x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omuleţul lui Gopo în dar

0
Autor: Loreta Popa 01 Iun 2009 - 00:00

Pentru cei mai mulţi dintre cei născuţi între 1968 şi 1980, repaus se numea timpul petrecut sâmbăta şi duminica în faţa televizorului... Era vremea celor 15 minute de animaţie prezentate de cunoscutul critic de film profesoara Viorica Bucur.



1 Iunie 1989, ziua copiilor. O zi la fel ca oricare alta şi totuşi nu: bomboane din cutiile cu fotografii cu pisici şi bale­rine, parcuri, plimbări, muncă pentru pregătirea spectacolelor festive....!

În zilele obişnuite ale sfârşitului de săptămână, mai toţi co­piii alergau până acasă... Nu era oficial "ziua" lor, dar se di­fuza la televizor Gala desenului animat - un regal pentru copiii de-atunci, indiferent ce filă se rupea din calendar. Pentru că realizatorii emisiunii de desene animate s-au condus după deviza, nescrisă şi nespusă, că Ziua copilului, a fiecărui minitelespectator, e în fiecare sâmbătă şi du­minică din an.

Viorica Bucur, atât de iubită şi răsfăţată de publicul feri­cit că poate vedea şi respira măcar puţin aer de Occident, chiar dacă doar din desenele animate, se pregătea pentru această zi specială cu o Gală românească.

Desenele nu erau destinate exclusiv copiilor, reprezentau o gură de aer proaspăt şi pentru părinţi.  Fie că erau producţii româneşti sau mici tăieturi din filme Disney. "Prin 1974, după o vizită la Paris, Tudor Vornicu decidea că nu ar strica să avem şi noi, românii, o emisiune dedicată filmului de animaţie.

Pentru că tot avea acea emisiune sâmbăta după-amiază numită «De la A la Infinit», mi-a spus: «Dac-aţi face tu şi Radu Cimponeriu o emisiune de o oră cu animaţie?». Aşa a apărut Gala, aşa am ajuns în arhiva Televiziunii şi aşa am descoperit multe desene animate.

Mă ocupam de Telecinemateca şi de aşa-numitele completări. Se transmitea câte un meci de fotbal, sau cine ştie, tenis, iar dacă ploua, erau aşa-numitele completări care trebuia să fie predate. Erau în general filme documentare şi filme de animaţie. Ştiam animaţie din şcoală, terminasem IATC, secţia teatrologie-cinematografie, făcusem istoria filmului, ştiam de Disney, de Hanna şi Barbera, şi văzând ce se mai aducea prin diferitele schimburi prin cumpărarea directă a televiziunii, am descoperit Betty Boop, Popeye...

Prin 1968 fusese aşa, o perioadă de deschidere, România difuza filme americane, faţă de celelalte ţări socialiste, «Albă ca Zăpada», «101 Dalmaţieni», «Doamna şi vagabondul», «Cartea Junglei», «Bambi», «Tom şi Jerry», găsisem pe-acolo şi «Heckle şi Jeckle», nişte «Bugs Bunny»...

În general, un film se cumpără pe o perioadă. După aceea, copia trebuia distrusă. La noi, erau puse în arhivă. Nimeni nu ţinea seama pe-atunci de drepturi de autor. Dacă erau în arhivă, însemna că se puteau da. Ele au fost totdeauna traduse, titrate, că Radu era şi un foarte bun traducător. Niciodată dublate. Văd că acum se practică dublajul şi chiar Disney a impus chestia asta. Eu, personal, nu sunt de acord cu el. Poate pentru copii este, într-adevăr, mai uşor. Pe de altă parte, în România e tradiţia cu titrajul. «Merry Christmas», adică «La mulţi ani».

Ah, aici e o poveste... Aveam voie să dăm filmuleţe cu Crăciunul doar între Crăciun şi Anul Nou, dar când se spunea «Merry Christmas», noi traduceam «La mulţi ani», nu «Crăciun fericit». Şi căutam să fie mai mult Tom şi Jerry care se bat pe-acolo... Spre sfârşit, Ceauşescu nu ne mai lăsa să dăm desene cu Crăciunul nici măcar în perioada stabilită.

Aveam o bandă cu desene cu Crăciunul pusă deoparte şi când a fost Revoluţia, stăteam şi mă uitam la televizor: era un globuleţ pe ecran şi puneau Madrigalul la nesfârşit. Şi-am pus mâna pe telefon şi le-am zis: «Dar aveţi acolo banda aia cu desene animate, băgaţi-o pe aia». Şi s-au tot dat desenele mele... Adevărul e că, la un moment dat, am auzit că Ceauşescu ar fi zis: «Să se termine odată cu emisiunea aia în limbă străină!». Cred că a fost ultima emisiune în care s-a mai vorbit limba engleză la televizor. Şi-au mai fost şi alte lucruri... Ne spunea Vornicu că a sunat de la secţia de Presă.

Dar am avut, de pildă, genericul acela final cunoscut, «Colimatorul», din «Parisul vesel», în care Robespierre şi Jaune-Tom vânează şoricelul. A trebuit să-l schimbăm. Pentru că s-a primit un telefon că e prea violent şi că s-a speriat copilul nu-ştiu-cărui tovarăş. Şi să nu mai dăm. Dar, pe de altă parte, am avut noroc: a fost o perioadă în care «Gala» se lungise, dădeam mai multe filmuleţe. De ce? Pe-atunci, chiar şi copiii tovarăşilor vedeau desene animate numai la televizor, videoul a apărut mai târziu.

Sigur că de 1 Iunie, mai ales atunci, căutam să fac Gala cu desene româneşti... avea succes Ion Popescu Gopo, cel mai mare şi mai premiat animator român, cu Omuleţul lui, dar şi mici filme de animaţie modernă... Spectatorii puteau fi şi adulţi, emisiunea se adresa tuturor. Nu prea mai ştiu când a fost ultima emisiune. 

La un moment dat, spre 1989, emisiunea lui Vornicu, el devenise popular... şi eu la fel, chiar în urma unui sondaj am fost nominalizată eu de copii, iar apoi mi s-a interzis să mai prezint. Doar Gala, genericul, şi atât. Tudor Vornicu s-a îmbolnăvit şi a murit primăvara... practic începuse o disoluţie totală.  Am încercat să fac Gala şi după... dar... După Revoluţie, dintr-o glumă s-a născut Partidul desenelor animate. Mai am şi acum cereri de adeziune. Prin 1992 Gala a murit... Nu pot să o mai reiau, nu ar mai avea acelaşi succes".
Citeşte mai multe despre:   special,   desene,   gala

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de