine, spunea că sunt trimişi de alţii, că execută doar nişte ordine. Nici­odată nu i-a condamnat, ci, dimpotrivă, încerca să îi înţeleagă şi să le găsească scuze".

De fapt, Traian Dorz nu s-a speriat niciodată nici de chinurile prin care a trecut în închisori şi nici de răutatea autorităţilor. A luptat şi cu mai-marii Bisericii pentru recunoaşterea "Oas­tei Domnului". A ajuns chiar în audienţă, în 1986, la patriarhul Iustin Moisescu. I-a cerut acestuia să îl ajute ca "Oastea" să fie readusă în legalitate, dar nu a pri­mit nici un ajutor din partea capului Bisericii Ortodoxe Române. Peste ani, în 2008, statul român i-a refuzat calitatea de luptător anticomunist. O lege nedreaptă a fixat termene stricte de recunoaştere a calităţii de luptător anticomunist.


Eu n-am fost un trup - după Ioan 6, 38 -
Eu n-am fost un trup pe lume,
nici un chip cum se părea,
nici o carte, nici un nume
- am fost misiunea mea.

N-am fost scrisul sau cuvântul,
n-am fost viaţa mea, ci-n ea,
steagul, sabia şi cântul
- am fost misiunea mea.

Cât am ars luptând, trăind-o,
dăruit şi-aprins în ea,
mi-am plătit-o înălţând-o
şi-am fost misiunea mea.
Citeşte mai multe despre:   special,   traian,   domnului,   trecut,   dorz,   oastea,   oastea domnului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de