x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nicolae Ceauşescu şi interzicerea electronizării tehnicii de luptă

0
12 Mar 2009 - 00:00

După acapararea puterii politice, comuniştii români au preluat ad-li­teram din URSS concepţia privind industrializarea forţată a econo­miei, neglijând multă vreme agricultura. Pornind de la dogmele lui Lenin şi Stalin, aceştia au pus un accent deosebit pe dezvoltarea celebrului Sector A – format din industriile extractive şi prelucrătoare de materii prime (în special cărbune, minereuri feroase şi neferoase), precum şi din industria constructoare de maşini grele.



În cursa unilaterală pentru ajungerea din urmă şi întrecerea performanţelor economice ale "capitalismului decadent", liderul sovietic Nikita Hruşciov se lăuda la sfârşitul anilor ’50 – chiar în Statele Unite ale Ame­ricii – cu procentele ce reveneau fiecărui locuitor al ţării sale din producţia de oţel a URSS. Nicolae Ceauşescu nu s-a lăsat mai prejos. În 1989, dorea să-şi convingă conaţionalii de binefacerile celor X tone de oţel ce reveneau pe capul fiecărui locuitor al României. Adică vreo juma’ de Dacie şi două-trei bujii pentru fiecare suflet de român, indiferent de vârstă. În acelaşi timp, păpica era pe sponci. Ea se măsura în zeci de ore de stat la "coadă" în faţa magazinelor "Alimentara".

Apelând la documentele întoc­mi­te chiar de autorităţile de la Bucu­reşti, aflăm care au fost mijloacele propuse de Nicolae Ceauşescu pentru dezvoltarea şi modernizarea in­dustriei româneşti. De exemplu, li­derul Partidului Comunist Român nu s-a sfiit să declare: "Cu Ion Avram (ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini – n.r.) am tot vorbit pe drum. Am spus ce tre­bu­ie să facem în construcţia de ma­şini: autodo­tarea, copierea, cum face toată lumea. Să nu ne fie frică de nimic. Când o să ex­portăm, atunci o să vedem ce modi­ficări facem, ca să nu spună că am copiat. Ce facem pentru noi, copiem şi pe mama dracului".

Pare surprinzător faptul că, după o declaraţie atât de tranşantă pri­vind furtul de tehnologie industrială, rostită la şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR din ziua de 6 iulie 1971, Nicolae Ceauşescu a promovat în aceeaşi zi "minirevoluţia culturală". Iniţiativa respectivă s-a concretizat în anii următori şi prin im­punerea la nivelul întregii ţări a prin­cipiilor de convieţuire socială men­ţionate în celebrul "Cod de norme ale vieţii şi muncii comu­niş­tilor, ale eticii şi echităţii socialiste" (28 noiembrie 1974). Un cod în care, printre altele, se preciza că membrii PCR nu aveau voie să... fure.

Pentru a afla de unde a provenit ideea furtului de tehnologie, putem face apel tot la o declaraţie rostită de Nicolae Ceauşescu la reuniunea de la 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al CC al PCR: "Am văzut la coreeni, n-au tehnica noastră şi într-un an de zile au făcut o uzină de fibre chi­mice. Au mai şi copiat. N-o fi ulti­mul strigăt, dar au realizat-o (...) Am văzut în China; au luat muncitori calificaţi, tehnicieni şi ingineri. În Coreea, ne-au spus că le-au dat la ingineri şi le-au spus că nu pot să facă. Atunci, le-au dat muncitorilor din producţie şi au făcut".

În mod evident, Nicolae Ceauşes­cu a încurajat furtul şi copierea clandestină de utilaje şi tehnologii de fabricaţie din străinătate. În primul rând, deoarece politica de industria­lizare forţată pe care a promovat-o a creat presiuni mari asupra ba­lanţei de plăţi externe a României. În luna mai 1970, atât Leonid Brejnev, cât şi Nicolae Ceauşescu au amintit, în discuţia pe care au purtat-o la Mos­cova, despre un de­ze­chilibru care se înregistra, în mod în­grijorător, în balanţa de plăţi ex­terne a României şi despre creditele numeroase contractate de autori­tă­ţile române în Occident.

Iniţial, industrializarea forţată a României a avut cel puţin o componentă pozitivă: dezvoltarea exponenţială a industriei naţionale de apărare. În perioada 1965-1990, aceas­ta a constituit una dintre direc­ţiile principale de acţiune ale lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, liderul Partidului Comunist Român a încercat să reducă substanţial importurile româneşti de materiale mi­litare din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Totodată, au fost întreprinse demersuri pentru stabilirea unor coope­rări cu alte state comuniste în producţia de muniţii, armament şi piese de schimb pentru tancuri şi aviaţie, cu scopul de a achita mai uşor o parte din tehnica de luptă importată de România.

Pe de altă parte, în cadrul analizei nu trebuie să pierdem din vedere capacitatea limitată a industriei româneşti de a susţine fabricarea de armament, tehnică de luptă şi alte produse speciale la un nivel compe­titiv pe plan mondial. Acest aspect era cunoscut de Nicolae Ceauşescu. L-a amintit chiar el în şedinţa CC al PCR din ziua de 16 decembrie 1970: "Într-un timp scurt trebuie să rea­lizăm un comerţ exterior activ, să asigurăm echilibrarea balanţei noas­tre de plăţi externe.

