x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O schiţă biografică a generalului de armată Victor Atanasie Stănculescu

0
Autor: dr. Petre Opriş 16 Dec 2009 - 00:00
"Numai morţii sunt eroi! Eu n-am vrut să mor şi de aia nu sunt erou! Reţineţi!"
Acestea au fost cuvintele rostite de generalul de armată Victor Atanasie Stănculescu în anul 2004, într-o discu­ţie-interviu cu omul de teatru Dinu Săraru. Propoziţii aspre, rostite de un militar care a avut un rol deosebit în evitarea declanşării unui război civil în România, la 22 decembrie 1989. Propoziţii simple, consemnate cu grijă pe coperta cărţii "Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips".

Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la 10 mai 1928, în oraşul Tecuci (judeţul Galaţi). Tatăl său, Constantin Stănculescu, era locotenent la Centrul de Antrenament al Aviaţiei. Aurora Martac, mama lui Victor Atanasie, fusese angajată la banca "Marmorosh Bank" şi trecuse la catedră, devenind profesoară de contabilitate, corespondenţă co­mercială, matematică şi ştiinţe comerciale. Însă legăturile familiei Stănculescu cu mediul militar erau profunde. De exemplu, bunicul Ion Martac a ajuns în anul 1928 şeful Intendenţei armatei române. După un miting desfăşurat la Budapesta, în toamna anului 1933, Constantin Stănculescu s-a întors grav bolnav la Bucureşti şi s-a stins la Spitalul Militar din cauza unei duble pneumonii.

Rămas orfan, Victor Stănculescu a fost îndrumat de mama sa, în anul 1939, să se înscrie la Liceul Militar "Mihai Viteazul" din Târgu-Mureş - unde a urmat doar clasa întâi. Apoi, partea de nord-vest a Transilvaniei a fost cedată fără luptă Ungariei, după Dictatul de la Viena. Liceul militar s-a mutat la Timişoara, apoi la Alba Iulia. În acele condiţii, mama sa a hotărât ca Victor să urmeze cursurile unui liceu din Braşov. Imediat după absolvirea liceului, viitorul ge­neral a plecat la Cluj-Napoca, unde, în final, a urmat cursurile Facultăţii de Matematică-Fizică. După doar câteva luni, a renunţat la cursurile universitare şi a intenţionat să-şi reia pregătirea pentru a se înscrie la Facultatea de Me­dicină din Bucureşti.

În interviul acordat lui Dinu Săraru, Victor Stănculescu a subliniat că a reuşit să ascundă această parte a biografiei sale în cursul perioadei comuniste. Un concurs favorabil de împrejurări l-a ajutat să treacă mai uşor de cei care vânau "elementele burgheze" din societatea românească. Astfel, din proprie iniţiativă, a plecat împreună cu patru foşti colegi de liceu la Şantierul Naţional al Tineretului "Bumbeşti-Livezeni". Acolo, a ajuns instructor sanitar al şantierului, iar dosarul său de brigadier - lipsit de orice fel de "elemente burgheze" - l-a ajutat să se înscrie la şcoala militară, pe care a absolvit-o în decembrie 1948.


MILITARUL STĂNCULESCU
Cariera sa de ofiţer a început la Centrul de Instrucţie al Artileriei de la Mihai Bravu (judeţul Giurgiu). De acolo, a fost trimis la Academia Militară - absolvită la 23 august 1952, împreună cu locotenentul-major Vasile Milea, viitorul ministru al Apărării Naţionale. Apoi, căpitanul Victor Stănculescu, numit pe o funcţie de general, a preluat comanda statului major al artileriei Corpului 38 Armată de la Timişoara, într-o perioadă în care acesta "era special constituit şi organizat pentru a lupta împotriva «expansiunii titoiste» (...) Se construia linia fortificată de la Nădlac până la Moldova Veche, linie fortificată care a intrat sub ordinea Corpului 38 Armată, unde trebuia să se disloce două brigăzi care să plece din nord, de la Baia Mare. Corpul de Armată avea divizii la Timişoara, la Oradea şi la Lugoj! Foarte mari! Începând de undeva din nordul Ardealului".

