x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special La pomul lăudat. Jurnaliştii străini şi Congresul al XIV-lea

La pomul lăudat. Jurnaliştii străini şi Congresul al XIV-lea

de Cristina Diac    |    24 Noi 2009   •   00:00

În zilele premergătoare Congresului, Occidentul şi românii obişnuiţi aşteptau "să se întâmple ceva". Au în­florit zvonurile şi bancurile despre o iminentă predare de ştafetă la vârful partidului. Că "nea Nicu" era gata să cedeze puterea soţiei sale, sau fiului cel mic, sau...

Jurnaliştii occidentali îşi pregătiseră din vreme sacii. Să fie de faţă în caz că, de la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist din România, ştirile ar fi picat precum poamele din pomul lăudat. Ar fi vrut să tran­smită redacţiilor vestea cea mare, că Nicolae Ceauşescu nu se mai află la putere în România. Ziariştii occidentali s-au plâns că n-au primit acreditări la evenimentul românesc. Protestele lor au luat for­ma articolelor regăsibile astăzi în arhivele de presă ale marilor ziare din Vest. Interdicţia de-a păşi dincolo de zidurile României a reprezentat un nou prilej să critice regimul de la Bu­cureşti. Unii au fost întorşi de la graniţă, alţii - s-a spus, chiar de pe Aeroportul Otopeni, deşi, au argumentat, aveau în bună ordine viza, acreditarea şi documentele de călătorie.


"NU-I PRIMIM PE CEI CARE SUNT MĂGARI-MĂGARI"

Conştienţi de puterea presei erau şi înalţii demnitari de la Bucureşti. La sfârşitul lui iunie, pe când se pregătea reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, programată să se desfăşoare în capitala României, Ceauşescu însuşi a ales ziariştii "buni" de cei "răi", cine merită şi cine nu să ajungă în România. N-a bifat cu pixul dintr-o listă, n-avea vreme şi probabil nici răbdare. Doar a trasat "linia". Fără exagerări, a spus Ceauşescu într-o şedinţă de lucru, pentru că dacă ar fi să nu fie primiţi cei care critică, ar însemna să nu mai fie nimeni primit.

Interdicţia funcţiona doar pentru ziariştii "măgari-măgari". A spus Ceauşescu explicit şi cine se încadra în această categorie: jurnaliştii de la Europa Liberă şi Vocea Americii. "În legătură cu problema corespondenţilor de presă la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ, s-a exprimat fără echivoc Ceauşescu, sigur, trebuie să fie şi Agerpres-ul, şi Ministerul de Externe, şi oamenii care se ocupă de aceasta. Dar Europa Liberă şi Vocea Americii nu au ce căuta. Deci, aceste două agenţii de presă nu vor fi primite. În rest, pot trimite corespondenţi ţările care doresc aceasta. Însă trebuie să fiţi atenţi cu aşa-zişii indezirabili. Asta nu înseamnă totuşi să fim ex­trem de rigizi, pentru faptul că ne-au criticat, pentru că atunci ar însemna să nu mai primim pe nici unul sau pe foarte puţini.

În fond, aceasta este pâi­nea lor, pentru că dacă nu scriu, nu au ce mânca! Iar ei trebuie să scrie ce li se cere. Ştiţi că cel din RFG care a scris a fost an­chetat. Dar sunt foarte puţini din aceştia. Aşa că, dacă sunt probleme, să mă informaţi şi pe mine, ca să nu exagerăm. Nu-i primim pe cei care sunt măgari-măgari, ca să spun aşa. Să le faceţi program, să-i duceţi prin diferite locuri. Să-i duceţi şi prin zona aceea unde au stat ţigani, care după aceea s-au mutat vizavi, la bloc. Dacă le place cum au stat ţiganii, atunci să se mute ei acolo, în loc să stea în hote­luri. Pot să filmeze şi case proaste şi case noi - tot ce doresc -, sigur, în afa­ră de obiective militare, aşa cum am stabilit."

Oficial, la Congres fuseseră acreditaţi 181 se jurnalişti. În plus, au participat ataşaţii de presă ai amba­sadelor de la Bucureşti. Jurnaliştii care reu­şi­seră totuşi să ajungă în sala congresului au fost atent monitorizaţi. Opiniile exprimate la centrul de presă şi pe holurile Sălii Palatului, la recepţii şi aiurea, au ajuns la Ceauşescu pe post de informări făcute nu doar de serviciile speciale, ci şi de Secţia de Propa­gandă şi Presă a Comitetului Central.

Fireşte, din astfel de infor­mări, şeful a aflat că oaspeţii avuse­seră nu­mai cu­vin­te de laudă, că inte­resul pentru eveniment este major şi că redacţiile aşteptau cu sufletul la gură vestea rea­legerii. Interesau Ra­portul prezentat de secretarul gene­ral al PCR, "poziţiile ce vor fi exprimate în legătură cu so­­cialismul, cu unele evo­luţii din ţă­rile so­cialiste", dacă in­­tenţionează Bucu­reştiul o şi mai mare apropiere de Chi­na, Cuba şi Coreea de Nord - ţări ră­mase fidele socialismului, dacă nu se teme de o înrăutăţire a relaţiilor cu "al­te ţări est-europene şi cu alte state de pe continent",  inter­viu­rile date de Ceauşescu în zilele congresului şi "aprecierile cuprinse în aces­te interviuri", poziţia Bucureştiului faţă de evenimentele din RSS Mol­dovenească şi dacă "există sprijin în rândul popu­laţiei din România faţă de evenimen­tele din Moldova şi dacă Ro­mânia ar încuraja ten­dinţele spre autonomie ale acestei republici".

Oficial, Nikolai Morozov venise la Bucureşti în noiembrie 1989 în calitate de trimis al agenţiei de ştiri so­vie­tice TASS, special pentru a relata congresul. Fireşte, şi interesul româ­nilor pentru jurnaliştii din URSS era tot "special". În memorii, nu contrazice interesul străinilor pentru evenimentul de la Bucureşti, dar pune mulţi bemoli şi scade simţitor tonul entuziasmului gazetăresc. Mai povesteşte atmosfera din centrul de presă, mi­ră­rile şi dezamăgirile ziariştilor străini.

Ca totul să fie "cum trebuie", s-au or­­ganizat şi conferinţe de presă. "Dem­­nitarii lui Ceauşescu, spune co­respondentul TASS, reuşeau să facă faţă în două feluri: ori cu ajutorul unei minciuni obraznice şi neruşinate, ori înlocuind, mai mult sau mai puţin abil, subiectul discuţiei. La unele în­tre­bări puse tranşant, ei totuşi erau nevoiţi să spună: «Această problemă reprezintă secret de stat, nu pot să vă răspund». (...)

O adevărată panică a stârnit întrebarea corespondentei japoneze, care, cu o expresie asiatic-im­penetrabilă a cerut oficialilor ro­mâni să comenteze «Scrisoarea celor 6». Prezidiul a şuşotit vreo zece mi­­nute, iar apoi unul dintre membri a răspuns: «Ne-am consultat şi am ajuns la concluzia că nimeni dintre noi nu ştie nimic despre nici o «Scri­soare a celor 6!». Unii dintre corespondenţi părăseau sala indignaţi, alţii râdeau ironic, notându-şi în agen­de răspunsuri mai idioate, iar terţii se amuzau deschis punând în­trebări «cu şopârle»".

"Un corespondent en­glez, pentru prima dată în România, mai scrie Mo­rozov, s-a hotărât să ob­ţină un interviu de la un delegat la con­gres. Deşi am încercat să-l conving de zădărnicia intenţiei, nu s-a descurajat şi într-o pauză s-a dus curajos în vestibul. Ascunzându-mă după o co­loană de marmură, urmăream nu fă­ră un in­teres maliţios cum el se adresa întâi delegaţilor în costume naţionale, care îi păreau probabil mai de culoare, apoi şi altora, punând o inevitabilă întrebare: «Do you speak English?». Toţi ca unul o luau la fugă, speriaţi şi prefăcându-se că nu au auzit nimic. În jurul englezului s-a format repede o «zonă zero», iar el, complet derutat, a fost nevoit să recu­noas­că că am avut dreptate. Totuşi, stă­­ru­inţele lor n-au rămas complet inutile. În ziua urmă­toare am fost anunţaţi oficial că pu­tem, dacă dorim aşa de mult, să intervievăm delegaţii la con­gres. Într-una din sălile palatului ne aşteptau trei delegaţi care, indife­rent de întrebările noastre, drept răs­puns recitau pate­tic editorialele din «Scînteia.»"

Practic, pentru gazetarii străini, congresul n-a furnizat nici o ştire în­semnată. Cam tot ce s-a spus se ştia deja. Mass-media occidentală avea să-şi ia revanşa peste o lună, trans­mi­ţând prima "telerevoluţie".

×
Subiecte în articol: special