x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moartea lui Chivu Stoica: asistenţa lui Pacepa şi a „nepoatei“ Elenei Ceauşescu

0
Autor: Lavinia Betea 15 Dec 2009 - 00:00
Moartea lui Chivu Stoica: asistenţa lui Pacepa şi a „nepoatei“ Elenei Ceauşescu Arhivele Naţionale/


Toţi cei care l-au cunoscut pe Chivu Stoica (1908-1975) au fost unanimi în certitudinea că "fusese si­nucis". Ultima sa soţie are argumente convingătoare că amintirile lui Chivu despre Doftana i-au fost fatale. Printre asistenţii din umbră ai tragicului deznodământ, doamna Maria Manolescu-Chivu şi-i amin­teşte pe Ion Mihai Pacepa şi pe "nepoata Elenei Ceauşescu". Pe-atunci, generalul era sfetnic de încredere, negustor de bijuterii şi strălucit manager al "chimistei" de carieră mondială.      


NU ERA CHIVU OMUL SĂ SE SINUCIDĂ!

Aceasta a fost opinia celor care l-au cunoscut din aproape. "Bon viveur" şi om dintr-o bucată, fără vocaţie pentru reflecţii conceptuale şi tendinţe introspective, Chivu Stoica făcuse carieră ca ilegalist cu ani mulţi de închisoare şi om de încredere al lui Gheor­ghiu-Dej. Se născuse într-un sat din Buzău, într-o familie săracă, cu 11 copii. Calificat cazangiu la Atelierele CFR Griviţa Bucureşti, intrase acolo în contact cu o celulă comunistă. Din 1933 şi până în 1944 i-a cunoscut în închisori pe bonzii partidului. Fusese cineva când Ceauşescu era abia începător!

În "alegerea" lui Ceauşescu din 1965, votul lui Chivu a contat greu, fiindu-i ulterior recompensat cu func­ţia de preşedinte al Consiliului de Stat. Căci "democratul" pe atunci Ceauşescu preluase din moştenirea defunctului Dej doar cârma partidului. După doi ani s-a răzgândit. Deposedat de prima funcţie în stat, Chivu a rămas în conducerea CC cu responsabilitatea Colegiului Central de Partid.   

Între timp, toţi "baronii" lui Dej fuse­seră daţi la o parte. Pretextând abateri de la "morala socialistă", Ceauşescu i-a înlocuit cu oameni noi.  Fostul prim-ministru Maurer se pensionase în 1974, după un grav accident de maşină. Dintre foştii camarazi de Doftana rămăsese doar Chivu.  

În 17 februarie 1975 vestea sinuciderii lui Chivu Stoica a stupefiat pensionarii din "garda lui Dej". În propria-i cameră, cu nevasta şi alte două femei în încăperea alăturată, îşi proptise ţeava puştii de vânătoare Holland-Holland în gură. Apăsase trăga­ciul cu degetul mare de la picior. Nu femeile din faţa uşii auziseră zgomotul puştii, ci  şoferul din curte.

"Eu nu mai ştiu cu ce ocazie l-am auzit pe Chivu Stoica plângându-se că i s-au pus microfoane şi în pat, mi-a relatat Alexandru Bârlădeanu (1997). Referitor la timpul dinaintea morţii sale, probabil că în urma celor dezvăluite de acele aparate a avut loc o discuţie dură între Chivu, Nicolae Ceauşescu şi nevastă-sa, când s-a spus lucrurilor pe nume." Adică - i-am solicitat eu lămuriri lui Alexandru Bârlădeanu -, dacă îi va fi făcut Ceauşescu reproşuri în chestiuni de morală, Chivu i-a amintit cazul celui ce vede paiul din ochii altuia, nu şi bârna dintr-ai lui: ancheta homosexualităţii din Doftana. "Poate să fie adevărat că aşa a decurs cearta cu Ceauşescu şi nevastă-sa, a admis interlocutorul.

Aveam şi un capăt de informaţie, după care, înainte de a veni Chivu pentru ultima dată acasă, fusese o mare ceartă. Iar ei, speriaţi că va vorbi lucruri neconvenabile lor, au hotărât să-l execute. De altfel şi moartea lui Trofin este dubioasă. Ceauşescu s-a descotorosit de acei oameni ce puteau şti ceva despre el."

Pe doamna Maria Manolescu-Chivu am cunoscut-o re­lativ curând. Ingineră textilistă, se pensionase în 1987 cu grad de cercetător ştiinţific principal dintr-un institut de cercetare de profil. Fusese, printre altele, ministru-adjunct al industriei uşoare. Îl cunoscuse pe Chivu Stoica ca înaltă activistă în organizaţia de femei şi se căsătoriseră în 1965.