În acest scop trebuie să valori­ficăm mai intens resursele interne, să reducem importurile şi să spo­rim exporturile (...) Chiar tovarăşul Cîrţînă (Constantin, prim-secretarul Comitetului Judeţean PCR Braşov – n.r.) a vorbit ceva de ca­mion, dar mai mult a pus accentul pe anvelope, care au şi ele deficienţe, dar camio­nul (realizat la Uzina "Steagul Roşu" din Braşov – n.r.) nu din cauza anve­lopelor este refuzat la export, şi Republica Populară Chineză nu din cauza anvelopelor refuză să-l mai contracteze, ci din cauza calităţii proaste a camionului ca atare, pentru că până la urmă anvelopa se înlocuieşte uşor, dar motorul şi celelalte defecţiuni tehnice şi de calitate ale camionului nu se pot înlocui".

Dependenţa României de produsele de completare sovietice şi controlul pe care îl exercita URSS asupra exporturilor militare româ­neşti l-au determinat pe Nicolae Ceauşescu să solicite modalităţi de eludare a prevederilor nefavorabile României. Acestea erau consemnate în convenţiile româno-sovietice încheiate începând din anul 1970 pentru fabricarea sub licenţă a unor tipuri sovietice de armament, muniţii şi tehnică de luptă.

Deşi autorităţile sovietice au impus în anul 1972 noi reguli în privinţa acordării licenţelor de fa­bricaţie, în România au fost rea­lizate în continuare armament, muniţii şi tehnică de luptă după modele sovietice, cu acordul Mos­co­vei. Cea mai mare parte a produ­selor respective a intrat în dotarea armatei române. O parte a fost livrată ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Var­şovia, în baza acordurilor pri­vind livrările reciproce de tehnică militară. O altă parte a ajuns în câ­teva state din estul, sud-estul şi sud-vestul Asiei, precum şi în Africa: Re­pu­blica Democrată Vietnam, Laos, RDP a Yemenului, Egipt, Libia, Mo­zam­bic, Angola, Tanzania, Maroc etc.

Cu toate acestea, generalul de armată Ion Ioniţă, ministrul Apă­rării Naţionale, şi-a manifestat ne­mulţumirea faţă de calitatea produselor speciale româneşti la o reuniune a Prezidiului Permanent al CC al PCR de la 5 noiembrie 1973. Cu acel prilej, el a declarat: "Unele lucruri sunt puse şi la această şedinţă care va avea loc. Trebuie să discutăm odată serios problemele. Noi vorbim de export şi tehnică, dar nu suntem în stare să facem cască pentru armata română (subl. n.)". Deoarece Nicolae Ceauşescu a dorit să cunoască de ce au apărut asemenea probleme, ministrul Apărării Naţionale a răspuns: "Pentru că nu ştim să o facem. Înainte rebuturile erau de 86%, iar acum de 80%", iar generalul Constantin Şandru a precizat: "Tabla nu este bună. Nu rezistă la perforare".

După aproape 15 ani, Nicolae Ceau­şescu a aflat la o şedinţă a Consiliului Apărării (31 mai 1989) că prototipurile tancurilor româneşti, tri­mise la probe în Maroc, aveau pro­bleme cu garniturile de cauciuc şi curelele de transmisie. Acestea ce­dau din cauza calităţii slabe a produselor realizate la "întreprinderea de articole tehnice din cauciuc" din Braşov. Reacţia lui Nicolae Ceau­şescu a fost furtunoasă: "Vreau să atrag atenţia că vom fi nevoiţi să suspendăm producţia de tancuri dacă nu punem lucrurile la punct. Să vă fie clar acest lucru! Dacă nu re­zolvăm problemele, trebuie să dăm altă folosinţă uzinei! Acest lucru trebuie să-l înţeleagă foarte clar toată lumea (...)

Al doilea lucru în acest sens este problema electronicii. Se pare că şi aici se merge pe linia exagerării cu introducerea electronicii. Există chiar o formulare aici că trebuie să înlocuim actuala aparatură. Să lăsăm aparatura pe care o avem! Vă rog să-mi prezentaţi totul. Nu se modifică nici o aparatură, decât ce stabilim că este strict necesar. Aparatura clasică pe care o avem este mai bună, mai fiabilă şi dă rezultate mai bune. Să lăsăm electronizarea aceasta, pentru că nu trebuie să creştem producţia de aparatură electronică numai ca să cheltuim banii! Vă rog şi aici să-mi prezentaţi totul în două săptămâni".

Practic, Nicolae Ceauşescu a hotă­rât să fie eliminată aparatura electronică de pe noile tancuri româ­neşti. În locul acesteia, trebuiau reinstalate echipamentele clasice. Obse­sia reducerii cheltuielilor militare îşi spunea cuvântul, iar militarii care au asistat la şedinţa respectivă, în frunte cu ministrul Apărării Naţionale, ge­neral colonel Vasile Milea, nu au schiţat nici un gest de împotrivire în momentul în care au auzit ce decizie a luat comandantul suprem.

Ca o ironie a sorţii, problema electronizării tehnicii de luptă româ­neşti a revenit în prim-plan după doar şase luni de la celebra şedinţă a Consiliului Apărării, însă în condi­ţii cu totul speciale: la 22 decembrie 1989 a fost declanşat primul război electronic împotriva României.
Lt. col. dr Petre OPRIŞ
Citeşte mai multe despre:   special,   nicolae,   româniei,   ceausescu,   lupta,   nicolae ceausescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de