Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
26 iulie 1989. La ora 7:00 se dă deşteptarea şi coborâm la râu, unde ne înviorează apa rece de munte. Privim cu încântare graba cu care apa se rostogoleşte printre bolovani şi jocul valurilor ce dă impresia că unele coboară, iar altele se străduiesc să urce. Observăm pe malul celălalt un mic pârâiaş, la gura căruia se află o uriaşă îngrămădire de pietre.
Temperatura este de 10°C la ora 7:00. Gustarea de dimineaţă, deosebit de delicioasă şi o deosebită poftă de mâncare fac să dispară cu repeziciune merindele de pe masa amenajată pe o folie. Timp de o oră ne instalăm corturile în curtea cantonului.
Programul de astăzi este cunoscut: aprovizionare şi autogospodărire. Plecăm după provizii la Vatra Dornei, facem ordine, ne împrospătăm provizia de lemne. Laura şi Cătălina pleacă în sat să descopere case în care locuiesc bătrâni. Le ajung din urmă. Întrebăm pe localnici unde putem găsi case bătrâneşti. Ne oprim la Paţa Vasile. Ne atrăsese în ograda lui un bloc masiv de piatră de culoare ruginie. Îl rugăm să ne dea câteva informaţii. Aflăm că este un megalit, cel de-al treilea, primii doi fiind la Muzeul din Vatra Dornei. Ne arată cele câteva semne care se află pe faţa accesibilă: mai multe cruci duble şi simple, cercuri. Pe spate are semicercuri, unele semne reprezentând cultul Soarelui: cerc cu arcade, cercuri cu X-uri, un cap stilizat şi o mână care se termină cu degete lungi - raze de soare, cercuri cu grile deasupra lor. Primul megalit fusese descoperit de fiul său, Paţa Claudiu, în iulie 1987, pe Pârâul Paltin.
Aflăm că Pârâul Paltin este cel de după tabăra noastră şi că pietrele de la gura lui au fost cărate într-o singură zi, în urma unei viituri puternice.
Ne întoarcem în tabără la ora 13:00. Pe o distanţă de aproape 2 km nu am găsit nici un bătrân care să ne poată spune ceva despre istoricul şi tradiţiile satului.
După-amiază plecăm pentru a cunoaşte traseul ce-l aveam de marcat împreună cu echipajul din Pătrăuţi. Mergem pe un drum forestier. Observăm panouri de diferite culori, lipite pe molizi. Tov. pădurar ne spune că sunt special amplasate împotriva dăunătorilor molizilor.
Ne întoarcem în tabără după două ore. Adriana împreună cu Vicu, care erau astăzi de servici, făcuseră ceaiul şi prăjiseră salamul cumpărat de la Vatra Dornei.
Ora 19:00. Fac completările în jurnal. Până la culcare ne jucăm cu Bobiţă, citim sau ascultăm muzică, compunem scrisori. Închei însemnarea în jurnal până mâine, când vom începe marcajul.
27 iulie 1989 - "Căliman, deschide-ţi porţile!"
Ora 6:30. Facem înviorare şi ne spălăm. Luăm micul dejun. Cristina îl pansează pe Ştefănel, care se tăiase la un deget. La ora 7:00 termometrul arăta 10°C.
Ora 8:00. Împreună cu colegii de la Pătrăuţi avem de marcat traseul Gura Haitii - sub Pietrosu, cruce roşie cu patru puncte albe. Doi dintre colegi au periile de sârmă, alţi câţiva cutiile cu vopsele şi pensulele. Dan şi Vicu şi-au luat în primire securile. Ei, împreună cu Ovidiu, merg înainte şi curăţă trunchiurile de crengi şi de scoarţă groasă. Marcăm simultan dus-întors.
După jumătate de oră ne ajung din urmă cei de la Pătrăuţi. Au alt stil de lucru şi totuşi cădem de acord că al nostru este mai perfecţionat, datorită şi experienţei acumulate în doi ani de marcaje. Timp de trei ore marcăm o porţiune de aproximativ 4 km. În unele locuri, marcajul este dificil. Pământul umed îl plămădim cu picioarele atunci când încercăm să urcăm câteva râpe abrupte. De multe ori renunţăm la şablon; nefiind nici un arbore în apropiere, marcajul îl facem pe cei mai îndepărtaţi, şi de aceea trebuie să fie vizibil. Ne înţepăm în acele molizilor, mai alunecăm, ne murdărim cu vopsea, dar mergem înainte. Frumuseţea peisajului compensează pe deplin eforturile noastre. Haita fuge la vale, munţii şi molizii urcă sălbatici spre cer. E un univers al contrastelor. Ne simţim mici, dar totuşi importanţi.
Întâlnim grupuri de turişti care urcă spre Şaua Capu Dealului de sub Vârful Pietrosu. Le urăm drum bun.
Observăm un grup de cercetători în silvicultură de la Iaşi, care efectuau analize privind potenţialul productiv al pădurii. Se tăiase un molid, se decupase în eşantioane de 2 m, se numărau conurile, seminţele, se cântărea cantitatea de lemn şi de crengi.
Sfârşim treaba pe ziua de azi. Facem un popas şi gustăm din ceea ce aveam în rucsac. Ne înapoiem în tabără şi pe traseu mai îndreptăm un colţ la un marcaj, completăm cu vopsea porţiunile mai şterse. Privim prin binoclu la Pietrosu şi ne gândim cu nerăbdare la ziua când vom fi acolo sus.
Ajungem în tabără. Ne spălăm şi apoi mâncăm cu poftă borş cu mămăligă, felicitându-i pe bucătari.
Ora 16:30. Plecăm cu toţii să ajutăm unei femei la strânsul fânului. Soţul este bolnav şi ea ne mulţumeşte pentru bunăvoinţă.
Păşunea este străbătută de un canal care asigură apa microhidrocentralei nu de mult construită aici, pentru asigurarea autonomiei energetice a comunei Şoru Dornei. Apa, bogată în silicaţi, nu adăposteşte nici o specie de vieţuitoare. Unii dintre noi au greble de lemn, alţii furci. Ovidiu se oferă să stea în vârful căpiţei să prindă fânul. Greblăm fiecare fir de fân, facem movile mari, pe care furcile le ridică sus, peste fânul clădit. Ovidiu fixează fânul cu picioarele, îl bătuceşte ţinându-se de doi pari înalţi. Terminăm repede. Ridicăm o prăjină lungă şi-l sfătuim pe Ovidu să se prindă de ea şi să-şi dea drumul. Urmărim plini de voie bună coborârea lui.
Trecem şi de cealaltă parte a canalului. La ora 19:00 terminăm cu toţii. Găsim un hrib. La îndemnul gazdei noastre mergem să-i căutăm "perechea", însă nu o găsim.
După atâta muncă, foamea se face simţită. Ne petrecem restul timpului în curtea cantonului, împreună cu Bobiţă, pe care-l hrănim cu lapte şi cu firişoare de iarbă.
Eu rămân să-mi însemn în jurnal tot ce s-a petrecut în această zi frumoasă.
Adormim cu zâmbetul pe buze.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989
