x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Medalie comemorativă de la "ţara prietenă" RS Cehoslovacă

Medalie comemorativă de la "ţara prietenă" RS Cehoslovacă

de Florin Mihai    |    18 Iun 2009   •   00:00
Medalie comemorativă de la "ţara prietenă" RS Cehoslovacă

În 1975, se împlineau 30 de ani de la eliberarea Cehoslovaciei de către Armata Roşie. În cinstea evenimentului, autorităţile de la Praga au instituit "Medalia comemorativă cu prilejul celei de-a XXX-a aniversări a in­su­rec­ţiei naţionale slovace, a insurecţiei din mai a poporului ceh, a eliberării Ce­hoslovaciei de armata sovietică". Trei în una, s-ar zice.



Comitetul Central al Partidului Comunist Cehoslovac şi CC al Frontului Naţional al Cehilor şi Slovacilor au decis să confere distincţia şi lui Nicolae Ceau­şes­cu, în cadrul unei ceremonii des­fă­şu­rate la 9 mai 1975, la Bucureşti. Onoa­rea acordării medaliei din partea "to­va­răşilor" ce­hoslovaci a revenit lui Mi­roslav Sulek, am­ba­sadorul acreditat la Bucureşti.

Acelaşi Sulek care, în urmă cu şapte ani, "invitase" trupele sovietice la Pra­ga, pentru a doua oară în istoria re­cen­tă a ţării. În 1968, el conducea Agenţia Ce­hă de Ştiri (Ceteka), fiind, alături de Viliam Salgovic (ministru de Interne) şi Karel Hoffman (director la Ministe­rul Administraţiei Centrale a Comunicaţiilor), unul dintre demnitarii conservatori care se opuneau re­for­melor iniţiate de Alexander Dubcek.

La 20 august 1968, din proprie iniţiativă sau la comandă sovietică, a încercat să publice o scrisoare din partea membrilor CC al PCC prin care aceştia solicitau asistenţă militară sovietică împotriva "forţelor contra-revoluţionare". Numai opoziţia res­pon­sabilului ediţiei de noapte a agen­ţiei a împiedicat gestul lui Sulek.

După intervenţia tancurilor sovietice, Radio Praga Liberă l-a acuzat pe Sulek că pregătise din timp lovitura de stat împotriva lui Dubcek. Culmea ironiei, deşi a sprijinit invazia, s-a aflat în primul val de înalţi funcţionari ce­ho­slo­vaci demişi după evenimentele din august 1968.

După câţiva ani, a fost reactivat, oferindu-i-se funcţia de ambasador în România, singurul stat socialist care refuzase intervenţia armată în Cehoslovacia. Astfel încât, în 1975, misteroasele căi ale istoriei au adus faţă în faţă, la Bucureşti, un "erou" de peste hotare al cehilor şi slovacilor, aşa cum era socotit Ceauşescu în 1968, şi un "trădător" al idealurilor de independenţă faţă de Moscova.

×
Subiecte în articol: special