x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: Axa Yalta – Malta, via Bucureşti

Întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: Axa Yalta – Malta, via Bucureşti

de Lavinia Betea    |    03 Dec 2009   •   00:00
Întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: Axa Yalta – Malta, via Bucureşti
Sursa foto: /AFP/Mediafax

"O cotitură istorică" - i-a plăcut lui Gorbaciov să-şi intituleze convorbi­rile avute cu Bush la Malta în 2-3 decembrie 1989. Doar hopul Ceau­şes­cu rămânea de trecut.  


AGENDA UNUI REFORMATOR FERICIT
În 1993, la Paris, Gorbaciov a pu­blicat o parte din interviurile şi ste­nogramele întâlnirilor sale sub incitantul titlu "Avant-memoires" (bo­te­za­te şi mai comercial, în traducerea Edi­turii Nemira, "Memorii"). "Nu exis­­tă reformatori fericiţi...", ofta în pre­­faţa lor ţarul care pierduse co­roana im­periului destrămat.

Dar în decembrie 1989, de ce să nu fi fost mulţumit?! Gorbaciov schimbă istoria - titrau atunci agenţiile de presă. La 25-26 noiembrie convorbise cu Mitterand. În prima zi a lui decembrie - altă întâlnire istorică: la Vatican, cu Papa Ioan Paul II. De-aici, direcţia Malta. Două zile (2-3 decembrie), urmare a invitaţiei preşedintelui american, se întâlnise cu el la bordul vasului sovietic "Maxim Gorki".

În viteză a zburat înapoi la Moscova, căci la 4 decembrie programase întâlnirea reprezentanţilor Organizaţiei Tratatului de la Var­şovia. În aceeaşi zi l-a primit şi pe Ceauşescu. Iar la 5 decembrie, pe noul lider bulgar, Petăr Mladenov. Încântat de revederea cu Mladenov (fost coleg de studenţie la Moscova), Gorbaciov a publicat convorbirea lor în "avant-memorii".
Discuţia cu Ceauşescu a trecut-o însă sub tăcere.


ÎNTRE "VOCEA AMERICII" ŞI "SCÎNTEIA"
Din lectura comunicatului Scînteii din 4 decembrie 1989 reiese că re­prezentanţii Uniunii Sovietice, Ce­hos­lovaciei, Ungariei, Bulgariei, Po­lo­niei, Germaniei de Est şi României ve­niseră la Moscova pentru o declaraţie vetustă. Şi anume că invazia Cehoslovaciei din 1968 fusese o imixtiune în treburile interne ale altui popor. Şi se angajau că în viitor vor folosi "numai mijloace politice pentru reglemen­tarea oricăror probleme".

Cu referire la atmosfera întâlnirii a fost citată adesea versiunea lui M.R. Beshloss şi S. Talbot. Distona "agi­ta­ţia" lui Ceauşescu printre cei­lalţi, au povestit consilierii lui Bush fă­ră a-şi fi citat sursele. "Tiranul sta­linist" se plângea de ofensiva ameri­ca­nilor şi vest-europenilor pentru lichidarea comunismului. Şi pro­punea o nouă reuniune a Pactului la Bucureşti, ca să elaboreze "contrao­fen­siva". Era într-adevăr "agitat" Ceauşescu în plenul reuniunii, însă din alte (şi întemeiate) motive: căci el condamnase, în '68, invazia Cehoslovaciei; când el fusese "eroul", cum să-şi mai toarne cenuşă în cap?!


POZIŢIA LUI CEAUŞESCU
Conform corespondenţei de la Cancelaria CC al PCR şi unor martori, reuniunea Tratatului de la Varşovia din 4 decembrie s-a produs în circumstanţele celorlalte întrevederi avute de Gorbaciov. Scurt timp după Congresul al XIV-lea al PCR, liderii români au fost oficial anunţaţi de întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush la Malta. "Am primit o scrisoare din partea lui Gorbaciov către N. Ceau­şescu - a relatat Ion Stoian, fost mi­nistru de Externe, în ziarul Vocea României (1990) - în care informa în termeni foarte generali despre sco­pul întâlnirii şi propunea o întâlnire la Moscova, pentru 4 decembrie, în care Gorbaciov va face o informare despre cele discutate şi rezultatele întâlnirii sale cu Bush."

Ceauşescu i-a cerut o discuţie se­parată lui Gorbaciov, condiţionând de aceasta prezenţa sa la Moscova. "Aşa s-a născut întâlnirea dintre Ceau­şescu şi M.Gorbaciov din 4 de­cembrie 1989", a declarat şeful diplo­ma­ţiei româneşti din acea vreme. Adi­că prin şantaj!

Gorbaciov n-a povestit niciodată cât l-a înfuriat Ceauşescu în acea în­tâl­nire. Gorbaciov începuse prin a in­forma despre întâlnirile cu Bush şi cu Papa, a relatat Stoian. Era evident din insistenţele asupra discuţiilor cu Papa că Gorbaciov voia să vorbească puţin despre Bush. "Totuşi a rezultat clar că s-a discutat despre situaţia celorlalte ţări socialiste", a menţionat Stoian.

