x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Martori dispăruţi, la Cinema Patria

0
Autor: Roxana Roseti Vlad Teodorescu 30 Mar 2009 - 00:00
Martori dispăruţi, la Cinema Patria Vlad Teodorescu/


Mai precis, la sfârşitul lui martie 1989. Locul dispariţiei: la Cinema­to­graful Patria. Numele dis­pă­ru­ţilor: Marga Barbu, Szobi Czeh, Cons­tantin Codrescu, Şerban Io­nescu, Na­taşa Raab, Manuela Hă­răbor şi alţii.



Scuturaţi-vă de emoţii: este vor­ba despre filmul "Martori dis­păruţi", a cărui premieră avea loc la data sus-menţionată. Finalizat în 1988, filmul se dorea a fi un fel de continuare a seriei Mărgelatu (în condiţiile în care în 1986 apărea ultimul film din serie - "Totul se plăteşte"). Regia filmului era semna­tă Dan Mironescu, dar pe gene­ric apărea şi un "regizor al scenelor de luptă", acesta fiind nimeni altul decât Szobi Czeh. Scenarişti - Eugen Barbu şi Nicolae Paul Mihail, coloana sonoră - Ion Cristinoiu.

Acţiunea filmului este plasată la finele secolului al XIX-lea. Să nu uităm că istoria acestui secol este una plină de tensiune, caracterizată de ample modificări pe scena politică internă şi internaţională, fiind epoca schimbărilor de re­gi­muri, a frământărilor econo­mice, epoca în care iau naştere sen­ti­mente naţionale ne­mai­în­tâlnite până atunci, secolul al XIX-lea fiind cel în care se conş­tientizează ideea de naţiune, idee sprijinită de revoluţiile europene din 1830 şi 1848-1849, o perioadă istorică de schimbare a raporturilor de forţe.

Un secol "aventuros", care justi­fică oarecum scenariul ce aşază o familie boierească într-o cons­pi­raţie ce se învârte în jurul unui cufăr cu bijuterii pe care un anu­me boier Vulpescu îl încre­dinţează înainte de moartea sa unor oa­meni apro­piaţi, pentru a-l tri­mite fiicei sale, aflată în străi­nătate (mai precis în Italia).

Numai că, la revenirea în ţară, fiica nu îşi mai poate recupera bijuteriile şi apelează la doi haiduci (unul dintre aceştia fiind Szobi Czeh), care o vor ajuta să reintre în poesia podoabelor, după ce toţi "martorii" la acţiunea boierului Vulpescu mor unul câte unul...

Departe de a fi neinteresant, îm­pănat cu câteva spumoase replici în engleză ale Margăi Barbu (deh, personajul interpretat de ea fusese prin America şi scăpătase, iar acum, acasă, fura de pe la târgoveţi când făcea piaţa, cu ajutorul servitorului - un bun actor de rol secundar), filmul ar fi putut reprezenta o reuşită a anului 1989 - destul de sărac, de altfel, în producţii cinematografice.

Ar fi putut fi o reuşită, dacă n-ar da  impresia unei peltele uşor plictisitoare, a unei chestii făcute parcă "din obligaţie", din economie, astfel încât la finalul lui intervine întrebarea de ce au fost insuficient exploatate scurtele secvenţe de moravuri româneşti ale secolului al XIX-lea, plus întrebarea: "Şi noi cu ce-am rămas din acest film?".

Poate doar cu câteva scene de amor dintre personajele întruchipate de actriţa Nataşa Raab şi actorul Şerban Ionescu, scene destul de binişor "lucrate" pentru austerul an 1989. Dar cu siguranţă ne-am ales cu foarte reuşitele scene de luptă, asupra cărora maestrul cascadoriilor - Szobi Czeh - nu numai că şi-a pus amprenta, dar chiar a fost protagonistul lor.

Pe lângă toate acestea, ca o notă aleatorie, aici întruchipează un personaj carismatic, cu patima jocului cu zarurile şi care "luptase cu Garibaldi". Având în vedere că Szobi "venea" după seria Mărgelatu (1980-1988), unde executase o serie de cascade unicat (câteva dintre acestea sunt considerate şi astăzi recorduri mondiale: săritură prin geam cu calul, cădere pe spate cu calul într-o prăpastie de 70 de metri şi altele), întruchipând personajul Buză de Iepure, acest film a fost pentru el floare la ureche. Dar, se pare, o floare care nu i-a rămas în memorie drept foarte frumos miro­sitoare.

"Ce v-a venit dom'le cu filmul ăsta? Nici nu vreau să îmi aduc aminte de el. Ce, ăsta a fost film?", ne spune Szobi Czeh, pe care îl găsim la Centrul Gladiator din Capitală. L-am deranjat în plină activitate la acest centru pe care l-a înfiinţat şi pe care îl coordonează, Gladiator fiind destinat instruirii, educării şi antrenării copiilor şi tinerilor prin activităţi sportive şi recreative, având drept scop prevenirea delincvenţei juvenile, intervenţia în modelarea şi reabilitarea trăsăturilor psiho-fizice ale copiilor săraci şi cu probleme de integrare socială, printr-o metodă originală, creată chiar de Szobi.

