x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Mulţumeşte-i secretarului general, că te ia mama dracului!"

0
Autor: Monalise Hihn 21 Mar 2009 - 00:00
Vezi galeria foto


A condus Combinatul Siderurgice de la Hunedoara (CSH) timp de aproa­pe 15 ani. A fost ministru ad­junct al Metalurgiei câteva luni. Se numeşte Sabin Faur, iar în martie 1989 i-a pri­mit la Hunedoara pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, veniţi aici să le arate hunedorenilor ce in­vestiţii se vor face pentru ca întreprinderea să devină cel mai modern combinat siderurgic din Europa. A zâmbit, fără să vrea, când Nicolae Ceauşescu a vorbit asistenţei şi a fost la un pas să fie dat afară. Astăzi, după 20 de ani, spune că poate aşa ar fi devenit disident.

Uzină - erou
A devenit director tehnic al CSH în 1974, an în care întreprinderea a pri­mit titlul de Erou al Muncii Soc­­ialiste, iar în 1976 - director al Centralei Si­derurgice Hunedoara. Dacă la sfâr­şitul anilor '70 şi până în 1981 combinatul de la Hunedoara a făcut peste 4 milioane de tone de oţel, cele mai mari producţii, în ultimii ani lucrurile au început să se strice. Nu mai era minereu suficient, pentru că banii erau cheltuiţi pentru plata datoriilor externe.

În dolari, CSH avea cam 200 de milioane export pe an şi circa 350 de milioane de ruble convertibile, care erau echivalente cu dolarul, export pe devize liber convertibile, şi încă 50.000-60.000 pe diferite schimburi cu ruşii, cehii, polonezii, pentru profile care nu se făceau în România.

"Din aceşti bani noi consumam pentru importurile noastre cam 100 de milioane de dolari, iar restul erau ai statului român. Costurile de producţie erau cam de 850 de lei pe mia de lei, deci aveam un beneficiu net de 150 de lei pe tonă, cel mai bun din ţară, iar costurile mate­riale erau de 700-750, cele mai mici costuri din industria siderurgică. Cam 2 miliarde de lei le dădeam statului ca beneficii, din care se întorcea un mi­liard de lei pentru investiţii, reparaţii.

" Statul român lua de la Hunedoara cam un miliard de lei. "Nu erau prea mulţi în România care dădeau banii aceştia. Hunedoara avea un renume în industria românească. Ceauşescu avea o părere foarte bună despre noi. El ştia că aici sunt muncitori foarte calificaţi, oameni serioşi. Oţelurile erau de calitate, produceam oţeluri aliate, inoxidabile, nu ne egala nimeni în România.

Centrala de la Cernavodă este construită cu oţeluri de la Hunedoara, Petromidia, care astăzi e a domnului Patriciu, la fel. Nici nu vă puteţi imagina ce oţeluri a trebuit să îi dăm acolo, ca şi la Fabrica de Apă Grea de la Turnu-Severin! Noi am făcut oţeluri pe care nu le făceau prea multe ţări în Europa. Exportam în toate ţările. Şi în America am dat. Nici în Germania nu aveau oţeluri diferite de noi.

Aveam relaţii contractuale cu fir­me de comerţ exterior, acestea fă­ceau contractele cu străinătatea", îşi amin­teşte Sabin Faur. Un muncitor de la CSH câştiga în anii '80 cam 4.000 de lei pe lună. Aici lucrau cam 20.000 de muncitori, cu un fond de salarii de 80 de milioane de lei. "Unii muncitori aveau salariul mai mare decât mine, luam 7.800 de lei, cu tot cu sporul de conducere", spune Faur. Norma era stabilită în funcţie de plan. De obicei normele erau ceva mai mici decât era planul.

Printre specialiştii CSH era şi Gheorghe Pogea, actualul ministru de Finanţe. "Era inginer tehnolog la Oţelăria Electrică nr. 1 şi trebuia să facem oţelurile alea pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Ştia partea teoretică a metalurgiei şi cu el te pu­teai înţelege foarte bine.