"Apoi s-a trecut la tema anunţată presei - o «nouă» declaraţie asupra invaziei din 1968. «Suntem aici cu toţii - a zis Gorbaciov - cei care am fost implicaţi atunci, mai puţin România, care a ieşit din această chestiune. Pe loc, N. Ceauşescu l-a întrerupt pe Gorbaciov cu scuzele de rigoare spunând: Nu-i adevărat, România nu a ieşit din această problemă, România nu a intrat în Cehoslovacia, aşa că nu avea de unde să iasă»."

Pe marginea textului lui Gorbaciov s-a pronunţat iarăşi Ceauşescu ("la un mo­ment dat, discuţiile pe text se purtau aproape numai între Nicolae Ceau­şescu şi M. Gorbaciov"). Liderul ro­mân "i-a atras atenţia" lui Gorbaciov asupra retragerii trupelor sovie­ti­ce ce încă staţionau în Cehoslovacia. Aceasta este o chestiune bilaterală - a interzis Gorbaciov subiectul. "Da, ştiu, a spus Ceauşescu, este un accord bi­lateral încheiat după ocuparea Ce­hoslovaciei", a citat martorul. "În această problemă cu dumneavostră nu ne putem înţelege", a mai zis Gorbaciov.


"COTITURA" MALTEI
În pofida mulţimii de analize şi speculaţii asupra întâlnirii de la Malta, dispunem în prezent exclusiv de versiunea sovietică a steno­gr­a­me­lor. Aşa cum le-a publicat ultimul li­der al PCUS. Întrevederea a fost eva­luată de însuşi Gorbaciov ca fiind o "cotitură istorică". El a făcut şi aso­cierea cu Yalta ("îndată ce începem tra­tativele, se aud glasuri care strigă «o nouă Yalta»!"). S-au referit liderii ce­lor două superputeri, explicit, la Ceauşescu ori România? Întervievaţi în diferite împrejurări, şi Gorbaciov, şi Bush au dat acelaşi diplomatic răs­puns: "Nu-mi amintesc". Cert este că anumite momentele ale întreve­derii n-au fost consemnate (fiind "între patru ochi") şi anumite pasaje înre­gistrate n-au fost făcute publice încă.

S-au delimitat şi la Malta "sferele de influenţă"? "Nu urmărim nici un ţel în America Centrală, nu dorim să cu­cerim baze pentru arme şi nici puncte de sprijin", i-a promis Gorbaciov lui Bush. "Am apreciat mult reacţia pe care a avut-o Uniunea Sovie­tică şi dvs. personal faţă de aceste schimbări dinamice şi în acelaşi timp fundamentale", i-a răspuns Bush referin­du-se la Europa şi nu­min­du-l pe Gorbaciov "catalizatorul" lor.

De altfel - conform raportului DIE a Se­curităţii, datat la 2 decembrie 1989 -, într-un recent interviu Geoge Bush se re­ferise astfel la România: "Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prie­ten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine păre­rile mele des­pre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va pre­zenta punctul nos­tru de vedere, al meu personal pre­şedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu".

Acelaşi departament raportase la 1 decembrie că, în cadrul con­sul­tă­ri­lor cu administraţia de la Washin­gton, Guvernele Angliei, Franţei, RFG şi Italiei au insistat pentru "res­pec­tarea de SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statele vest-europene, ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asi­gure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă". "Cu 20 de ani în urmă i se reproşa Ro­mâ­niei că se apropie prea mult de Europa Occidentală, iar acum că nu face îndeajuns pentru a intra în Eu­ropa!", comentase situaţia fostul şef al diplomaţiei, Ion Stoian.


INCENDIUL DE-ACASĂ...
"În 1990 s-ar fi împlinit un sfert de veac de la Congresul IX, mi-a relatat gen. (r) Ion Coman, fost secretar al CC al PCR, despre visurile lui Ceau­şes­cu. Voia să sărbătorească printr-o ma­re adunare populară, cu participare internaţională,  în locul ce-i zice acum Piaţa Constituţiei. Voia ca până atu­nci să finalizeze toate marile cons­truc­ţii - Casa Poporului, Academia, Casa Ra­dio, Biblioteca... Să arate lumii superioritatea sistemului său socialist."

În îndărătnicia sa, pe ce se baza Ceauşescu? Urmărindu-i contactele, se pare că repeta strategia rodată în '68 - prietenia cu chinezii şi nord-coreenii. Prin ambasadorul Chi­nei la Bucureşti, Zhao Ziyang, li­derul CC îl informase că "nu va in­troduce niciodată formele refor­mis­te pe care URSS le aplică". Nu agrea nici el perestroika! Imediat după ce-a revenit din ultima-i călătorie la Mos­cova, Ceauşescu l-a primit pe am­ba­sadorul nord-coreean. Iar în comunicatul oficial au declarat "combaterea fermă a oricăror acţiuni ale cercurilor imperialiste de amestec în treburile intrene ale altor popoare, de destabilizare din ţările socialiste şi din alte regiuni ale lumii".
Dar "focul de-acasă îl stingi cu vecinii, nu cu prietenii de departe", îl sfătuise prietenul Mao cândva. Darul înţelepciunii nu i-a fost hărăzit însă isteţului Ceauşescu.

×
Subiecte în articol: special