O alimentaţie sănătoasă şi gustoasă

"Nomenclatura", cuvânt latin rusificat, este un termen care desemnează clasa noilor îmbogăţiţi sovie­tici, cei propulsaţi economic şi social prin serviciile de tip politic aduse sta­tului sovietic şi partidului comunist. Termenul a fost popula­ri­zat în Vest, în anii '80, datorită cărţii lui Michael Voslensky, istoric rus şi profesor de istorie la Universitatea Lumumba din Moscova şi deţinător al unor funcţii academice importante, membru el însuşi, pentru o perioadă, al nomenclaturii.
Redăm în continuare câteva fragmente din cartea lui Voslensky.

"La scurtă vreme după ce s-a eliminat raţionalizarea alimentelor, s-a publicat în URSS, în perioada de după război, o operă intitulată «O alimentaţie sănătoasă şi gustoasă». Pentru majoritatea cetăţenilor sovietici, recentele idei ţineau de pură utopie, în lipsa produselor alimentare. Şi to­tuşi, această carte a devenit rapid o raritate demnă de zelul bibliofililor, pe atât de mare a fost succesul ei pe lângă rafinaţii nomenclaturii.

Interesul nomenclaturiştilor pentru o alimentaţie sănătoasă şi plăcută nu se dezminte niciodată. Când eşti invitat la un înalt demnitar nomenclaturist, nu poţi decât să admiri va­rietatea şi calitatea (mereu excepţio­nală) a mâncărurilor servite. La ad­ministraţiile nomenclaturii, fie la Moscova, fie în provincie, cantinele bune şi bufetele bune sunt întotdeauna foarte apreciate, iar masa devine un fel de ritual agreabil în viaţa nomenclaturistului.

La Comitetul Central al PCUS, bufetele se deschid la ora 11:00. Curând putem vedea cum încep să se reverse demnitarii nomenclaturii care se reunesc la un mic dejun, cel de-al doilea pe ziua respectivă. Produsele sunt de primă calitate şi foarte proaspete, iar preţurile sunt mode­rate. Porţiile nu sunt foarte generoase, ce-i drept. Dar acest lucru nu trebuie interpretat ca zgârcenie pentru că pentru nomenclatură nimic nu este îndeajuns de bun şi de frumos. Dacă prânzul e lejer, înseamnă că tovarăşii au grijă de silueta lor. Se găseşte, în mici boluri, caviar, negru sau roşu, iar pe farfurii peşte fin, somon sau nisetru. Se bea kumis, celebra băutură a stepelor orientale, pe bază de lapte de iapă. Iaurtul este untos, iar brânza albă îndulcită cu zahăr e întotdeauna foarte proaspătă şi se topeşte în gură.

Cantina îşi deschide porţile la ora 1:00. Această cantină a rămas multă vreme pe Strada 25 octombrie. Ea a fost înlocuită cu restaurantul «Slavianski bazar», cu orchestra sa zgomotoasă şi cu muşterii puţin ameţiţi care dansează târşâindu-şi picioarele. Dar imaginaţi-vă o clipă spectacolul pe care îl oferea acest stabiliment în epoca sa de aur, când un funcţionar KGB în civil, postat lângă oglinda mare din vestibul, controla accesul, în timp ce, în saloane, ospătăriţe alese cu grijă, şi în care puteai avea deplină încredere, treceau încolo şi încoace în grabă, iar murmurul maiestuos şi sa­tisfăcut compus de conversaţiile nomenclaturiştilor aşezaţi la mese se răspândea în săli.

Deşi parcursul între clădirea CC-ului şi Strada 25 octombrie nu este mare - zece minute pe jos - şi ai putea chiar să încerci plăcerea de a-ţi dezmorţi picioarele, nomenclaturiştii au sfârşit într-o zi prin a găsi scuza că nu sunt destul de protejaţi de lumea exterioară, în timpul acestei de­plasări. Ei nu admiteau să fie nevoiţi să se amestece - promiscuitate in­solită - cu mulţimea simplilor ce­tă­ţeni sovietici care străbat grăbiţi străzile din preajma Pieţei Dzerzinski. Cum îi e obiceiul, nomenclatura şi-a găsit un alibi comod: vigilenţa politică. Au început aluzii voalate că un agent străin ar putea foarte bine să se posteze în apropierea cantinei şi să fotografieze toate persoanele care intră. Dacă nu se acţionează cu prudenţă, tovarăşi, portretul tuturor funcţionarilor Comitetului Central va ajunge într-o bună zi în fişierele CIA.

