Liviu Cornel Babeş s-a autoincendiat la Braşov

Pe 2 martie 1989, pe pârtia de schi "Bradul" din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş, maistru la Fabrica de Prefabricate, a protestat tragic faţă de regimul comunist.

În acea zi, el a recurs la un gest dramatic, dându-şi foc. Pe o bucată galbenă de carton, scrisese, înainte de a muri, un text cutremurător: "Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov" ("Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov"). În urma auto­in­cen­­dierii, a murit la spital după câteva ore. La înmormântarea ce a avut loc la Cimitirul municipal din localitate au participat sute de braşoveni, veniţi acolo voluntar, după ce auziseră "pe la colţuri" despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu.

Protest politic
Acasă, nimic din comportamentul lui Liviu Cornel Babeş nu anunţa tra­gi­cul deznodământ. Până şi dimi­nea­ţa acelei zile de 2 martie 1989 a fost una obişnuită, în familie. Dis-de-di­mi­­nea­ţă, Liviu Cornel Babeş a luat micul de­jun cu soţia şi a plecat la fa­brică. Pentru după-amiază, soţii programaseră şi o vizită de familie. La ora 9, maistrul Babeş s-a învoit de la muncă. Nu a participat nici la şedinţa ce trebuia să se desfăşoare la acea oră. Unde pleca, nu a spus nimănui. Dar ce a urmat a zguduit oraşul Braşov. În ab­sen­ţa soţiei şi a fiicei, a trecut pe acasă, luându-şi cu el schiurile. Timp de câteva ore a schiat întruna. Dar la ora la care ar fi trebuit să fie deja acasă, cu ai săi, Liviu Cornel Babeş a ales o altă cale. Îşi procurase din timp o canistră de benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987), s-a autoincendiat. Din familie, singurul care l-a mai văzut a fost fratele său. I-a stat alături timp de aproape o oră, la Spitalul judeţean, unde muribundul a agonizat în urma arsurilor grave. La ora 18, Etelka Babeş a primit şi ea vestea cutremurătoare. Medicii i-au comunicat atunci, fără a oferi şi alte detalii, că soţul ei murise între timp. Tot ei au recomandat fami­li­ei să ţină închis sicriul până la în­mor­mântare. Pe 5 martie 1989, în zi de du­minică, la Cimitirul municipal, sute de oameni l-au condus pe ulti­mul drum. Preotul de la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" a oficiat două slujbe, acasă şi la cimitir, deşi Babeş îşi luase singur viaţa. Să fi acordat Biserica iertarea păcatelor marti­rului din Braşov?

Tablouri premonitorii
Maistrul în vârstă de 47 de ani era şi un talentat artist plastic. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori, era cunoscut în mediul artistic bra­şo­vean, în care se remarcase prin câteva ex­poziţii. Acum, ultimele sale picturi sunt interpretate de familie ca premonitorii pentru gestul său drama­tic: "Toate ultimele tablouri erau cu te­mă", îşi aminteşte îndurerată Etelka Babeş. "De exemplu, era un tablou cu o pădure amputată. Îmi zicea: «Uite, asta suntem noi, nişte amputaţi!». În alt tablou era un labirint şi în mijloc, Iisus răstignit pe cruce. Îmi spunea: «Uite cum e viaţa, ca un labirint, dacă ai credinţă ieşi din labirint!». Ulti­mul lui tablou (Grota cu măşti, n.n.) era un fel de peşteră în care stalactitele şi stalagmitele erau numai cranii, iar în centru apăreau din umbră o femeie şi un copil. Eu spuneam că parcă suntem eu cu fiică-mea, cum rămânem înmărmurite. Şi aşa a fost! Âsta a fost ultimul lui tablou!...". Pe verso, avea şi o însemnare: "Ende" (Sfârşit)!

Securitatea a confiscat caietele
Cazul Babeş a fost instrumentat discret de Securitate. Imediat după în­mor­mântare, un securist a scotocit camera de lucru a maistrului, în pre­zenţa soţiei. "Au venit la mine, la serviciu, de la Securitate, îşi aminteşte Etelka Babeş. Am plecat cu ei acasă. Au fost omenoşi, mai ales unul dintre ei, un tânăr. Mi-a zis că vrea să se uite prin sertare. M-au întrebat dacă avea ca­iete, ei ştiau că e pictor amator. Vo­iau să afle dacă am păstrat caietele cu schiţe.

Le-au luat, dar nu pe toate, doar două dintre ele şi nu mi le-au mai dat înapoi." Pe lângă grijile vieţii de zi cu zi, văduva a suportat şi comportamentul cunos­cuţilor. Foştii prieteni, de teama Securităţii, au rupt legătura cu familia Babeş. "Din martie '89, ni­meni nu a mai vorbit cu mine. De fri­că, prietenii nu mă mai căutau. Mi-au şi spus că nu vor să ne mai vedem pen­tru că le este frică. Asta e! Totuşi, la ser­viciu nu am avut probleme. Toţi au tăcut."

Erou-martir, după 8 ani
Gestul lui Liviu Cornel Babeş din 1989 se aseamănă cu cel al studentului ceh Jan Palach, care la 19 ianuarie 1969 şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga, în semn de protest faţă de ocupaţia sovietică. Cehii au ştiut să-şi respecte eroul încă de atunci, deoarece înmormântarea lui Palach s-a transformat într-o ma­nifestaţie de protest contra URSS-ului. Au participat un milion de oameni, cu toate că ţara era sub ocupaţia Armatei Roşii. În zilele noastre, o stradă centrală şi o piaţă din Praga poartă nu­mele lui Jan Palach, iar cehii, anual, la 19 ianuarie, îl serbează pe eroul lor.

În schimb, despre Liviu Cornel B­beş puţini români ştiu câte ceva. Mu­ni­cipalitatea din Braşov a denumit o stradă după numele său, însă, dintre organizaţiile societăţii civile, doar Asociaţia "15 Noiembrie 1987" îi cinsteşte memoria an de an, organizând o ceremonie religioasă pe locul unde s-a autoincendiat. Pe pârtia "Bradul" din Poiana Braşov, singurul simbol care indică protestul său este o cruce de fier ridicată de familie.

Despre respectarea memoriei so­ţu­lui, doamna Etelka Babeş spune cu amărăciune: "Cei care au murit la revoluţie au fost înmormântaţi în Parcul Central din Braşov. Mare tristeţe am în mine văzându-l pe soţul meu uitat pe nedrept de cei care au organizat acest loc de odihnă din centru ora­şului pentru eroii-martiri ai Revo­lu­ţiei. În fond, Liviu a deschis în 1989 Re­vo­luţia Română anticomunistă! Nu poate nimeni contesta acest lucru".
Liviu Cornel Babeş a fost declarat "erou-martir" la 4 iunie 1997.