Înfiinţarea Forumului Civic într-un teatru din Praga

Cert este că revoluţia intră în ultima ei fază. Puterea şi opoziţia se aflau faţă în faţă pentru confruntarea finală. În 19 noiembrie numărul demons­tr­an­ţi­lor se dublează, ei sunt peste 200.000. În 24 noiembrie sunt o ju­mă­tate de milion. Imaginea mul­ţi­mi­lor aminteşte izbitor de altele, din fe­brua­rie 1948 sau de august 1968. Ora­şul aparţine mulţimii.

Istoria postbe­lică a Cehoslovaciei a cunoscut astfel de scurte momente fierbinţi, urmate de douăzeci de ani de tăcere. Regula se confirmă, numai că anul 1989 avea să fie fatal regimului. La 19 noiembrie, într-un teatru din Praga, se înfiinţează Forumul Civic. Liderul noii organizaţii este ales Vaclav Havel. Câteva zile mai târziu, sediul Forumului Civic se mută, pentru a scăpa de tentativele poliţiei de a-i aresta liderii. Apoi se instalează în Teatrul Lanterna Magică. Acest teatru va fi cartierul general al revoluţiei. Când vor părăsi teatrul, lide­rii revoluţiei o vor face pentru a intra în guvern, în parlament, pentru a conduce ziare. Havel chiar pentru a intra în castelul Hrad, ca preşedinte.

Peisajul uman al liderilor revoluţiei este extrem de pestriţ. Liberali radi­-ca­li, catolici, conservatori, foşti comuniş­ti, troţkişti, social-democraţi, eco­lo­­gişti, activişti civic, oameni fără o ideo­logie precisă. Ei sunt, toţi, victi­me­le normalizării survenite după 1968. Din profesori, avocaţi, scriitori de­veniseră (dacă nu emigraseră) şo­feri de taxi, spălători de geamuri, me­ca­nici. Ei se strâng acum în Teatrul Lan­terna Magică pentru a trece de la fi­lozofie, teatru, scrieri morale litera­tură la comunicate, programe, me­mo­rii, statute. Ei trec din subteranele şi periferia societăţii pragheze în centrul ei fierbinte. Treaba lor acolo, în teatru, este să ducă la bun sfârşit o re­vo­luţie.

De la contemplaţia griurilor nesfârşite ale lumii comuniste, ei trebuie acum să incendieze baraca, să ins­pire mulţimile, să învie o lume că­zută în uitare şi pasivitate. Şi asta şi fac. Improvizând, exersând, jucân­du-se. Ei (Vaclav Havel, Jiri Dienstbier, Petr Uhl, Vaclav Benda, Vaclav Malyr, Petr Miller, Valtr Komarek, Radom Palous, Jan Carnougursky, Michael Kocab) aduc imaginaţia la putere, îndeplinind astfel o revendicare a anu­lui '68, care cerea puterea pentru imaginaţie. Toţi sunt produsul anului 1968. Al Primăverii de la Praga, dar şi al baricadelor pariziene din mai, al protestelor din campusurile ameri­cane împotriva războiului din Vietnam, al studenţilor din Varşovia. Le-a luat trei săptămâni să treacă din opoziţie la putere. Dar, până la această cotitură, metamorfoza a durat 21 de ani până a depăşit înfrângerea din 21/22 august 1968. Toţi sunt copiii acelei zile nenorocite când, ieşind la fereastră, au văzut tancurile cu stea roşie pe bulevardele Pragăi.

Primul act al Forumului Civic este de a cere demisia lui Gustav Husak, Basil Bilak, Milos Jakes, vinovaţi de chemarea Armatei Roşii. Se cere şi demisia ministrului de Interne, Frantisek Kincl, şi a lui Miroslav Stepan, şeful organizaţiei de partid a Pragăi, organizator al represiunii din zilele precedente. Forumul civic se declară de acord cu propunera de grevă ge­ne­r­ală lansată de studenţi după represa­lii­le din 17 noiembrie. Se cere crearea unei comisiii de anchetă pentru in­ves­tigarea brutalităţilor poliţiei.

A doua zi, o scrisoare trimisă liderilor SUA şi URSS, Bush şi Gorbaciov, marchează naşterea Forumului Civic şi intenţiile sale. Ambasadorul URSS are o întrevedere cu mai mulţi lideri ai Forumului Civic. Cu 200.000 de demonstranţi care ocupă centrul oraşului, premierul Ladislav Adamec se vede nevoit să deschidă negocieri cu opoziţia.

În 22 noiembrie, Alexander Dubcek îşi face apariţia în public pentru prima dată. El ţine un discurs la un miting de protest la Bratislava. Tot atunci se înfiinţează în Slovacia "Publicul împotriva violenţei", echi­va­lentul Forumului Civic Ceh. Opo­zi­ţia se organizează cu rapiditate, iar au­dien­ţa ei e maximă. În contrast cu de­pre­cierea tot atât de rapidă a au­to­ri­tăţii guvernului şi partidului comunist.

În 23 noiembrie, angajaţii televi­ziunii votează să redea cu obiectivita­te evenimentele. În aceeaşi zi, miliţia decide să nu se mai lase folosită de guvern pentru represalii. La şedinţa Biroului Politic ţinută în seara de vineri, 24 noiembrie, toţi membrii, în frunte cu şeful partidului, Milos Jakes, de­misionează. (La Bucureşti, în ace­eaşi zi, congresul PCR îl alegea în una­nimi­tate pe Nicolae Ceauşescu).

O ju­mă­­tate de milion de oameni demons­trea­ză pe străzile centrale ale Pragăi. Alexander Dubcek, alături de Vaclav Havel, se adresează mul­ţimii în Piaţa Sf. Venceslas. Mul­ţimea scandează "Dubcek! Dubcek!", "Havel-Dubcek!". Car­dinalul Frantisek Tomasek trimite un mesaj din par­tea Bisericii. Demisia şefilor PCCS este anunţată în timpul unei conferinţe de presă date de Havel şi Dubcek pe scena Teatrului Lanterna Magică. Efectul veştii este acelaşi cu acela resimţit de est-berlinezi atunci când s-a anunţat căderea Zidului. "Am făcut un salt pe scenă, cu o sticlă de şampanie, şi am sărbătorit cu toţii în faţa presei mondiale. Străzile din Praga îmbrăcau acum, pentru prima oară, spiritul de carnaval."
Stelian Tănase, Din volumul Istoria căderii regimurilor comuniste, Bucureşti, Humanitas, 2009, p. 249 - 251