"Cum a fost premiera? Poso­mo­râtă. Ca şi filmul", începe el să-şi depene amintirile. De data aceasta, nu a mai rupt nimeni gardul în faţă la Cinematograful Patria, geamurile au rămas intacte şi nici miliţienii nu au mai făcut cordoane de ordine, aşa cum s-a întâmplat la premierele celorlalte filme din seria Mărgelatu. De ce? Fiindcă lipsea... Mărgelatu!  Se hotărâse de "sus" că nu mai avem nevoie de vedete şi distribuţia acestei ultime premiere din '89 s-a supus în cea mai mare parte directivei de partid şi de stat. Marga Barbu a rămas fiindcă pentru ea scria "nea Jenică" scenariul şi nu era loc de negociere, iar Szobi fiindcă, dacă nici cascadorie nu era, atunci nimic nu era... În rest, o distribuţie făcută pe grabă, pentru un film al cărui succes a fost sacrificat cu bună ştiinţă.

Interesant este faptul că acest film, care ar fi trebuit să fie într-un fel consfinţirea, acceptarea lui Szobi Czeh ca regizor, s-a transformat într-un coş­mar pentru celebrul cascador. "A fost singurul eşec din viaţa mea în domeniul cinematografic, la un moment dat nu ştiam cum să ies din proiectul ăsta." Nu a ieşit de ruşinea lui Eugen Barbu, care investise mult ca să-l aducă aici. De altfel, povestea "ajungerii" lui Szobi în seria filmelor cu Mărgelatu este atât de spumoasă, încât poate constitui, ea singură, subiect de scenarii.

La început a fost Vadim Tudor, care, fascinat de energia lui Szobi şi flatat de faptul că îi este permis să îi însoţească pe cascadori la chefurile de după filmări, l-a propus lui Eugen Barbu într-un mod pe care viitorul Buză de Iepure nu-l va uita niciodată: "Patroane, ăsta dărâmă toate popicele, dă-i un rol, că e bun". Se spune că a fost dragoste la prima vedere fiindcă alegerea lui Czeh pentru rolurile care au urmat a declanşat un fel de Barbu contra Barbu în familia scriitorului,  fiindcă doamna Marga ar fi dorit un actor debutant din Ploieşti şi nu bra­şoveanul "nebun" şi gata să se arun­ce în foc pentru plăcerea unei "duble" reuşite sau poate chiar doar aşa, de amorul artei!

Cert este faptul că, după trei apariţii episodice în filmele de acţiune, şi-a găsit un susţinător nesperat, tocmai acolo sus, în înălţimile Comitetului Central. Se spune că ministrul Culturii şi Învăţământului de la vremea respectivă, Suzănica (Suzana) Gâdea, altfel specialistă în metalurgie nefe­roasă, a ghicit materialul din care era plămădit "haiducul de Braşov" şi, chemându-l pe Barbu la ea, i-ar fi trasat următoarea sarcină, rămasă şi acum în analele castingului prere­voluţionar: "Ia uite, ăsta (n.r. - Czeh adică) nu e nici cocoşat şi ştie să şi vorbească. Tovarăşu' Barbu, mai daţi-i roluri, tovarăşe!". Cu siguranţă că Suzănica a fost mult mai impresio­nată de calităţile fizice ale viitorului actor fiindcă, "vocea, să avem iertare, era a unui actoraş ratat care venea pe bicicletă, punea vocea pentru toţi şi dispărea", rememorează Szobi.

Propunerea ca filmul "Martori dis­păruţi" să fie regizat de Dan Miro­nescu a venit din partea lui Szobi Czeh şi a fost însuşită imediat de scenarişti şi de producători. Ideea era ca, după ce trecuse prin mâinile altor regizori care nu au dorit să împartă cu el gloria şi - de ce nu? - banii unor succese ci­nematografice la care a pus şi el umărul, rotula şi clavicula cu vârf şi îndesat, de această dată să fie lăsat să conducă filmul aşa cum credea el de cuviinţă.

Pe parcursul filmărilor, situaţia s-a schimbat, ingerinţele repetate făcând ca tandemul Mi­ro­nescu - cu numele, Czeh - cu munca să se destrame de la primele tururi de manivelă. Astfel că "era ca şi cum aş fi încercat să fac un tort şi s-ar fi băgat toţi când am ajuns la blat. Mai pune niţică sare, mai toarnă un praf de zahăr... cam aşa". Ca şi cum toate auspiciile negative sub care a fost filmat "Martori dispăruţi" nu ar fi fost de ajuns, pelicula a fost şi una cu ghi­nion pentru Szobi, care, după mii şi mii de cascade "trăsnite", a reuşit pentru prima oară să îşi "paradească umărul stâng la o banală secvenţă de final".

Ce se mai poate spune despre un film pe care până şi presa vremii l-a desfiinţat, afirmându-se în cronici ba că scenariul este discutabil, având deficienţe de structură şi de profun­zime, ba că "lipsit de experienţa semnificativă în materie de lungmetraj, Dan Mironescu pare a fi abordat acest film dificil fără asumarea conştientă a propriilor posibilităţi sau, dacă vreţi, a propriilor limite". Singura apreciere pozitivă este aceea că "filmul îşi rezu­mă punctele de interes în asemenea secvenţe în care regizor şi interpret principal este Szobi Czeh.

O concluzie a prezentului? Îi apar­ţine lui Szobi Czeh: "După cum vedeţi, n-au dispărut toţi martorii!".
Citeşte mai multe despre:   special,   film,   barbu,   filmul,   szobi,   czeh,   szobi czeh

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de