x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nicolaescu a refuzat să meargă la premiera filmului "François Villon-poetul vagabond"

0
04 Apr 2009 - 00:00
Nicolaescu a refuzat să meargă la premiera filmului Arhiva personală Sergiu Nicolaescu/


Patru milioane de dolari, un film difuzat în Franţa, Germania, Italia şi lansat în România în aprilie 1989. François Villon-poetul vaga­bond, un personaj emblemă pentru francezi, dar şi pentru cultura universală.



Sergiu Nicolaescu a regizat în trei luni o coproducţie la care mărturiseşte că a muncit cu mare plăcere şi pentru că a avut ocazia să strecoare mesaje prin care vorbea despre tarele regimului comunist. Rolul principal, al poe­tului vaga­bond, i-a revenit unui tânăr cân­tăreţ francez, debutant într-ale actoriei, Florent Pagny.

Aspect care nu a reprezentat o problemă pentru Sergiu Nicolaescu, aşa cum s-ar crede, ci un avantaj. "Era conştiincios. Eu apreciez foarte mult acest lucru şi, din fericire, l-am regăsit şi la Florent, iar din momentul acela mie mi-a fost uşor să lucrez cu el. Nu m-a împiedicat faptul că nu era profesionist, poate că a fost chiar mai bine pentru ceea ce a fost François Villon, «un Golan». Florent trecea brusc de la o stare la alta şi asta a făcut bine personajului. Drept urmare, rolul pe care l-a făcut a şi fost apreciat."

Lui Sergiu Nicolaescu i s-a oferit regia acestei producţii gândite pentru televiziune, chiar dacă a realizat până la urmă un film destinat marelui ecran. "Postul TF1 a în­che­iat prestaţia de serviciu pentru acest film cu studioul Bucureşti, cu mine ca regizor. Nu ştiu de ce au optat pentru mine şi nu au găsit o variantă în Franţa. Dar, totuşi, eu făcusem până la acel moment destul de multe filme pentru ei. În total am 27 de filme făcute în Franţa, Germania, Italia, de cele mai multe ori coproducţii. Eu nu acceptam să fac film decât dacă lucram pe 35 de mm, adică pe peliculă, chiar dacă «François Villon» era destinat în principal televiziunii. Deci e cât se poate de clar că eu l-am făcut film de cinema. E adevărat că pentru străinătate am făcut patru serii, iar în România au fost date doar două serii, în aprilie 1989, pe marele ecran. Ambele serii s-au dat într-o singură zi la Patria şi totul a durat în jur de 3 ore."

Bineînţeles, realizarea peliculei nu a fost lipsită de peripeţii, mai ales că era vorba de colaborare între mai multe ţări. "Filmul l-a făcut până la urmă CineTv Film Berlin, şi între TF1 şi CineTv Film Berlin au apărut tot soiul de neînţelegeri. La TF1 era pe atunci un tip, un francez, care se credea foarte deştept. Asta şi pentru că erau socialiştii la putere şi poli­tica se făcea peste tot. Pot să spun că am întâmpinat cu ei nişte greutăţi mai ale naibii decât pe cele pe care le aveam cu cenzura românească. Aveau fel de fel de observaţii, şi asta pentru că nu s-au înţeles cu cei de la Berlin.

Apoi, autorităţile române mi-au interzis să-l chem pe am­ba­sadorul Franţei la premiera de la Bucureşti. Aşa că eu am refuzat să mai merg la premieră. Pe de altă parte, pot să vă spun că amba­sadorul Franţei era unul dintre cei doi oameni cărora eu le mărturisisem ceea ce voi face în decembrie '89. Bănuiam că va fi o revoltă care va duce la o schimbare a regimului. Pentru că eu am trăit nişte evenimente la viaţa mea. Revoluţia ungară din 1956, căderea zidului Berlinului (noiembrie 1989) şi de acolo, era firesc să se întâmple şi revoluţia din România. Ambasa­dorului nu i-am dat detalii, dar i-am mărturisit că o să mă ridic.

La «François Villon» românii nu au îndrăznit să-mi schimbe nimic din film, fiind franţuzesc. Mai ales că Ceauşescu nu a avut ocazia să vadă acest film, iar pe cei care l-au văzut înainte de premieră i-am păcălit. Pentru că se petrecea pe la 1400-1500. Deci a mers. Însă, categoric, din film reieşea comparaţia dintre regimul poliţienesc care domnea în acele timpuri la Paris, în Franţa, şi ceea ce trăiam noi în România. De altfel, cele două filme pe care le-am scos în '89, «Mircea» şi «François Villon» aveau puternice secvenţe anticeauşiste, ca să spun aşa. Bineînţeles că nu erau directe, dar dezvăluiau metoda." Do­rin­ţa de a face filme cât mai rea­liste l-a determinat pe Sergiu Nicolaescu să apeleze la metode nu tocmai ortodoxe pe platourile de filmare.

