x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoria pentru prostime

0
Autor: Ilarion Tiu 04 Iul 2009 - 00:00
Istoria pentru prostime Arhivele Naţionale/


Despre relaţiile lui Nicolae Ceauşescu cu politicienii şi afaceriştii americani existau puţine informaţii înainte de 1989. Cele mai multe aveau ca sursă mărturisirile ge­eralului-fugar de Securitate Ion-Mihai Pacepa, care, după "trădare", şi-a scris memoriile, apărute în SUA sub titlul "Orizonturi roşii".

Cartea este o colecţie de povestiri presărate cu picanterii despre familia prezindenţială, care au fost luate de bune, fără vreo verificare minimală, de jurnaliştii de la Europa Liberă. Aceştia le-au citit la postul de radio de la München în episoade.

O astfel de istorie, scrisă pentru a satisface ura "maselor" faţă de cuplul dictatorial, relatează intenţia Elenei Ceauşescu de a-şi achiziţiona gratuit o haină de vizon. Menţionăm că selecţia materialului aparţine redacţiei.

"- Mi s-a spus că în America sunt cele mai bune haine de vizon din toată lumea. Nu-i aşa, dragă?

Am priceput unde vrea să bată. De fiecare dată când pregăteam vreuna din vizitele lui Ceauşescu peste hotare, Elena obişnuia să-mi ceară să fac astfel încât să primească nişte "cadouri drăguţe". Pentru Japonia cuvântul de ordine fusese "perle". Şi le-a primit, multe co­liere de perle foate scumpe. Negrul era pe atunci culoarea sa preferată. Toate acele şiraguri de perle negre au fost plătite de firme japoneze.

- Vreau câteva haine de vizon americane, a spus Elena cu o voce autoritară. Haine lungi şi cape. Ai o armată întreagă de oameni pe acolo, dragă, care nu fac altceva decât să meargă de la o recepţie diplomatică la alta.

Acum hai să-i punem la treabă. Sunt sigură că doamna Peanut n-are nici cea mai vagă noţiune despre ce poţi face cu o blană de vizon. Nu mă pot aştepta să primesc altceva de la ea decât un coş cu arahide, nu-i aşa, dragă?

Elena a întrebat, sperând evident că o voi contrazice.

- După cum ştiu, Jimmy Carter vrea să vă dea cartea lui, Why Not the Best?, şi un volum-satelit de foto­grafii reprezentând România, a fost replica mea modestă.

- E aşa cum ţi-am spus, dragă. Ţăranii încearcă să pretindă că-s in­telectuali. Care-i cea mai mare companie particulară pe care o vom vizita acolo?

- Texas Instruments. Dar ştiu că Tovarăşul are nişte gânduri speciale cu privire la vizita de acolo.

- N-ar trebui să fie nici o legătură între faptul că Tovarăşul primeşte ce n-are şi faptul că eu primesc ce n-am, dacă "instrumentul" tău e destul de mare. (...)

 

- Nu-ţi plac hainele de vizon? Şi, fără să mai aştepte vreun răspuns, a continuat: Hai să spunem lucrurilor pe nume. Azi, România e mai bine cunoscută în Occident decât Turnul Eiffel şi mai respectată decât regina Angliei. Şi toate acestea datorită Tovarăşului şi mie. Oriunde mergem, gazdele noastre încearcă să ne ofere o primire cu toate onorurile, dar, dacă noi nu-i învăţăm, ei nu ştiu cum să facă. Îţi aduci aminte de germani? A fost suficient să le strecori cuvântul "maşini" ca aluzie şi toţi ne-au dat maşini. Câte am primit? (...)

- Şi ce, mi-a întrerupt Elena din nou reveriile. Nu uita de expoziţiile mele de bijuterii. Vreau una la Blair House, dar şi una la Waldorf Astoria. New Yorkul a fost întotdeauna mai bun pentru bijuterii.

- Nu voi uita.

În timpul vizitelor peste hotare ale Elenei, staţiile DIE trebuiau de obicei să convingă faimoasele case de bijuterii să-şi expună cele mai frumoase colecţii pentru ea. Nu era o sarcină dificilă totuşi: Elena cumpăra de obicei cantităţi incredibile, toate plătite de DIE.

- Se pare c-o să avem o vizită fructuoasă în America, Pacepa.

- Voi face totul, tovarăşa Elena.

- Ce drăguţ eşti!

Într-un articol pentru The New York Times New Service din 12 septembrie 1978, David Binder scria: "Pacepa fu­sese consilierul de securitate personal al lui Ceauşescu şi-l ajutase să-şi pregătească vizita oficială de stat în SUA din primăvara trecută.

Ofi­ci­alităţile americane şi-au amin­tit că partea română a făcut nu­meroase «cereri imposibile». Una dintre ele a fost că, atunci când preşedintele şi soţia sa, Elena, vi­zi­tează sediul Texas Instruments din Dallas, românii "se aşteaptă" ca din partea companiei să i se facă o haină de blană cadou doamnei Ceau­şes­cu."

Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roşii, Bucureşti, Editura Venus, 1992, p. 65-68

Citeşte mai multe despre:   special,   elena

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de