x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Oul lui Columb" în propaganda de partid şi de stat

0
Autor: Serban Cionoff 19 Sep 2009 - 00:00
Una dintre "formele fără fond" ale practicii democraţiei muncitoreşti, revoluţionare, a fost, fără îndoială, aşa-zisa dezbatere de către colectivele de oameni ai muncii a documentelor de partid şi de stat. În pri­mul rând a documentelor "marilor forumuri comuniste ale ţării". Adică documentele pe care urmau să le adopte Congresele şi Confe­rin­ţele Naţionale ale partidului.

Fireşte, luată în sine, ideea era ge­neroasă, salutară şi atractivă. Cu o condiţie, ca respectivele documente să fie discutate în cunoştinţă de cauză de specialişti, de oameni care aveau de partea lor atât argumentele unei solide culturi de specialitate, o experienţă în domeniu şi, bineînţeles, performanţe certe în munca lor. Numai că, mai cu seamă în ultimii ani ai "ceauşismului", totul intrase într-o rutină obositoare, care măcina nervi, timp şi energie.

Nu se poate nega faptul că la început, adică în primii ani de la ve­nirea lui Nicolae Ceauşescu la cârma partidului, au existat multe cazuri în care dezbaterile erau, cu adevărat, dezbateri. Se discuta deschis, pe bază de argumente, iar specialiştii aveau un cuvânt greu de spus. Cu adevărat un cuvânt cu greutate. Un cuvânt ascultat cu atenţie, până la cele mai înalte nivele, un cuvânt care putea susţine soluţii valoroase şi, în special, putea bloca, la mantinelă, decizii aberante sau hazardate.

Cu timpul, însă, mai pe româneşte spus: cu cât cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu (şi, mai apoi, şi al "Tovarăşei") căpăta proporţii care frizau absurdul, iar decizia politică - emanând, fireşte, de la cabinetele I şi II! - era unica investită cu forţa ar­gumentului suprem, aceste dezbateri deveniseră, pur şi simplu, forme fără fond.  Practic, fiecare vorbitor trebuia să respecte "motamo" (reproduc, în­toc­mai, modul în care "o tovarăşă cu muncă de răspundere" pronunţase vorba franţuzească) următoarea grilă: 1. semnificaţia politică a evenimentului (Congres, Conferinţă Na­ţională, Sesiune a MAN etc); 2. elo­gi­erea Magistralei Expuneri a... ghici, ghicitoarea mea!; 3. sublinierea contribuţiei decisive a "Tovarăşului", iar, în cazul în care era vorba despre domeniile ştiinţei, sănătăţii, edu­caţiei şi culturii, a "Tovarăşei" etc.

În această situaţie, era de la sine înţeles că nu mai era timp şi loc pentru discuţiile de substanţă, pentru idei noi şi pentru analize efective.
Când era vorba despre "dezbaterile de presă", lucrurile erau dinainte ştiute. Mai fiecare dintre noi avea un carnet cu nume şi date de tineri care "să îşi exprime adeziunea". Ca să fim siguri să nu vom avea suprize, dădeam, în prealabil, telefon, la judeţeana UTC, să ne interesăm de soarta respectivului, nu de alta dar să nu fi făcut, Doamne fereşte!, vreun pocinig sau, mai rău, să se fi conformat chemării la întrecere: "Şi un membru UTC/ cel mai lămurit/ a plecat prin BTT/ şi n-a mai venit!" (Pentru acu­rateţea informaţiei, precizez că lozinca citată era, de fapt, o parafrază după celebra, la vremea ei, poemă a lui Păstorel Teodoreanu: "Şi un membru de partid/ cel mai lămurit/ a plecat prin ONT/ şi n-a mai venit!") Ceva mai complicat era, însă, atunci când trebuia să facem cuvinte, adică să fabricăm textele pentru cei care urmau "să dea glas vibrantei adeziuni". Nu vreau să mai repet unele păţanii din această "activitate de mare răspundere politică", păţanii despre care am tot scris în acest colţ de pagină. Reiau şi întăresc, însă, ideea că, îmbâcsite de forma­lism şi de rutină, aceste dezbateri erau condamnate, definitiv şi irevocabil, să rămână forme fără fond.

Fără să vreau a-mi aroga cine ştie ce merite de nonconformist, evoc o situaţie edificatoare, cred, pentru starea de spirit în care se lucra în asemenea colective. Mai precis, în preajma unei reuniuni politice a PCR, în sala de la etajul IV în care ne aflam noi, "colectivul de cuvântători", a poposit un tovarăş din conducerea de partid şi de stat. Venise cu gândul ferm să "ne mobilizeze", să "ne prelucreze". Ca să fie şi mai convingător decât era de obicei, tovarăşul respectiv "ne-a dezvăluit" - aşa, ca între noi, oameni de încredere ai condu­cerii superioare de partid şi de stat! - cum arăta textul Expunerii Tovarăşului Nicolae Ceuşescu după ce Tovarăşul însuşi lucrase toată noaptea pe acest text.

La un moment dat, înaltul demnitar de partid şi de stat ne-a întrebat dacă avem "nelămuriri" sau "alte opinii". Nu ştiu ce naiba mi-a venit şi l-am rugat să ne împărtăşească şi nouă câteva dintre tezele de bază sau dintre ideile novatoare pe care urma să le avanseze secretarul general al partidului. Fireşte, idei pe care, în funcţie de specificul de activitate al vorbitorilor, aceştia urmau să le susţină şi să le argumenteze cu date şi exemple din profesiunea lor. Tovarăşul m-a săgetat cu privirea, principial şi neîndurător. Călc­asem pe bec, ce mai! Numai şefa colectivului de cuvântători mi-a făcut semn cu capul, a încurajare, după care şi-a întors repede privirea. Brusc, tovarăşul din "conducerea superioară" s-a ridicat şi a ieşit, fără să mai dea mâna cu fiecare dintre noi, aşa cum făcuse la sosire...

Nici nu s-a închis bine uşa în urma lui că m-am pomenit lângă mine cu Bobiţă (Mihai) Coleşiu, colegul meu de la "Munca", orga­nul de presă al UGSR, care mi-a trântit-o scurt:
- Mă băiatu', tu chiar te faci că nu ştii care sunt tezele de bază pe care trebuie să le susţină vorbitorii la acest forum al co­mu­niştilor români? Nici ideile novatoare nu le cunoşti? Adică ideile alea care să îl pună pe gânduri pe Nea Nicu şi să nu le poată res­pinge, chit că nu ar fi de acord cu ele?
După care, văzând mutra mea total nedumerită, a punctat:
- Mă băiete, teza cea mai curajoasă pe care trebuie să o susţină fiecare vorbitor este următoarea: "Oleooo, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, da' genial mai sunteţi!".
Şi uite aşa a reuşit Bobiţă Coleşiu să decopere "Oul lui Columb" în propaganda de partid şi de stat!
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de