x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Membru de onoare al Ordinului britanic Bath

0
Autor: Florin Mihai 09 Iul 2009 - 00:00
Membru de onoare al Ordinului britanic Bath Arhivele Naţionale/


La 13 iunie 1978, în al 27-lea an al domniei, Regina Elisabeta a II-a l-a primit pe Nicolae Ceau­şescu printre membrii Ordinului Bath. Evenimentul s-a petrecut în prima zi a vizitei preşedintelui român în Albion. Regina, Ducele de Edinburgh şi premierul James Callaghan au acordat atunci toate onorurile înaltului oaspete de la Bucureşti.



În aceeaşi zi, Ceauşescu aterizase la Londra, plecase dinspre Gara Gatwick la Gara Victoria cu trenul regal şi apoi cu caleaşca spre Palatul Buckingham. Ceremonia acor­dării distincţiei s-a desfăşurat însă la Palatul Saint James, pe care monarhii englezi îl foloseau adeseori în acest scop.

"Elisabeta a II-a, prin graţia lui Dumnezeu Regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a altor domenii şi teritorii, conducător al Commonwealth-ului, apărător al credinţei şi suveranităţii celui mai mare Ordin al Bathului, către Excelenţa sa domnul Nicolae Ceau­şescu, preşedintele Republicii Socialiste România, se scria în diplomă. Am considerat potrivit să vă numim membru de onoare al Diviziei Civile clasa I sau Ca­valer de Onoare al Marii Cruci al celui mai onorabil, mai sus menţionat Ordin al Bathului.

Prin aceasta vă acordăm demnitatea unui Cavaler de Onoare al Marii Cruci a sus-numitului şi prin prezenta vă autorizăm să deţineţi şi să vă bucuraţi de numita demnitate şi rang ca membru de onoare al Diviziei Civile a clasei I sau Cavaler de Onoare al Marii Cruci al numitului ordin împreună cu toate pri­vilegiile pe care le conferă."

Ordinul Bath a fost înfiinţat de Regele George I, în 1725. Denumirea provenea de la ceremonialul medieval al îmbăierii celui care era ridicat la rangul de ca­valer (bath-îmbăiere, în limba engleză). Colierul, purtat doar de cavalerii şi doamnele Marii Cruci, este realizat din aur, cân­tărind 933 grame. Nouă coroane şi opt buchete de flori (tran­dafiri) sunt legate prin 17 bucle de argint.

În 1978, Nicolae Ceauşescu intra în galeria selectă a cavale­rilor Ordinului Bath, din care au fă­cut parte de-a lungul vremii, printre alţii, Jacques Chirac, George W.H. Bush, Luigi Cadorna, Al­bert I al Belgiei, Dwight Eisenhower, Faisal I, Fuad I, zeci de lorzi, baroni, viconţi, duci şi prinţi.

Regina a dat, Regina a luat.
11 ani mai târziu, la 24 decembrie 1989, acelaşi Nicolae Ceauşescu se număra printre puţinii cavaleri deposedaţi de rangul lor. Pe lângă "cel mai iubit fiu al poporului român", lista "ruşinii" îi cuprinde pe Robert Mugabe (preşedintele Republicii Zim­babwe), lordul Cochrane şi gene­ralul Sir Eyre Coote.
Citeşte mai multe despre:   special,   onoare

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de