x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mişcarea comunistă în "ţările frăţeşti"

0
Autor: Cristina Diac Ilarion Tiu 08 Mai 2009 - 00:00

În 1989, dintre statele europene, Partidul Comunist reprezenta "forţa politică conducătoare" în Uniunea Sovietică, Polonia, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, Un­ga­ria, România, Iugoslavia, Albania – ceea ce observatorii occidentali nu­meau "blocul estic", "statele co­munis­te est-europene" sau ţările din spatele "Cortinei de fier", după formula abilului premier britanic Winston Chur­chill.



Mai vechi sau mai noi, mai pu­ternice sau mai slab reprezentate, precum omologul din România, partidele comuniste din Europa de Est aveau, la rându-le, o interesantă istorie.

Contrar teoriilor marxiste, re­voluţia mondială nu a început în statele industrializate, cu un procent important de muncitori, ci în Rusia, unul dintre cele mai înapoiate state ale Europei. Declanşarea primului răz­boi mondial a fost factorul care a determinat căderea regimului ţarist. Înfrângerile de pe frontul cu Germania şi viaţa grea a populaţiei au constituit "situaţia revoluţionară" teoretizată de Lenin. La sfârşitul lui fe­bruarie 1917, revoluţia s-a declanşat spontan pe străzile Sankt Petersburgului, capitala Rusiei. Atitudinea dură a ţarului nu s-a dovedit eficientă, trupele trimise să înăbuşe protestul fraternizând cu manifestanţii. Când ţarul a abdicat (2 martie 1917), conducerea a fost preluată de un guvern format din liberali şi socialist-revoluţionari.

Pentru întreaga lume şi chiar pentru socialiştii ruşi, revoluţia a fost o surpriză. Guvernul care a venit la pu­tere era slab şi nehotărât. Situaţia pe front continua să fie dezastruoasă, iar la Sankt Petersburg, rebotezat Petrograd, funcţiona şi un sfat (soviet) al muncitorilor, care împărţea puterea cu noul guvern, sporind confuzia. Treptat, pe fondul nemulţumirilor soldaţilor şi ale populaţiei din ce în ce mai afectată de război, Rusia s-a scufundat şi mai mult în haos. După o primă tentativă eşuată (iulie 1917), bolşevicii au reuşit să preia puterea în noaptea de 24-25 octombrie (7-8 noiembrie după calendarul nou). Astfel, se instaurează primul guvern bolşevic din istorie.

După preluarea puterii, bolşevicii şi-au propus să "exporte" comunismul în Europa. Mesajul bolşevicilor referitor la o "dictatură a maselor" devenise seducător într-o Europă de­vastată de război.
GERMANIA
Conform teoriilor lui Marx şi Engels, comunismul ar fi trebuit să se instaureze în primul rând în spa­ţiul german industrializat şi nicidecum în Rusia ţaristă. În primele luni după "Revoluţia din octombrie", Le­nin şi Troţki împărtăşeau ideea că "re­voluţia proletariatului" nu trebu­ia să se limiteze la spaţiul rus, ci trebuia continuată spre Vest, în primul rând spre Germania. Confruntaţi cu dificultăţile guvernării Rusiei, liderii bolşevici au abandonat însă pentru o vreme ideea revoluţiei mondiale; ex­cepţia fiind Troţki, care a susţinut-o până la sfârşitul vieţii sale.

După încheierea primului război mondial, Germania a intrat din nou în atenţia liderilor comunişti de la Moscova, din cauza "potenţialului său revoluţionar". Atât în Germania, cât şi în statele dominante ale fostului Imperiu Habsburgic (Austria şi Ungaria), criza economică şi na­ţio­nală era la limite maxime. În scurt timp, situaţia politică atinge anarhismul, iar strada găzduia răfuieli ale grupărilor extremiste de dreapta şi de stânga. Teoretic, oricine putea lua pu­terea, deoarece nici o forţă p­o­li­tică nu era capabilă să instaureze echilibrul pierdut după costisitoarea înfrângere a războiului. Astfel că agenţii Moscovei au stabilit contacte cu radicalii de stânga, care au format partide comuniste imediat după sfârşitul războiului (noiembrie 1918).

Încă înainte de primul război mondial, Partidul Social-Democrat din Germania reprezenta o forţă politică parlamentară. În perioada conflagraţiei, o parte dintre liderii grupărilor radicale ale acestui partid au început să militeze pentru în­cheierea războiului. Cea mai importantă voce a fost a Rosei Luxemburg, care a publicat mai multe scrisori antirăzboi, semnând sub pseudo­nimul "Spartacus". Ea şi l-a asociat pe Karl Liebknecht, care în calitate de deputat susţinea la tribuna Parlamentului aceleaşi idei.