Avansarea la gradul de general-maior a survenit în anul 1968, după evenimentele dramatice din Cehoslovacia (20-21 august 1968). Victor Stănculescu avea atunci 40 de ani şi deţinea funcţia de locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi şef al Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare şi Înzestrare.

În interviul menţionat, acesta a amintit despre faptul că Nicolae Ceauşescu "cerea aproape în fiecare seară variante de mobilizare, gradat ... erau trei variante: o variantă iniţială în trepte, parţială, o variantă cu trepte mai rapide şi o variantă totală! Aşteptând să vedem ... se vorbea că armata sovietică era la frontiera României ... vroia să traverseze şi aşa mai departe ... şi ne aşteptam practic la un război sau la o invazie! Şi aşa, eram pregătiţi pentru un război! (...) În această perioadă am fost avansat la gradul de general, fără examen, fără nimic altceva!".


MITUL DE PE ACOPERIŞUL CC

Întrebat direct de Dinu Săraru când anume l-a cunoscut personal pe Nicolae Ceauşescu, generalul de armată Victor Stănculescu a răspuns: "Eram participant, cu ministrul Apărării - când au fost Olteanu şi pe urmă Milea, miniştri ai Apărării -, la şedinţele Consiliului Suprem de Apărare, eram cel din spate ... cum se zice, la experţi, cu mapa, cu toate documentele şi aşa mai departe ... deci, îi însoţeam - una! Doi - erau sărbătorile mari, în care se numeau participanţii la recepţii, parcă la Parlament ... la Palat sau la CC, în care ministrul... (...) Eram invitat şi mergeam cu mi­nistrul... (...) Mergea ministrul în faţă şi noi mergeam după el ... era ministrul, şeful Marelui Stat Major ..., Ilie Ceauşescu şi eu eram al patrulea totdeauna ...".

Dinu Săraru a insistat: "Nici cu Elena Ceauşescu nu aveaţi ... nu aţi avut nici un contact, niciodată, direct?"
Răspunsul generalului a fost prompt: "Cu Elena Ceauşescu era contactul prin profesorul Ursu (Ioan Ursu, preşedintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară - n.r.). Eu, la un moment dat, coordonam cercetarea militară, pe armată şi pe ţară ... Prin profesorul Ursu, care trebuia să ducă planurile la Cabinetul 2, cum se zicea, şi am dus şi eu planurile ... dar nu eu le-am prezentat".

Dinu Săraru a insistat, din nou: "Deci, nu se putea pune problema să vi se spună (de către Elena Ceauşescu, înainte ca elicopterul prezidenţial să decoleze de pe acoperişul Comitetului Central al PCR, la 22 decembrie 1989 - n.r.): «Victoraş, ai grijă de copiii mei!»". "Asta în nici un caz!" - a răspuns generalul de armată Victor Atanasie Stănculescu. Şi a continuat: "Nu, pentru că n-a fost niciodată acest dialog inventat de presă şi care a mai inventat: «Victoraş ... mi­lionarul», că m-am îmbogăţit în Marea Britanie ... care are 258 de milioane de lire sterline avere ...".

Acela a fost momentul în care soarta României a trecut, pentru câteva ore, în mâinile generalului Victor Atanasie Stănculescu. Privind retrospectiv, putem presupune că tensiunea evenimentelor dramatice care au avut loc la 22 decembrie 1989 şi-a pus amprenta asupra declaraţiilor martorilor oculari de pe acoperişul Comitetului Central al PCR. Pe de-o parte, există mărturia de onoare a unui gene­ral al armatei române. Pe de altă parte, există un mit al rostirii «Victoraş, ai grijă de copiii mei!», propagată cu o viteză cosmică în acele zile şi care nu mai poate fi modificată în memoria colectivă românească.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de