Navele maritime intrau în Portul Brăila una după alta

"Isaccea – 250 centimetri, scade 5 centimetri, gheaţă la mal; Galaţi – 315 centimetri, scade 7 centimetri, gheaţă la mal; Brăila – 330 centimetri, scade 14 centimetri" ... Vocea din difuzor anunţa, ca în fiecare zi, între orele 11:50 şi 12:00, cotele apelor Dunării.

La 11 ianuarie 1989, ofiţerii Că­pităniei Portului Brăila ascultau datele cu interes. Trei nave ma­ri­time erau aşteptate să ajungă în portul brăilean, iar condiţiile de navigaţie depindeau de vreme şi de debitul fluviului. În ciuda frigului, vapoarele au ajuns la ora stabilită, iar operaţiunile portuare au în­ce­put fără întârziere. România lui Ceauşescu încă mai plătea la datoria externă, iar Portul Brăila era ticsit de mărfuri pregătite să ia calea exportului. Aluminiu de la Slatina, tablă şi laminate de la Galaţi, cereale din Insula Mare a Brăilei, hârtie de la combinatul din Brăila, plus alte şi alte mărfuri umpleau până la refuz danele portului. Echipele de docheri lucrau în schimburi să încarce navele. Ve­neau oameni din toată ţara să mun­cească în port, cum pleacă azi căp­şunarii în Spania, iar pentru cazarea lor se foloseau internatele liceelor din Brăila.

În ultimul an de comunism, când România lui Ceauşescu încă mai plătea la datoria externă, porturile de la Dunăre erau adevărate furnicare. Docherii munceau în trei schimburi la încărcarea navelor, iar sloganuri precum "Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România" aco­pe­reau cu litere de un metru pereţii magaziilor din port.

În registrele Căpităniei Brăila fi­gurează trei nave intrate în port, la 11 ianuarie 1989: două sub pavilion tur­cesc, "Kaptan Kemal" şi "Ebubekir", şi una sub pavilion URSS, "Vaskhod". Au plecat încăr­cate cu mii de tone de cereale, hârtie, lingouri de aluminiu, laminate şi profile. Prin natura ac­ti­vi­tăţii, portul era una dintre puţinele locaţii în care românii puteau intra în contact cu cetăţenii altor state. Marinarii străini erau însă atent monitorizaţi de către "organele" vremii. "Ni se pusese în vedere să ne limităm strict la discuţii pe teme de serviciu. În afara programului nu aveai voie să stai de vorbă cu marinari de pe navele străine. Unii co­legi au fost văzuţi vorbind pe stradă cu străini pe care-i cunoscuseră cu câteva ore înainte în port. A doua zi au fost chemaţi la băieţii cu ochi albaştri, să dea explicaţii", ne-a povestit Nicu Burcuşi, căpitan port gradul II pe vremea lui Ceauşescu.

În ciuda activităţii economice intense, viaţa Portului Brăila nu mai era la fel de pitorească în ulti­mul an de comunism, cum fusese înainte de război când i se dusese buhul în toată lumea pentru distracţiile oferite de fetele lui "Tanti Elvira". În ’89, oamenii muncii trebuiau să fie serioşi şi conştiincioşi, să cinstească sloganele cu "Trăiască Partidul Comunist Român" sau "Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, Ro­mâ­nia", scrise cu litere de un metru de-a lungul pereţilor magaziilor din port. Dincolo de faţada crispată a comunismu­lui însă, brăilenii profitau la greu de prezenţa marinarilor străini. Ţigări Kent şi Assos, cafea Alvorada, gumă de mestecat "Tipi-Tip", blugi "Levi’s" sau săpun "Lux" ajungeau în port pe navele străinilor şi intrau imediat în circuitul comercial clandestin de care profita toată lumea, în special "organele" de control. Bi­neînţeles, oficial operaţiunea era strict interzisă, iar cei prinşi suportau rigorile legii. Şi atunci însă, ca şi acum, dacă erai băiat descurcăreţ, scăpai. Căpitanul Nicu Burcuşi îşi aminteşte cazul unor docheri asu­pra cărora s-au găsit vreo zece ba­xuri de ţigări străine. "Erau pe şalupa «Magnolia», parcă. Existau dispo­ziţii ca toţi cei găsiţi făcând biş­niţă să fie daţi imediat afară din serviciu, aşa că băieţii ăştia de pe «Magnolia» s-au mutat imediat cu serviciul la Giurgiu, ca să li se piardă urma şi să nu fie concediaţi", ne-a povestit Burcuşi.