Foarte mult m-am consultat cu el. Atunci l-am depistat că e un băiat inteligent şi îi merge mintea. Ce am constatat eu: că era fricos, era ca un iepuraş. Atunci l-am pus pe lista mea de re­zerve de cadre. Au aflat cei de la Partid şi au zis că, dacă e pe lista lui Faur, trebuie să îl pună şi pe a lor. Au vrut să îl trimită la o şcoală de Partid. A venit el la mine şi mi-a zis că nu vrea să meargă la o astfel de şcoală. L-am întrebat de ce îmi spune mie. M-a rugat să vorbesc cu prim-secretarul să nu-l trimită. I-am explicat că nu se poate, că altfel nu va putea să fie promovat. L-am sfătuit să se ducă, pentru că nu avea cum să îi strice. Nu i-a prins rău. A făcut şcoala aceasta la Ti­mi­şoara, n-a avut decât de învăţat aco­lo. L-a prins Revoluţia activist (n.r. - secretar cu probleme economice pe municipiul Hunedoara)."

1989 - cel mai prost an
Conducerea Partidului era mulţu­mită de modul în care mergeau lu­crurile la Hunedoara. "Aduceam cam 40% din minereul necesar din ţară, de la Teliuc, Băiţa, de lângă Cluj, cam 600.000 de tone de minereu. Era nevoie de 4-5 milioane de tone de minereu la producţia pe care o fă­ceam. Mă uitam zilnic la graficul cu intrările de vagoane, dacă erau mai puţin de 1.000 de vagoane nu era în regulă. Trebuia să intre zilnic 1.000-1.200 de vagoane. Nu eram cel mai mare din Europa, dar eram unul dintre cele mai performante."

Anul 1989 a început destul de prost. "Deja aveam mari probleme cu apro­vizionarea de fier vechi, deşi mi se spunea că în ţară există milioane de tone de fier vechi. Noi consumam la Hunedoara cam două milioane şi jumătate de fier vechi. Dacă nu îmi intrau în fiecare zi cam 100-200 de vagoane de fier vechi, aveam pro­bleme cu producţia. Pentru că aveam probleme şi nu făceam planul, aici era detaşat un adjunct al ministrului Aprovizionării Materialelor, de care depindea centrala de fier vechi. Erau probleme foarte dificile cu aprovi­zionarea în 1989. Cu toate acestea, am fost anunţat că vine în vizită secretarul general."

Vizita prezidenţială
Tema era modernizarea combina­tului. "L-am primit la laminoare, unde s-au pus tot felul de planşe. Veniseră şi proiectanţii, care îmi spuseseră ce urmează să se facă. De fapt, era un alt combinat. Era vorba despre o oţelărie complet nouă, şapte instalaţii de turnare continuă, mo­dernizarea la­mi­noarelor existente etc. Gara trebuia mutată şi construită o centură de ocolire a Hunedoarei, ce ieşea în localitatea Cristur, cu patru benzi. A fost o şedinţă a Consiliului Oamenilor Muncii, unde el a spus ce vrea de la Hunedoara.

Acolo s-a întâmplat o mică treabă. A prezentat ce vrea şi că va da banii de investiţii. Era vorba despre apro­xi­mativ 40 de miliarde de lei de la vremea respectivă. Hunedoara trebuia să fie cel mai modern combinat din Europa. Ceauşescu zicea că aici sunt muncitori foarte buni, cu rezultate. După ce a vorbit Ceauşescu, a venit la mine ministrul Enache, care mi-a ce­rut să îi mulţumesc lui Ceau­şescu. Eu m-am dat mai într-o parte. Am zis că nu pot, că nu sunt pregătit. Pe partea cealaltă a venit Emil Bobu, care mi-a şoptit: «Băi, Faur, scoală-te şi mul­ţu­meşte-i tovarăşului secretar general, că te ia mama dracului!». I-am spus câteva cuvinte, fără să îl perii. To­­va­răşul mi-a zis: «Bine, băi Faur!».

