Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prima zi a lunii noiembrie urma să le aducă abonaţilor RadioTV o veste bună şi una rea. Vestea bună era că programul televiziunii creştea cu şapte ore pe săptămână. Cum televizunea română emitea şapte zile din şapte, de la 1 noiembrie programul fiecărei zile urma să fie mai lung cu 60 de minute. Vestea rea consta în faptul că ora suplimentară era alocată emisiunilor de propagandă.
În toamna lui '89, muza i-a vizitat adesea pe născocitorii formei de folclor urban cunoscută sub denumirea de "bancuri". Stimulat de zvonurile despre înlocuirea lui Ceauşescu, de ştirile venite via Europa Liberă din "ţările frăţeşti", dar şi de popularizarea până la saturaţie făcută evenimentului de presa românească, autorul anonim s-a pus pe croit anecdote. Şi propaganda deşănţată pentru Congres din presa românească trebuie că-l va fi inspirat.
Încă din vremea lui Lenin partidul bolşevicilor a acordat presei o atenţie deosebită. Ziarele, se exprimase Vladimiri Ilici în multe rânduri, sunt instrumente de propagandă menite să promoveze linia partidului. Presa scrisă fusese avută în vedere, însă, după apariţia televiziunii, şi ei i s-a aplicat acelaşi regim. Forţa mai mare de pătrundere a propagandei vorbite i-a făcut pe oficialii de la partid să acorde televiziunii o atenţie sporită. Gazetarii din presa scrisă şi audiovizuală erau consideraţi "lucrători pe frontul ideologic". Oficial, evenimentul toamnei era al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Iar propaganda se muncea să lase impresia că toată suflarea abia-l aşteaptă. Ziarele şi spaţiul de emisie or fi fost considerate insuficiente ca să acopere o aşa mare sărbătoare.
Despre cozi, raţionalizarea alimentelor de primă necesitate şi despre programul de la televiziune povesteşte majoritatea celor puşi să depene amintiri din "Epoca de Aur".
Acoperişurile blocurilor din municipii şi orăşele nu se mai vedeau de "pădurea" de antene de "bulgari", ruşi, sârbi sau unguri. La programele televiziunilor vecine, mai interesante şi mai vii, se uita majoritatea populaţiei. De la Televiziunea Română aflau doar pe unde-a mai fost şi ce-a mai zis "tovarăşul". În jurul aceleiaşi unice idei se învârtea şi noua "grilă".
Printre noutăţi - emisunea "Corespondenţii judeţeni transmit". Conţinea "relatări despre activitatea economico-socială şi cultural-educativă" din toate zonele ţării. Despre "Un amplu şi însufleţitor program pentru perfecţionarea întregii activităţi" se zicea că ar conţine "dezbateri". Noi erau şi emisiunile "Ctitorii ale Epocii de Aur", "Democraţia muncitorească, revoluţionară, în acţiune", "Tineretul, participant activ la adoptarea deciziilor şi la înfăptuirea lor", "Localităţile ţării în strategia dezvoltării economico-sociale". Suzana Andreiaş, menajera cuplului Ceauşescu mai multe decenii, a povestit că duminica la prânz, "tovarăşul" urmărea cu multă atenţie emisiunea "Viaţa satului".
Ca să-i facă o plăcere, realizatorii tv au mai introdus nu una, ci două producţii cu tematică agricolă: "Agricultura - programe prioritare" şi "Pe drumul înfăptuirii noii revoluţii agrare". "Temeinica pregătire pentru muncă şi viaţă", "Orientare şcolară şi profesională. Îndatorirea tineretului de a-şi însuşi cele mai înalte cunoştinţe revoluţionare" şi concursul "Cel mai bun continuă" ar fi trebuit, în teorie, să capteze atenţia publicului tânăr.
De "educarea patriotică a comuniştilor" se ocupau emisiunile "Cu spirit revoluţionar, cu responsabilitate pentru viitorul patriei", "Mândria de a fi cetăţean al României socialiste", "Documentar pe teme de istorie", "Din marea carte a patriei", "Istoria anilor eroici", "Normele eticii şi echităţii socialiste în acţiune". Cu teme de politică externă se alcătuiau sumarele programelor "Occident '88" şi "Lumea contemporană şi confruntările de idei". Zece minute zilnic erau alocate emisiunii "Micul ecran pentru cei mici".
Realizarea emisunilor economice şi ideologice nu le era plăcută nici redactorilor. "În anii ceauşismului, atât emisiunile ideologice, cât şi cele economice sufereau de păcatul originar, scrie Valentin Verzeanu, ani la rând redactor la Radioteleviziune. Aşadar erau handicapate chiar din start de însăşi tematica lor greu digerabilă. Ceva mai puţin cele economice, întrucât ele puteau conta pe un public specializat şi deci oarecum interesat prin natura profesiilor. Necazul era însă cauzat de marele ambâţ al partidului ca «boborul» să fie «educat», pe calea presei, în problematica domeniului respectiv.
Democraţie sadea, ce mai încolo şi încoace... Hai să zicem că, în ziare şi reviste, ideea ar fi putut avea un oarecare succes, căci, dacă era ceva mai greu de înţeles, având textul în faţă, se putea reveni asupra lui ori de câte ori era necesar. La televizor şi mai ales la radio, ideea era aberantă, căci verba volant şi, odată spusă, dusă era. Temele abordate erau aride prin natura lor şi nu aveau cum să fie înţelese din primul foc, doar dintr-o simplă emisiune. Aşadar, şi în formă şi în fond, conceptul era falimentar.
Pas însă de a-i face pe başbuzucii de la partid să înţeleagă acest adevăr elementar. Era sarcină şi pace! Se bifa undeva pe nu'ş'ce formular că un pricaz este îndeplinit. În rest, Dumnezeu cu mila! Emisiunile economice se realizau pe linia minimei rezistenţe, ca o sarcină de serviciu obligatorie. (...) ştiindu-se acest lucru, nici redactorii emisiunilor cu pricina nu se omorau cu firea, rezultatul fiind nişte emisiuni terne, indigeste, absolut inutile. Pe ici, pe colo, unii mai încercau să iasă din şablon, abordând unele teme mai neortodoxe în comparaţie cu cele omologate. Acestea din urmă vorbeau despre reducerea cheltuielilor de producţie, creşterea productivităţii muncii, utilizarea capacităţilor de producţie şi despre alte asemenea apetisante subiecte."
Unele emisiuni aveau frecvenţă lunară, aşa că n-au apucat să fie difuzate de prea multe ori. Nu că le-ar fi regretat cineva. În decembrie, televiziunea s-a orientat rapid. De la "Normele eticii şi echităţii socialiste în acţiune" a virat-o rapid spre "Revoluţia în direct".