La "François Villon" cel puţin unul dintre actorii francezi a avut parte de o sperietură soră cu moartea: "Eram undeva în apro­piere de Buftea şi am spânzurat un mort pentru o scenă din film. Am cerut un cadavru de la morgă şi mi l-au dat. Nu mi s-au făcut greutăţi şi nu am avut nevoie de aprobarea Securităţii, de exemplu.

Dar dezastrul a venit din altă parte. Era o seară de vară şi cadavrul mirosea. Când au venit actorii fracezi, la un moment dat, conform scenariului, unul dintre ei trebuia să se urce pe scaun şi să-i pună unui condamnat ştreangul de gât. Eu am spus să facem o repetiţie înainte să tragem. Actorul s-a apropiat de cadavru, apoi s-a uitat la mine, după care îmi şopteşte: «Miroase!». Abia atunci a realizat că trupul este adevărat. Am ţinut întotdeauna ca în filmele mele să pară totul cât se poate de real. Iar «François Villon» este cât se poate de fidel epocii. Prin anii '30-'40, pe când eram doar un copil, am văzut un alt «François Villon» franţuzesc. Şi m-a impresionat încă de pe atunci modul în care a fost realizat, de aceea am şi făcut cu mare plăcere acest film mulţi ani mai târziu. Cu atât mai mult cu cât am introdus şi anumite scene, cu trimitere la regimul comunist."

Regizorul a terminat filmul în trei luni, deşi directorul de la Buftea, un inginer pe nume Pivniceru, a semnat o hârtie în care scrisese că "François Villon" nu poate fi realizat atât de repede. Sergiu Nicolaescu nu a făcut imposibilul, aşa cum ar fi fost unii tentaţi să creadă. Şcoala de cine­matografie din străinătate l-a educat: "Trebuia să lucrez foarte repede, pentru că aveam mulţi actori străini programaţi la filmări pe zile. Oamenii aveau şi alte contracte în acest timp. Motivul pentru care am devenit atât de organizat este evident. Am lucrat foarte mult pentru străini. Dacă ar fi fost să lucrez în România în tot acest timp ar fi ieşit un dezastru".

Bugetul pentru «François Villon» a fost unul imens pentru acele timpuri, cam patru mi­lioane de dolari. În ceea ce priveşte numărul figuranţilor, la acest film Nicolaescu spune că a avut cel puţin 1.000 de oameni. "Am filmat în RDG, unde m-am simţit mai bine decât în România, profesional vorbind. Nemţii sunt ca şi ceasul, iar ei au ajuns să-mi zică mie «Neam­ţul». Cum ar veni, eram eu mai neamţ decât ei. Eram mai al dracu' decât ei şi, probabil, de aia m-am împăcat cu germanii foarte bine. Am şi lucrat destul de mult în RDG la acest film, cam o lună. Era şi foarte ieftin, apoi feţele oamenilor erau perfecte pentru ceea ce aveam eu nevoie. Aveam nevoie de blonzi, de fete şi bărbaţi."

Totuşi, acest film i-a lăsat lui Nicolaescu şi un gust amar. A luat "ţeapă", cum se spune, de la Lucien Man­dero, coordonatorul de la CineTv Film Berlin. "M-a păcălit la bani. Nu că ar fi fost asta prima dată când am fost păcălit astfel de-a lungul carierei mele. De exemplu, nimeni nu a ştiut faptul că la «Mihai Viteazul», eu am plătit filmarea de la Istanbul. Pielea cumpărată de la Paris pentru realizarea costumelor din film eu am plătit-o. Aveam bani, dar în loc să strâng banii ca să-mi cumpăr ceva, eu am plecat la Istanbul cu 32 de oameni. Aproape că nu-ţi vine a crede că pentru o cameră plăteam atunci 1 dolar pe noapte. Şi am stat cam 10 zile. Ce pot să spun despre problemele financiare pe care le-am avut la «François Villon»?!  Filmările în plus pe care le-am făcut nu mi-au fost plătite de Mandero. După ce francezii au dat banii, el m-a rugat să mai întârzie cu plata către mine. Şi a întârziat până a murit. Mă cunoştea bine şi ştia că nu o să-l trag de mânecă. Ce conta pentru el, care era milionar, 100.000 de mărci?!"

François Villon - coproducţie Franţa/Germania/România
Distribuţie: Florent Pagny, Marc de Jonge, Cristophe Odent, Bernard Farcy, Pascal Pistaccio, Yves Beneyton, Silviu Stănculescu, Traian Costea, Ion Marinescu, Olga Tudorache, Ion Besoiu, Oana Pellea
Scenariu: Rose Legrand, Maxime Duval
Regia: Sergiu Nicolaescu
Imaginea: Alexandru Grozea, Nicolae Girardi
Muzica: Jean Marie Senza
Citeşte mai multe despre:   special,   film,   Sergiu Nicolaescu,   nicolăescu,   francois,   villon,   françois villon

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de