A doua zi a venit la mine prim-se­cretarul Ion Popa, care mi-a spus: «Eu trebuie să te destitui!». I-am spus că face foarte bine, pentru că eu deja aveam de prin 1988 condiţii de pensionare datorită grupei de muncă, ultimii doi ani fuseseră extrem de obositori, de grei, cu atâtea pro­bleme... Eram mulţumit dacă mă dădea afară.

Am întrebat ce s-a întâmplat şi el mi-a povestit că Tovarăşa l-a chemat la ea şi i-a spus că am râs de condu­cerea de partid şi de stat şi că trebuie să mă destituie. I-am spus că nu am râs, iar prim-secretarul a zis că am zâmbit puţin." Ulterior, a aflat că prim-secretarul Ion Popa şi Silviu Curticeanu s-au dus la Ceauşescu, căruia i-au povestit că Elena voia ca Sabin Faur să fie destituit.

Ceauşescu a ripostat: "Cum să îl daţi afară?! Cum să îl schimbaţi? Combinatul se dezvoltă şi nu putem să punem unul fără experienţă tocmai acum. De ce să-l schimbaţi?!". Cei doi i-au spus că acest lucru a fost cerut de Elena. Ceauşescu a răspuns: "Lăsaţi-o pe Tovarăşa!". Apoi, a fost lăsat în pace. "Ceauşescu ca om mi s-a părut foarte corect şi cumsecade, spune interlocutorul. De atâtea ori l-am contrazis şi niciodată nu mi-a reproşat. El se întorcea către ceilalţi şi le spunea că am dreptate, că sunt specialist şi ştiu ce vorbesc. Avea o memorie teribilă."

În timpul vizitei, Elena Ceauşescu a simţit nevoia să intervină şi în discuţiile legate de numărul de cuptoare ce urmau să fie construite la Hunedoara. "Era prevăzută iniţial o oţelărie cu zece cuptoare electrice, ca să facă trei milioane şi jumătate de tone de oţel. Nu am fost de acord cu acest proiect, justificând că nu e posibil, că nici la Târgovişte nu se pot face un milion de tone, chiar dacă sunt opt cuptoare, nu fac decât 700.000 de tone. Ar fi fost probleme organizatorice şi nu ieşea treaba cum ar fi trebuit cu zece cuptoare! El m-a întrebat ce propun. Am zis să punem cuptoare de 200.000 de tone. Elena Ceauşescu a intervenit: «Ce, 200.000 de tone?!». Obişnuia să se bage."

Un alt moment al vizitei cuplului prezidenţial s-a consumat la plecarea spre Deva. Pe drum, coloana oficială s-a oprit. Nicolae Ceauşescu a cerut acest lucru şi l-a chemat pe Sabin Faur la el. Ceauşescu nu uitase că directorul CSH i-a spus că nu are loc să construiască o oţelărie cu convertizoare, pentru că trebuia oprită cea veche (OSM 2) şi nu se putea. "Ceau­şescu ne-a strigat pe mine şi pe mi­nistru: «Enache şi cu Faur, veniţi în­coace»", povesteşte Sabin Faur.
El îşi aminteşte că ministrul l-a întrebat: "Oare ce-o mai fi văzut pe aici?!". Faur i-a răspuns: "Dracu' ştie, cred că am dat de dracu'!". Ceauşescu a ieşit din maşină şi a început să dea din mână şi să arate: "Uite că aveţi spaţii be­rechet - să faceţi oţelăria aia, ca să nu opriţi producţia!". Apoi, coloana a plecat!

După vizita prezidenţială nu s-a mai întâmplat nimic. Producţia a fost mai mică până la finalul anului. "Se simţea rău de tot că aprovizionarea era defectuoasă. N-a fost nimic întâmplător. Tot anul acela au fost probleme. Simţeam că ceva nu e în regulă." 

Lucrările de modernizare trebuia să înceapă în 1990 şi să fie gata până în 1992. În anul 2003, combinatul a fost vândut. Mare parte din activitate s-a oprit. La firmă mai lucrează aproximativ 1.200 de persoane.


Citeşte mai multe despre:   special,   milioane,   tone,   ceausescu,   hunedoara,   faur,   sabin faur

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de