x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"La Alba Iulia s-a desfăşurat un act referendar, foarte important, dar nu hotărâtor"

0
23 Noi 2010 - 20:37
/Arhivele Naţionale Carol I intră în Plevna, după victoria armatei pe care o condusese. Carol I va impune ca zi naţională data de 10 Mai, dată la care a depus jurământul


Originea lor se găseşte în epoca medievală. Suveranii diferitelor state – şi pe atunci imensa majoritate a acestora erau monarhii – îşi săr­bă­to­reau (ca tot omul ca dare de mână) zi­ua de naştere; de obicei participau la un Te Deum şi apoi dădeau un os­păţ la care-i invitau pe principalii no­bili şi colaboratori şi, ca să se bucure toa­tă lumea, porunceau să se frigă pe la principalele răspântii ale ora­şe­lor vite, să se dea cep la butoaie cu vin/bere ca să mănânce şi să bea toată lumea, prilej cu care poporul va striga "trăiască regele/principele", iar seara se organiza şi un joc de artificii, totul dând aerul de sărbătoare evenimentului respectiv, adică a zilei de naştere a suveranului ţării respective. Cu timpul, acesta devine un obicei stabil şi se constituie în sărbătoare naţională, sărbătoare care nu are o dată fixă, ci se schimbă la fiecare mo­narh. Chiar dacă regimul mo­nar­hic îşi schimbă caracterul absolutist sau, chiar dacă constituţional, rolul mo­nar­hului devine tot mai formal, faptul că ziua de naştere a suveranului es­te şi ziua naţională a statului res­pec­tiv rămâne şi astăzi în uzul ţărilor europene de veche tradiţie (Marea Britanie, Suedia ş.a.).

O schimbare totală de optică se pe­trece o dată ce unele naţiuni îşi câş­tigă independenţa faţă de un alt stat; începând cu coloniile americane care se proclamă independente faţă de Coroana Britanică, noul stat creat, Statele Unite ale Americii, va adopta ca zi naţională data la care şi-a proclamat independenţa, când a devenit o naţiune liberă, şi acest mod de a stabili sărbătoarea na­ţi­o­na­lă va deveni, treptat, predominant, pe măsura creării unor noi state independente.

Un al treilea mod de a stabili ziua naţională este cel în care state de veche tradiţie îşi schimbă radical regimul politic anterior şi se consi­deră a avea un nou început, total di­fe­rit de vechiul regim monarhic anterior; este vorba despre Franţa, care va stabili ziua naţională la o dată-simbol a revoluţiei franceze din 1789, iar mai apoi de Rusia sovietică şi de celelalte state care i-au căzut în zona de influenţă.

Şi în evul mediu românesc, domnitorii, mai ales aceia care au avut domnii stabile mai îndelungate, şi-au sărbătorit zilele de naştere cu fastul pe care şi-l permiteau, obicei care a continuat până sub domniile regulamentare, când ziua de naştere a principelui era "zi naţională de sărbătoare". Unirea Principatelor din 1859 creează o situaţie deosebită; în­ce­pând cu 1860, Ziua Naţională a Prin­cipatelor Unite/România va fi pro­clamată data de 24 ianuarie. Din punct de vedere al opiniei publice ro­mâneşti majoritare, aceasta era data-simbol a realizării idealului na­ţi­o­nal al Unirii, dar, din punct de ve­de­re oficial, era ziua de naştere – ca principe domnitor – a lui Alexandru Ioan Cuza. Să nu uităm, Cuza nu era năs­cut dintr-o familie princiară, aşa că s-a născut ca "principe" o dată cu ale­gerea lui pe tronul de la Bucureşti. Astfel, între 1860 şi 1866, 24 ianua­rie a fost ziua naţională a României, pe de-o parte cu conotaţia naţională – neacceptată pe plan internaţional –, mascată ca dată de naştere a lui Cuza ca principe al României. Si­t­u­a­ţia se schimbă după abdicarea lui Cuza în februarie 1866. În 1867, Bră­ti­a­nu îi pro­pune domnitorului Carol ca zi na­ţi­o­nală a României să fie data naş­terii sale, 8/20 aprilie, care, absolut în­tâmplător, a fost şi data în care a fost plebiscitul prin care a fost ales dom­nitor; în acest fel – ca şi-n cazul lui Cuza –, o conotaţie naţională era "ca­muflată" sub obiceiul general ac­ceptat al sărbătoririi zilei de naştere a suveranului.
Carol va impune ca zi naţională data de 10 mai, data la care el a depus ju­ră­mântul în faţa Parlamentului de la Bucureşti în 1866 şi a devenit prin­ci­pe român, nu la data la care s-a născut ca principe german.

Deoarece, din 1867, 10 mai era săr­bătorită ca Zi Naţională a Ro­mâ­ni­ei, în 1877 s-a tergiversat momentul proclamării în Parlament a independenţei şi a contrasemnării legii respective de capul statului. În acest fel, 10 mai devine data la care s-a proclamat independenţa şi România intră în rândul statelor ce-şi serbează Ziua naţională la proclamarea independenţei, aşa cum era regula generală pentru mai toate statele cu independenţa recent câştigată. Faptul că proclamarea regatului a fost legată tot de aceeaşi dată, a independenţei, ve­nea doar să întărească simbolistica zilei, a cărei principală conotaţie ră­mâne cea a proclamării independenţei. Nu este locul aici să subliniez ce înseamnă cu adevărat un stat independent pentru istoria naţiunii res­pec­tive; fără independenţă naţională nu s-ar fi putut realiza nimic, nici unitatea naţională, nici dezvoltarea şi modernizarea societăţii, nici un rol stabil în relaţiile internaţionale.

Din punctul meu de vedere, 1 decembrie este foarte departe de a putea simboliza cu adevărat o zi na­ţi­o­nală; asta ar însemna să re­cu­noaş­tem – în faţa istoriei – că nu am avut nici un drept asupra Basarabiei, care şi-a proclamat aderarea la statul ro­mân în martie 1918, nici asupra Bu­co­vi­nei, care şi ea se alipeşte Ro­mâ­niei cu peste o lună înainte. Sigur, la Alba Iulia se desfăşoară un act refe­ren­dar – foarte important, este ade­vă­­rat, dar nu hotărâtor. Să nu uităm că, după Alba Iulia, majoritatea lo­ca­li­­tă­ţilor unde s-a votat pentru unire au ră­mas în afara graniţelor ţării; că doar prin acţiunea armatei române, în vara lui 1919, aceste localităţi cunosc ad­mi­­nistraţia românească şi că, din pă­cate, prin graniţele stabilite în urma tr­a­ta­telor de pace, unele localităţi unde s-a votat pentru unire au rămas în afara graniţelor României Mari.

Dar, aşa cum a subliniat şi domnul Ciupală, la ora actuală cea mai gravă dimensiune este aceea că românii, din motive pe care nu pot să le dezvolt acuma, nu au dimensiunea civică pentru a putea sărbători cu ade­vărat o zi naţională, indiferent de data acestora.
Prof. Floricel Marinescu

Citeşte mai multe despre:   cu sinceritate despre ziua naţională

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de