"După ce n-a mai fost preşedintele Consiliului de Stat, n-a mai avut gardă, a început dna Manolescu-Chivu stupefianta relatare despre împrejurările morţii soţului. În 18 ia­nuarie a venit acasă însoţit de patru securişti. Îl luaseră direct de la CC. Între ei, o femeie şi un bărbat ziceau că sunt soţi. Ea a zis că o cheamă Doina Roman,  că e nepoata Elenei Ceauşescu şi că lucrează la Securitate. El care era Ion Mihai Pacepa - că l-am cunoscut -, îşi zicea soţul ei. Şi acest Pacepa, «soţul», a stat cuminte acolo până l-au instalat, l-au dus pe Chivu în cameră. Apăruseră în casă zicând că-l păzesc de mine. Adică au venit cu garda, cu tot colectivul ăla ca să fie păzit de mine, vă închipuiţi?!

Chivu era epuizat, nu prea-şi dădea seama ce se-ntâmplă... Mai târziu, alţi securişti mi-au spus de droguri, de hipnoză...  Ce-i spunea asta, «nepoata» aia, făcea Chivu. Şi mi-au interzis mie să mă mai ocup de soţ. N-am mai avut voie. Să se ocupe «nepoata» care s-a instalat cu ceilalţi doi securişti, fără «soţ», în casă. Mi-au spus că sunt trimişi de conducere să aibă grijă de Chivu Stoi­ca. El avea o cameră, ei alta şi mai era un dormitor al copilului (fetiţa soţilor Chivu avea 9 ani - n.n.).

El zăcea, era bolnav, avusese cu ceva vreme înainte şi un infarct, avea tensiune... Ca să nu-i fac mai mare rău, am stat deoparte, fără scandal. «Nepoata» pleca la Partid, mai venea... Apoi, prin ge­neralul Răduică (coordonase, în 1968,  «reabilitările» şi demiterea fostului prieten al lui Ceauşescu, Alexandru Drăghici - n.n.), a vrut Gospodăria de Partid să mă dea afară din casă. Am cerut audienţă dar familia Ceauşescu era plecată la odihnă. Am ajuns la Iosif Uglar, care era secretar al CC-ului şi-i ţinea atunci locul la partid. După ce i-am povestit tot ce e-n casă la noi, mi-a zis: «Să ştiţi că-mi pare rău că v-am primit». Cum, dom'le? Ce să fac?! «Nu ştiu.»

Judecând, eram convinsă de cum mergeau lucrurile. Pe Drăghici l-au scos criminal, pe ăsta voiau să-l scoată imoral. Asta a fost toată tactica lor. Dar ei mă atacau pe mine, culmea, nu pe el. Mi-au închis uşa să nu mai intru în casă, mi-au dat două repartiţii să plec din acea casă. L-au chemat pe Ion Şiclovan, judecător la Sectorul I, şi-au zis că-i un­chiul «nepoatei» - «doctorul Roman» -, să bage Chivu divorţ, să scape. Eu am zis că nu plec din casă cât sunt soţia lui Chivu Stoica. Au vrut să fie un scandal, să aibă motive să-l scoată, să-l compromită." Între timp, soţia a fost înştiinţată că soţul ei cel epuizat şi păzit "dăduse divorţ". Iar ei şi fetiţei i se propunea altă casă.


CU "NEPOATA" LA SPITALUL ELIAS
În Primăverii se zvonise că amo­re­zatul Chivu nu se mai dezlipea de "ne­poa­tă". Că afemeiatul senil o luase cu el şi în spital. Soţia avusese însă parte de un experiment preliminar cu altă "ne­poată" ce aterizase în casa lor, zi­cându-şi Claudia Florea, şi pretextând căutarea unui serviciu. Se descotorosise de ea, găsindu-i-l. Ştia bine că lui Chivu îi plăceau femeile, dar după infarctul din 1971 nu mai era cazul.

Dna Maria Manolescu-Chivu a refuzat să părăsească domiciliul conjugal. În 28 ianuarie l-a convins pe dr Burghelea să-i viziteze soţul. Iar doctorul a decis internarea lui Chivu Stoica la Elias. S-a dus şi "nepoata". "La Elias tot ea era persoana care avea grijă de el, mi-a relatat dna Manolescu-Chivu. Am cerut la spital voie să-l văd şi nu mi-au dat. Nici copilului, fetei noastre, Emilia, nu i-a dat. Cât a lipsit el la spital, eu aveam groază de Securitate. Mă zăvoram seara, închi­deam uşile...

În 17 februarie, seara, pe la 8, aud ciocănind în uşă. Era şi sora mea la mine. Zic «Aoleu, Securitatea!». Şi-am zis să nu fim singure, să am şi eu un martor acolo. M-am dus pe scara din dos, noi stăteam la parter. La etajul I era Băbălău, care era ministru la Energie, şi la etajul II stătea Constantin Pârvulescu. Pârvulescu era bolnav de gripă, dar a venit doamna Pârvulescu la mine. După ce a venit doamna, am deschis uşa. Şi era el, era Chivu Stoica. Cu un geamantan, de la spital venea. A îmbrăţişat-o pe Emilia, a sărutat-o, s-a dus în cameră şi zice: «Te rog, fă-mi un ceai!». Ei, am zis, era doamna Pârvulescu şi eu mă duc să fac ceai! N-a trecut nici un sfert de oră şi iar bubuituri în uşă. Era şoferul. Zice: «S-a sinu­cis Chivu Stoica!». Imediat a venit Răduică. El a fost primul. Apoi Negrea (unul dintre capii de rezistenţă ai Securităţii - n.n.) şi cu această nepoată."


DOLIU ŞI FUNERALII NAŢIONALE
Cadavrul lui Chivu Stoica a fost ridicat fără a i se da voie soţiei să-l vadă. Ei i s-a spus că s-a împuşcat cu arma de vânătoare. "Şi eu atunci, când mi-a spus de armă de vânătoare, m-am dus repede să văd armele, povesteşte interlocutoarea. După infarct nu mai avea voie să meargă la vânătoare, că medicii vorbeau de recul, de nu ştiu ce. Avea trei arme printre care un Holland-Holland. Cutiile cu ele erau la locul lor. Cu ce puşcă s-a împuşcat, nu ştiu. Fiindcă pe cele trei le-am predat apoi eu."

Şi-a revăzut soţul doar pe catafalc. Nu din aproape, că era ridicat foarte sus. Ca unui mare erou al clasei mun­citoare, lui Chivu Stoica i s-au făcut funeralii naţionale. Nici Ceauşeştii, nici primul-ministru Ilie Verdeţ n-au venit să-şi ia rămasul-bun - după protocol ori după datină - de la defunct. Niciodată văduva lui Chivu Stoica nu i-a mai revăzut pe Ceauşeşti. Până la sfârşit, toţi ceilalţi tovarăşi din vârf au evitat-o. Despre "nepoata Elenei Ceauşescu" a auzit că lucrase-ntr-o vreme în preajma lui Ion Ursu, apoi la Ambasada României din Varşovia.

"O singură cauză găsesc în moartea lui Chivu, spune acum. Acolo a făcut greşeală. I-a pus să facă fiecare autobiografie. Şi el a făcut, până în '48. Nu numai el. A făcut şi Bodnăraş şi alţii. Au dispărut, da, după aceea. Chivu n-a scris nimic de el,  de Ceauşescu. A scris cazul când a fost şeful comisiei, că au fost tineri care... dar nu l-a numit că Ceauşescu. Şi de acolo îl obseda pe Ceauşescu. Iar Chivu a mai avut discuţii cu el aşa, între patru ochi..."

Cazul a fost amintit şi de Pacepa în "Orizonturi roşii" în versiunea următoare: "El (Ceauşescu - n.n.) l-a convins pe omul numărul trei din ierarhia partidului, Chivu Stoica, fost prim-secretar şi prim-ministru, că problemele sale datorate excesului de alcool ar putea cauza neplăceri partidului. Stoi­ca a demisionat la promisiunea lui Ceauşescu că va rămâne o figură onorabilă pentru tot restul vieţii. Totuşi, pe 18 fe­bruarie 1975, Stoica a fost chemat la Comitetul Central şi acuzat că întreţine relaţii sexuale cu o nepoată în vârstă de 22 de ani. El a înţeles brusc că are microfoane instalate acasă. În aceeaşi noapte, Stoica s-a sinucis împuş­cân­du-se în gură cu puşca lui de vânătoare.

O scrisoare a si­nu­cigaşului a fost găsită pe biroul lui şi înmânată destina­ta­rului. Conţinutul ei nu a fost dezvăluit niciodată; totuşi, se spune că după ce a citit-o, Ceauşescu a cerut mai întâi spi­rt pentru a se spăla pe mâini, iar apoi şampanie". Ca tot ce-a scris Pacepa, şi fragmentul citat e un amalgam de minciuni şi date reale, tehnică tipică dezinformării. În chiar rân­du­rile de mai sus sunt cel puţin două neadevăruri: Chivu n-a fost vreodată prim-se­cretar şi n-a murit la data men­ţio­nată.

Generos de-altminteri în detalii, Pacepa "uită" să scrie cu cine-şi ciocnise Ceauşescu şampania.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de