x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mogoşoaia... Mogoşoaia nu mai vine

0
Autor: Carmen Plesa 10 Sep 2009 - 00:00
E 8:20. În dispeceratul portului se aude telefonul. Nava Podeni-1 chea­mă Galaţi-2. Galaţi 2 răspunde. "Pa­sagerul Mogoşoaia se scufundă în dreptul Bazinului Nou, dana 46."

Remorcherul Podeni-1, care făcea manevre în Bazinul Nou, pleacă spre locul unde Mogoşoaia începuse să dispară în Dunăre.

Dispecerul aleargă spre mal. Prin ceaţă, mai vede pentru câteva se­cun­de chila vaporului care se ducea spre fundul fluviului. Şi atât.
Vestea se împrăştie imediat în tot Portul Bazinul nou, şi apoi rupe spre oraş. Curioşi, speriaţi, disperaţi, oa­meni încep să se scurgă spre malul Dunării. Oraşul începe să ţipe.


VESTEA ŞI FUGA DUPĂ CEI DRAGI

Un marinar de pe una dintre am­barcaţiunile care trecuseră prin apro­pierea locului în care se scufundase Mogoşoaia opreşte la pontonul din Grindu. Pasagerul... pasagerul nu mai vine. S-a scufundat.

Vuiet mare pe uliţele din Grindu. Lumea ţipă, plânge, aleargă spre malul Dunării. Au ieşit de prin curţi, de prin grădini, au plecat din bise­rică, de la slujbă. "S-a scunfundat Mo­­go­şoaia!." Floarea Mogoş iese în uliţa mare, care era un ţipăt şi o fugă. În­cepe şi ea să alerge, spre Du­năre. Nu aştepta pe nimeni de la Galaţi în du­minica aceea... Dar... dacă?

Se urcă în prima barcă pe care o găseşte, trece Dunărea şi ia tramvaiul din staţia de la Bazinul Nou. Trebuia să ajungă tocmai în Micro 19, în cealaltă parte a oraşului, ca să-şi liniştească sufletul. Să vadă cu ochii ei că fata, ginerele şi nepoţii sunt în apartamentul lor de la blo­cu­rile "de acolo, de unde întoarce tramvaiul", la Cinema Dacia.

"Când am ajuns, erau vecinii din bloc strânşi şi plângeau. Am căzut din picioare. M-a luat o vecină, m-a băgat la ea în casă, a chemat salvarea şi mi-a făcut nişte injecţii. Am mai auzit doar când îi mai spuneau cuiva să aibă grijă să nu adorm." Fata, ginerele şi cei trei nepoţi ai Floarei Mogoş plecaseră în acea dimineaţă la Grindu. Cu Mogo­şoaia. Spre seară avea să afle că, totuşi, cineva din familia ei supra­vieţuise. Era nepotul de 4 ani, Eugen Malihen, pe care-l scăpase chiar bidonul cu care venea să ia lapte de la bunica Floarea.
Familia lui Mina Dârţu plecase şi ea, de dimineaţă, la Grindu, pentru un botez: soţia, două fiice, un ginere şi nepotul care avea două luni.

"Pe la 10 a venit la mine o vecină care părea schimbată la faţă şi mi-a zis că vaporul s-a scufundat. Am râs şi nu prea am crezut-o, căci ea îmi spusese atunci că s-a răsturnat va­porul care venea la Galaţi, aşa că am stat fără grijă.

Şi apoi cine a mai auzit că pe Dunăre să se scufunde un vapor de pasageri?! Un pic mai târziu am auzit pe fereastră tot felul de vorbe pe afară, aşa că am ieşit şi am aflat vestea. Toţi cei cu care discutam ştiau câte ceva. Am plecat rapid în port. Acolo mi-am căutat un fost coleg, care acum lucra la Căpitănia Portului. L-am căutat, dar Securitatea care era peste tot nu-mi dădea drumul să trec. M-au tras de haină, mi-au rupt atunci haina, iar eu am lăsat-o acolo. La câteva luni după aceea, m-au chemat şi mi-au dat haina cusută înapoi şi şi-au cerut scuze. În fine, eu am trecut de ei, puteau să mă şi împuşte şi tot treceam. Prietenul ăsta nu a ştiut ce să-mi zică şi nu ştia cine a scăpat. Toţi erau terminaţi. M-a sfătuit să merg în Docuri, pe aproape de locul unde s-a întâmplat şi unde erau aduşi toţi cei care au fost găsiţi, vii sau morţi".(Marian Dârţu - "Mogoşoaia, istoria unei tragedii").
"PE-AL MEU L-AI VĂZUT?!", "ERA PE VAPOR FATA MEA?"
La Grindu, jalea creştea cu fiecare secundă pe malul pe care în dimineaţa aceea nu mai acostase Mogoşoaia. În praful uliţei, câteva femei îşi urlau, prăbuşite, durerea.
"Pe-al meu l-ai văzut?!", "Era pe vapor fata mea?"... Soţi şi soţii, mame şi taţi, bunici şi bunice, copii alergau după Teodor Neagu, "Tudorel", cum îl strigau în sat, care scăpase viu de pe vapor, şi se repezise apoi în sat, cu prima barcă.
"Şi eu mergeam printre ei şi spuneam: nu, nu era pe vapor. Nu l-am văzut. Al tău nu era. Nici fata ta", îşi aminteşte, după 20 de ani, Tedor. Dar îi văzuse pe mai toţi de cei care îl întrebau consătenii săi. Pe cine nu văzuse cu siguranţă? Pe sora sa, pe Maria. Şi nici nu aflase că se urcase şi ea pe vapor în acea dim­i­neaţă ca să vină la Grindu.

Vasile Cadiu zugrăvea un apartament din car­tierul gălăţean Micro 16. "La ora 10 soţia a venit şi mi-a spus că a primit telefon de la o colegă care a anunţat-o că vaporul de Pisica s-a răsturnat. Am intrat în panică, fiindcă ştiam sigur că doi fraţi de-ai mei, împreună cu un nepot, trebuiau să meargă la Pisica în dimineaţa aceea, pentru a culege via şi a aduna seminţe de floarea-soarelui. Ce a urmat a fost ceva de nedescris. Ziua o stăteam toată pe malul Dunării, iar noaptea mergeam la câte un  priveghi, când la o casă, când la alta. Unde priveai, numai doliu şi jale era. Mi-au murit fratele mai mare, Cadiu Gheorghe de 40 ani, împreună cu Florentin, fiul lui de 15 ani şi celălalt frate al meu, Cadiu Paraschiv, de 34 de ani."


CÂŢI OAMENI AU MURIT, DE FAPT?
215 oameni au murit în acea dimineaţă o dată cu vaporul care i-a tras în Dunăre. Sau cel puţin atât s-a descoperit până acum. "Iniţial, au vorbit auto­rităţile şi presa locală, în acea ştire dată după trei zile, de 169 de morţi. La procesul care a urmat au mers pe cifra de 207 morţi şi, deşi au venit după aceea dovezi că au fost mai mulţi, probabil s-a mers în continuare pe această cifră, ca să se evite încurcăturile", explică Petre Rău. Ca să desluşească numărul real de morţi, scriitorul a luat la rând fiecare anunţ dat la rubrica decese, din ziarul local, în zilele care au urmat tragediei şi a mers pe firul lor, pentru a obţine informaţii despre victime. A mers în cimitirele din Galaţi şi Grindu, unde a verificat numele şi datele de pe cruci. A întocmit formulare şi le-a dat celor implicaţi în vreun fel în accident sau în operaţiunile de după accident să le completeze, pentru a lămuri misterele legate de scufundarea vaporului.

Punând totul cap la cap, după ani întregi petrecuţi în arhivele tribunalului şi printre cei care avuseseră vreo legătură cu Mogoşoaia, a putut dovedi, alături de rudele şi apropiaţii celor dispăruţi în accident, că în tragedia de pe Dunăre, din 1989, au murit 215 persoane. "Mai mulţi de 215 ar putea fi, mai puţini nu", spune scriitorul.

Numărul "oficial" de victime calculat de autorităţi s-a făcut pornind de la biletele vândute pentru cursa din 10 septembrie 1989.
"Nu s-a ţinut însă cont de trei aspecte în această statistică ce pornea de la biletele vândute. În primul rând, copiii sub 12 ani nu plăteau bilet. Nici marinarii, alţii decât membrii echipajului, nu plăteau bilet pentru a circula cu pasagerul. Apoi, mai erau blatiştii - după aprecierea oamenilor din Grindu numărul lor ar putea fi undeva între 30 şi 60 de persoane la o cursă", explică Petre Rău.

Cea mai clară listă de dispăruţi a întocmit Primăria din Grindu, ajutată şi de faptul că într-un sat oamenii se cunosc foarte bine unii pe alţii. 138 dintre victimele de pe Mogoşoaia erau locuitori cu acte în regulă ai satului Grindu. Primăria din sat a făcut atunci şi o statistică a familiilor dispărute.
Familii dispărute:
- toţi membrii: 9 (familia Malihen)
- ambii părinţi: 6
- mama şi copii: 4
- tata şi copii: 3
- copii singuri: 5
- mame: 28
- taţi: 30
Practic, în satul de la Dunăre nu a existat atunci casă fără doliu.

O parte dintre cei care au avut legătura cu catastrofa susţin ipoteza că pe vapor s-ar fi aflat atunci peste 300 de persoane. Unul dintre cei care vorbea într-o declaraţie de 300-400 de oameni care călătoreau pe Mogoşoaia este chiar un supravieţuitor al accidentului: Ion Cocu.
Unii dintre cei implicaţi în operaţiunile de scoatere şi identificare a cadavrelor susţin şi ei că numărul de morţi a fost mult mai mare. Există o ipoteză conform căreia autorităţile române au încercat să "piardă" cât mai multe cadavre, atunci când vaporul a fost scos la suprafaţă (cea mai mare parte dintre victime rămăseseră în epavă, blocate în cabina de clasa a II a în care erau strânse, din cauza frigului de pe Dunăre, din dimineaţa accidentului).

"S-a vorbit însă şi de un număr de 380 de sicrie care fuseseră pregătite la docuri pentru cadavre, dar şi de faptul că medicii legişti români au fost împie­dicaţi să meargă să identifice cadavrele pe care anunţau că le-au găsit ucrainenii sau bulgarii pe partea lor de Dunăre", spune Petre Rău. Dintre cele 215 victime, 37 erau copii cu vârste sub 12 ani, iar 17 dintre cei decedaţi aveau între 13 şi 18 ani.
Cea mai tănără victimă a fost un copil de 2 luni, care a fost găsit în braţele bunicii, fără cap. Mai multe victime au fost găsite mult mai târziu, după accident, pe malurile Dunării, în România sau chiar în Bulgaria, iar altele nu au fost găsite niciodată.
Citeşte mai multe despre:   special,   mogosoaia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de