În ianuarie 1917, Partidul Social-Democrat din Germania a fost părăsit de gruparea condusă de Luxemburg şi Liebknecht (denumtă "sparta­chis­tă", după pseudonimul militanţilor anarhişti). În plină criză politică de tip anarhist, "Liga Spartacus"se asociază cu radicalii de stânga germani conduşi de Karl Radek, formând Partidul Comunist din Germania, adept al Rusiei bolşevice (29 decembrie 1918). În ianuarie 1919, Partidul Co­munist va încerca o insurecţie în Berlin după modelul Petroradului din toamna lui 1917. Însă forţele de extremă dreapta germane, ajutate de social-democraţi, înfrâng revolta comunistă, Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht fiind prinşi şi ucişi. Ulterior, conducerea partidului va fi luată de Paul Levi, intelectual cultivat, dar fără carismă revoluţionară, care se va înscrie în Partidul Comunist din Germania în lupta electorală, renunţând la ideea de revoluţie.


UNGARIA  
La fel ca în Austria, în Ungaria exista o puternică criză a func­ţionarilor imperiali, care se aduna­seră în Budapesta, fără nici o perspectivă de viitor. Acestea şi alte tensiuni au fost exploatate de Partidul Comunist din Ungaria care s-a format sub conducerea ziaristului Bela Kun (24 noiembrie 1918). Cooptat într-un guvern social-democrat, a început să facă promisiuni fără acoperire, dar care răspundeau aşteptărilor diverselor grupuri şi categorii sociale.

În împrejurările descrise a preluat conducerea statului, începând să-l organizeze după model bolşevic, prin naţionalizări şi tribunale revoluţionare. La cererea Antantei, Armata Română a intervenit în Ungaria, înlăturând re­gi­mul lui Bela Kun (august 1919). Acesta a fugit în Rusia Sovietică, iar Partidul Comunist a devenit ţinta re­gi­mului de dreapta al lui Miklos Horthy, instalat în noiembrie 1919. Partidul Comunist din Ungaria a func­ţi­o­nat în ilegalitate pe întreaga pe­rioadă interbelică.
POLONIA
Statul polonez s-a format după primul război mondial, prin unificarea unor părţi ale Poloniei istorice, din Imperiul Austro-Ungar şi Rusia ţaristă. La 16 decembrie 1918, gru­pările socialiste de stânga din noul stat polonez au fondat Partidul Comunist al Muncitorilor din Polonia. Încă de la început, noua organizaţie politică a militat pentru dezintegrarea statului polonez şi alipirea la Rusia sovietică. După începerea războiului ruso-polonez (aprilie 1920), comuniştii au fost scoşi în ilegalitate, funcţionând doar prin in­termediul unor organizaţii pro-comuniste.


IUGOSLAVIA
Statul iugoslav a apărut de asemenea după război, ca federaţie formată din  Serbia (care includea şi Macedonia), Bosnia-Herţegovina, Slovenia şi Croaţia. Diferitele grupări social-democrate din cele cinci pro­vincii au creat la Belgrad Partidul Socialist al Muncitorilor din Iu­gos­la­via, cu program comunist (1919). La alegerile din noiembrie 1920, partidul a devenit a treia forţă politică a ţării. După alegeri, la al doilea congres (Vukovar anul), s-a adoptat noua denumire a organizaţiei - Partidul Comunist din Iugoslavia, afiliat la Internaţionala a III-a. Deoarece co­mu­niştii susţineau politica Comin­ternului privind autodetermi­na­rea naţionalităţilor, printr-o lege specială a fost scos în afara legii (1921). Toată perioada interbelică co­mu­niştii au funcţionat în ilegalitate.


BULGARIA
Ca ţară învinsă în primul război mondial, Bulgaria trecea prin crize sociale şi de identitate ase­mă­nă­toare cu cele ale Germaniei, Austriei sau Ungariei. Încă din perioada războiului, în Bulgaria activau mi­litanţi socialişti, care cereau ieşirea ţării din conflagraţie şi alianţa cu Rusia Sovietică, organizaţi în Partidul Muncitoresc din Bulgaria, fondat prin desprinderea din Partidul Social Democrat (1903). Printre li­deri era şi viitorul conducător al Cominternului din perioada 1934-1943, Ghiorghi Dimitrov. Acest partid s-a numărat printre fondatoarele Internaţionalei a III-a. După crearea Cominternului, Partidul Muncitoresc s-a transformat în Partidul Comunist din Bulgaria (februarie 1919), câş­tigând cu 18,2% în alegerile din august 1919.

În septembrie 1923, comuniştii bulgari au primit dispoziţie de la Comintern să organizeze o lovitură de stat fără a reuşi. Politica de sabotaj a continuat până în 1925, când comuniştii au încercat asasinarea ţarului, tentativă urmată de o represiune sângeroasă. Din acel moment, partidul nu a mai re­pre­zentat o forţă, funcţionând în ilegalitate.


CEHOSLOVACIA
Deşi Partidul Comunist din Ce­hoslovacia a apărut la 14 mai 1921, mişcarea comunistă activa în Ce­hosvolavia încă din 1918. În partea cehă a noului stat apărut după răz­boi, comuniştii acţionau în Partidul Social Democrat, care era la gu­ver­nare. Comuniştii slovaci, organizaţi independent, au încercat chiar o lovitură de stat bolşevică cu spriji­nul lui Bela Kun (1919). După unificarea din 1921, comuniştii cehoslovaci au funcţionat în cadru legal, fiind o importantă forţă politică.
Citeşte mai multe despre:   special,   Rusia,   partidul,   germania,   comunist,   partidul comunist

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de