Cum era de aşteptat, acest tip de raţionament a avut imediat ecou. S-a luat deci hotărârea de a se construi, pe o străduţă învecinată cu imobilul CC şi agrementată cu o splendidă bise­rică de secol al XVII-lea (Biserica Trinităţii din Nikitny), o clădire luminoasă şi modernă de trei etaje, care adăposteşte în prezent cantina. Acest restaurant, pe care nici o reclamă nu-l semnalează trecătorului, se află chiar la numărul 5 pe Strada Nikitnikov. Accesul le este rezervat titularilor de paşapoarte de serviciu eliberate de CC al PCUS, iar funcţionarul KGB care stă la intrare examinează actele cu multă atenţie. Permise speciale sunt admise pentru personalul care nu face parte din aparatul CC, dar care are de în­de­plinit anumite sarcini în in­te­rio­rul clă­dirii CC. Cu o oră înainte de în­­chi­dere, le este permis accesul ca­drelor de la Şcoala superioară a parti­du­lui, ca şi colaboratorilor Academiei de Ştiin­ţe Sociale, ataşate CC al PCUS.

În vestibul, foarte vast, se află în partea stângă un chioşc cu ziare şi reviste şi mai încolo casele. Pe partea dreaptă, se află vestiarul. O uşă permite accesul în bufetul special, de unde se pot cumpăra la preţuri mici toate produsele alimentare imagi­na­bile. A trecut multă vreme de când (din 1928) nu se mai găsesc în magazinele obişnuite articole de o calitate similară.

Ascensorul sau scara, în stil mo­dern, permit accesul la prima şi la cea de-a doua sală de mese. Cea de-a doua este rezervată persoanelor care ţin regim. Mesele sunt pregătite pentru patru comeseni. Pe o masă lungă, ce se întinde de-a lungul zidului, se află cutii cu suc de fructe, de legume şi o băutură pe bază de măceşe, foarte bogată în vitamine. Fiecare îşi umple paharul după care lasă să cadă câteva copeici într-un bol pus acolo cu acest scop.

Cantina se află exact în faţa clădirii rezervate Departamentului de călă­torii în străinătate ale CC-ului, un organism hibrid situat undeva între aparatul de partid şi KGB. În realitate, nici un străin nu s-ar hotărî să se oprească tocmai aici pentru a face fotografii.

Bucătăria, foarte gustoasă, nu utilizează decât produse de primă calitate. Nici aici porţiile nu sunt excesive şi deci se pot comanda cu uşurinţă trei, patru ba chiar cinci feluri de mâncare. Preţul este acelaşi cu cel pe care cineva l-ar plăti pentru o masă mizerabilă şi greţoasă într-una dintre cantinele ordinare unde, la aceeaşi oră, se lungesc cozi de muncitori care aşteaptă să ia masa de prânz.

Cantina CC-ului primeşte şi perso­nalul care nu beneficiază de «kremliovka», dar şi pe fericiţii posesori ai acestor bonuri. Privilegiaţii ar putea, desigur, să-şi ia maşina şi să meargă pe Strada Granovski, unde, cum se spune pe ruseşte, «găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei, doar lapte de pasăre nu». Slabă compensaţie, se pot procura de aici delicioasele bomboane «lapte de pasăre», care nu sunt de obicei distribuite decât în bufetele rezervate nomeclaturii. Dar un bon «kremliovka» se poate da în schimbul unui prânz care va fi luat acasă: cum am spus-o deja, toată familia va putea astfel să se ospăteze. Este motivul pentru care sunt de găsit la cantina CC-ului nu numai şefii de sector, consultanţii şi alţi înalţi funcţionari ai aparatului care deţin «kremliovka», ci şi puter­nici şefi de departament din CC, care, deşi se situează din punctul de vedere al protocolului la un nivel superior celui al miniştrilor Uniunii, nu dispreţuiesc cantina.

Bufetul îşi deschide iar porţile înainte de sfârşitul zilei de muncă. Toţi colaboratorii CC-ului ar putea să facă o nouă descindere, dar nu este de uzanţă. Toţi îşi spun (pe drept cuvânt) că o masă clasa întâi îi aşteaptă la ei acasă. Să mergi să iei ceva la bufet, fără un motiv special, înainte de a te întoarce acasă, este considerat ca fiind extrem de nepotrivit. În schimb, ei se pot îndrepta către o altă clădire, botezată tot bufet, dar care este, în realitate, o băcănie fină de unde se pot procura produse care au fost comandate în prealabil. Din magazin ei ies cu un pachet pe care îl duc acasă. Cât despre înalţii funcţionari, ei vor pleca din Strada Granovski ducând un pachet similar."
Fragment din volumul "Nomenclatura" de Michael Voslensky, Editura Belfond, p. 232 - 235
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu