"Pe noi, ieşenii, nu ne-au lăsat să murim în decembrie"

Inginerul Ştefan Prutianu este cel care a dat semnalul Revoluţiei în Iaşi, încă din toamna anului 1989. Astăzi, el şi colegii săi de "conspirativitate" sunt consideraţi cei care au iniţiat, însă nu au dus la bun sfârşit, o primă revoltă anticomunistă care ar fi putut să aibă loc în România înainte de Timişoara, la 14 decembrie 1989.

Prutianu este astăzi un respectat profesor la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, fiind considerat creierul evenimentelor ce au culminat cu tentativa de revoltă din Piaţa Unirii din Iaşi la 14 decembrie 1989. La acea vreme era cercetător la CCSIT. Ştefan Prutianu a pus bazele, împreună cu alţi colegi ingineri din Iaşi, Frontului Popular Român.

După spusele celui de-al doilea om în organizaţie, Cas­sian Maria Spiridon, Frontul a avut circa 3.000 de adepţi care ar fi putut să participe la manifestare. Totul a avut la bază un sistem piramidal conspirativ de racolare a oamenilor de încredere, care să contribuie prin lupta lor la răsturnarea regimului. Prutianu a fost arestat de Securitate la 15 decembrie 1989, ţinut închis şi maltratat la sediul acesteia şi apoi elibe­rat în după-amiaza zilei de 22 decembrie. Ca şi Cassian Maria Spiridon, ca şi ceilalţi.

Cea mai cruntă metodă căreia cu greu i-a rezistat în timp anchetei a fost tortura prin însetare. "Trebuia să scriu sute de pagini ca să primesc un strop de apă. Am fost bătut la tălpi până la leşin. A fost o anchetă în­fiorătoare. Presiunea psihică era combinată cu cea fizică. Am cedat şi le-am spus tot ce ştiam. Nu m-au crezut că n-am legături superioare. Nici nu aveam, de la mine pornise totul".

Povestind cum a început totul, Prutianu spune în glumă că i-a venit ideea mişcării conspirative pentru că voia să vadă dacă are curaj. "Era şi o picătură din dorinţa de a muri. Dar până la urmă a învins frica." Începuturile mişcării au fost simple rătăciri, pentru că era ceva ce bâj­bâiau, după cum povesteşte. La 9 de­cembrie 1989, toţi cei opt principali ac­tori, majoritatea ingineri din gru­pul de acţiune autointitulat Frontul Popular Român, aveau indicii clare că sunt deconspiraţi, că structura lor era suprave­gheată.

Şi veneau informaţii în acest sens prin faptul că oameni pe care îi racolaseră deja în structură şi care, la rândul lor, adunau alte persoane, ajunseseră, culmea!, să îi racoleze chiar pe ei. "Noi nu ne cunoşteam decât o linie sus şi o linie jos, treptele imediat ascendente şi descendente. Se întâmpla însă că persoane de pe alte linii contactau şi... mă contactau pe mine, de pildă. Mă contactau să-mi povestească că ei ştiu că se pune ceva la cale, că poate cel mai bine ar fi să dăm lucrurile pe faţă."

Conspiratorii nu intrau în jocul unor astfel de persoane. "Cei mai mulţi dintre cei care au făcut puşcărie pentru acţiunea lor ilegală împotriva regimului, mai ales dintre primii, au fost deconspiraţi pe propria ramificaţie." Refe­ritor la faptul că Ion Iliescu şi Petre Roman au fost la Iaşi în acele zile şi că s-au împrăştiat manifeste semnate "Frontul Salvării Naţionale", Prutianu spune: "Un punct de răscruce (cu FSN-ul) undeva totuşi a fost. La un moment dat au apărut semnale în acest sens într-una dintre ramificaţiile noastre puternice care ţineau de Georgel Moraru, unul dintre inginerii iniţiatori ai mişcării noastre".


FRONTUL SALVĂRII NAŢIONALE
Moraru a intrat în contact cu Vasile Stoica o altă viitoare piesă de bază a conspiraţiei, care a fost însoţit de fratele său, Dan Emilian Stoica. "Eu evitam să mă-ncarc cu informaţii de la binevoitori. La data de 9 decembrie am fost de acord cu propunerea ceva mai veche a acelui coleg şef de ramificaţie să tipărim manifeste. E adevărat, eu nu am văzut acele manifeste în care a apărut şi un alt mesaj, altul decât pe cel care îl promovasem", spune Prutianu, care explică, astfel, cum a fost posibilă semnătura pe unii fluturaşi a Frontului Salvării Naţionale, şi nu a Frontului Popular Român, din care făceau parte conspiratorii.

Aceste manifeste au fost împrăştiate de structurile de sub supravegherea lui Prutianu. "L-am întrebat atunci pe Georgel, iar el a spus, aşa am înţeles. Dar s-a revenit şi am semnat mai departe Frontul Popular. Manifestele semnate FSN au fost făcute de Vasile Stoica şi împrăştiate de Emilian Stoica, însă mesajul scurt ce a apărut ulterior cu mesajul direct a fost în întregime al nostru, pe acela îl convenisem", îşi aminteşte Prutianu.

Implicit, el recunoaşte că mesajul Frontului a ajuns la ei de la alţii. "Este ca o informaţie pe care, să zicem, n-am controlat-o, n-am înţeles-o. Dacă a fost o interferenţă cu o altă entitate decât a structurilor noastre, ea s-a întâmplat acolo." Prutianu povesteşte că Securitatea a fost după 14 decembrie la el acasă. "M-au arestat, au răsturnat lucrurile din casă când copiii dormeau. În perioada aceea, începând de la 7 decembrie, eram, în genere, agitat. Comportamentul meu era unul pe care nu mi-l controlam în întregime.

Sunt lucruri pe care nu mi le explic nici acum. Se întâmpla ca în vis, când aveam ochii deschişi, un film al evenimentelor. Mă vedeam în piaţă cu manifestanţi, cu lumânările aprinse, cu oamenii cântând «Deşteaptă-te, române!», pentru că imnul era unul dintre consemnele prin care ne-am fi recunoscut unul pe celălalt. Aveam sentimentul că se va întâmpla. Totuşi, mă aşteptam să fiu arestat, aşa că avem tendinţa de a vorbi în şoaptă, mă feream de unii oameni pe stradă. Am luat legătura cu părinţii şi fraţii mei care nu erau în Iaşi, însă încercam să-mi reduc contactele cu persoanele la care ţin, cu oamenii care-mi erau dragi.

Soţia mea de atunci (a murit - n.r.) ştia ce se întâmplă. Aveam sentimentul că voi fi arestat şi deja purtam şosete groase şi izmene. Mă încălţasem cu cele mai bune cizme, de altfel am stat încălţat cu ele nouă zile la puşcărie, pentru că mi s-au umflat picioarele şi nu le-am mai putut scoate din cauza loviturilor. Dar pot spune că eram şi într-o stare de iresponsabilitate. Acum n-aş avea atâta nebunie, poate era dramul de dorinţă de a muri. La 14 decembrie am trecut doar pe la serviciu, am evitat contacte cu unii dintre colegi care erau din structură. Doar cu Vicol, Georgel şi alţi doi-trei, o parte din cei importanţi, unul dintre ei era Titi Iacob, eroul de la Nicolina din februarie '87."
ANCHETA
În închisoare a fost nu doar bătut şi însetat, ci şi înfometat: "O căpăţână de varză opărită, maronie, pe care am primit-o după trei zile de foame, mi s-a părut cea mai bună mâncare din viaţa mea. Eram în stare să mănânc cu plăcere, să-mi ling degetele, o căpăţână de varză opărită în castronul de tablă. De atunci am rămas cu o mare afinitate pentru varză. Dar mi-e foarte greu să toc varză, trebuie altcineva să o facă. Se spune că avem două minţi, una care gândeşte şi una care simte. La mine funcţiona mintea care simte. Eram purtat de emoţii, de intuiţie. La fel procedam şi când alegeam oamenii care să facă parte din structură, dar mulţi dintre noi am procedat împotriva ei. Important era să le insuflu încrederea, eu deja le spuneam că Frontul Po­pular avea deja mii de oameni. 3.000 de oameni, cum i-am spus lui Vicol".


LEGĂTURI CU TIMIŞOARA
Prutianu le spusese că cei din conducerea Frontului sunt cadre universitare şi că înainte de 14 se întâlniseră într-un amfiteatru, ceea ce nu era adevărat. Structura puternică a mişcării era, de fapt, la Centrul de Cercetări, unde lucrau Cas­sian, Săcăleanu, Vicol, Georgel Moraru, densitate mare. Alţii erau la alte întreprinderi. "Au fost şi trădători, de exemplu un istoric care a plecat în SUA şi care s-a pretins în ramură a trădat..."

La 14 decembrie 1989, Prutianu a plecat de la CUG şi s-a dus la Nicolina pentru a avea un alibi. "Titi Iacob, eroul de la Nicolina, ştia foarte bine ce face. Prin faptul că aderase la o altă religie e posibil să fi avut legături şi cu cei de la Timişoara. De altfel, câteva zile mai târziu, când eu eram în puşcărie, Mariana Pinteală, un om de-al nostru, a fost la Timişoara şi acolo i s-a spus: «Băi, dar la voi ce s-a întâmplat, că auzisem că trebuia să izbucnească ceva!». Însă nu găsim o legătură cauzală cu Timişoara.

Aştefănoaie trebuia să producă un incident violent. Revoluţiile aşa încep - de la un cap spart, o vitrină spartă, aşa a fost în planul nostru, dar semnalul nu a mai venit. Pentru că n-am vrut să murim! Eu am intrat în Piaţa Unirii de pe Strada Cuza Vodă. Acolo era o barieră, alt filtru la teatru, dincolo, unde-i CEC-ul şi unde se mutase staţia de tramvai, erau maşini cu coviltir ale militarilor. Eu am ieşit şi pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Am avut o conversaţie cu o rudă, şi ea a fost înregistrată de un microfon direcţional. Ştiu asta pentru că cele câteva fraze mi-au fost redate în puşcărie, la anchetă, dar ei nu ştiau că sunt frazele mele. Se vede că forţele de represiune aduseseră aparatură performantă."

La anchetă i-au arătat un desfăşurător al discuţiilor înregistrate de mai multe persoane şi l-au întrebat dacă sunt adevărate. "M-a frapat faptul că eram pe stradă pierdut în mulţime cu cineva de vârsta mea de atunci, 40 de ani, discutam şoptit şi totuşi s-a înregistrat. Am mai vorbit cu Titi Iacob, iar fragmente ale unei discuţii purtate cu el la magazinul Gulliver au fost iarăşi înregistrate. Înseamnă că erau tot felul de cetăţeni ciudaţi care mergeau câte doi după noi şi ne înregistrau, împiedicau grupurile să se coa­lizeze. Impresia mea a fost aceea că era o maşină mică acolo unde se desparte Bulevardul Ştefan cel Mare de intersecţie. În faţă la Cinematograful Victoria era tun de apă şi maşină de pompieri, la fel şi la intrarea dinspre Piaţa Independenţei. În spatele blocurilor de la Victoria erau maşini cu prelată, erau o sumedenie şi la intrarea din Strada Gavril Muzicescu. Impresia era că o forţă căreia nu puteam să îi facem faţă stătea acolo să ne strângă de gât. Pe noi ne prinsese o frenezie care ne-a tulburat cumva judecata lucidă, raţională. Fiecare ar fi vrut să fie parte."

Cassian Spiridon a fost înregistrat pomenind ceva de un ziarist sovietic. Spunea că exista un astfel de reporter care ar fi trebuit să vină de la Bucureşti. De altfel, Spiridon avea o structură ramificată în Capitală prin Florin Iaru, care asigura legătura cu Europa Liberă şi Ghighi Bejan. "În timp ce eu stăteam în camera de anchetă şi mă puneau să scriu rapoarte am auzit urletele de durere ale lui Georgel, care mi s-au părut simulate, înregistrate sau cineva a făcut în aşa fel încât să aud. Eu mă temeam că la Georgel erau probe materiale, «ştanţa din radiere a ma­nifestelor» şi altele."


I-A LĂSAT PE "CONDUCĂTORI", PE CEILALŢI ŞI GONEAU DIN PIAŢĂ
"Au făcut o excepţie, am fost la un moment dat cel puţin cinci la colţul Hotelului Traian. Deci ne lăsau să ne adunăm şi în grup. Eram sub lupă, dar ne lăsau în pace. Grupul meu a fost unul to­lerat în Piaţa Unirii, eu îl vedeam pe Aştefănoie, pe Dorin, care avea aparenţa unui interlop, derbedeu, dar aveam nevoie de rolul acela. Era un fel de Gavroche. Ţinea un drapel mototolit la el. Trebuia să primească semnalul acela, să abordeze, să lovească pe cineva, dar nu l-a mai primit. Eu nu l-am mai dat din instinct de supravieţuire. A fost şi laşitate. Trebuia să vorbim în piaţă - eu, Titi, Cassian, dar nu am făcut-o. Nu am stat mult, am intrat în Hotelul Unirea, la restaurant, şi ne-am aşezat la o masă în fund." Cât Prutianu s-a foit prin piaţă, mult timp nu l-a întrebat nimeni ce face acolo. Totuşi, au fost şi două incidente. "Dincolo de pasaj, la Librăria Junimea, erau doi miliţieni îmbrăcaţi în uniformă şi ne-au cerut să evităm piaţa. Alţii m-au oprit şi au zis că m-au văzut că mă tot foiesc. Erau însă mulţi oameni, iar piaţa n-a mai fost atât de aglomerată ca la 14 decembrie decât cu ocazia cuvântărilor lui Ceauşescu."


PROBLEME DUPĂ 1989
După Revoluţie, Prutianu a avut în continuare pro­bleme. "Când am fost eliberat din arest, la 22 de­­c­embrie 1989, m-au bătut pe umăr şi mi-au zis: «N-am luptat degeaba». Dar în august '90 m-au trântit de pe bicicletă. Plecam din satul meu na­tal către Iaşi pe drumul ce vine de la Vas­lui, că făceam cu bicicleta drumuri de câte 50 km. Când am ieşit din sat, intenţionat am fost împins. Am căzut şi mi-am rupt mâna. Cred că erau oameni care şi-au făcut treaba şi nu voiau să răs­colească trecutul. Apoi, soţia mea a murit de un cancer galopant. Mama mea, care era la ţară, a su­ferit un accident, şi-a rupt colul femu­ral, a um­blat doi ani în cârjă, apoi a murit. Dar erau şi oa­meni simpli, care spuneau: «Ce v-a trebuit, domnule, aţi schimbat ceva?».

Apoi am fost pus să semnez şi un angajament chiar de pro­curorul care a semnat mandatul meu de arestare şi care a fost la mine în celulă. Era un domn Alexa, era Ciurlău, era un colonel mic şi negricios. Era şi cel care mi-a dat mandatul de arestare la 17 cu data de 18, deşi fusesem reţinut de pe 15. Acesta din ur­mă este procurorul militar care în '90 m-a contactat pe Bd. Independenţei. Părea un om speriat. El mi-a cerut să semnez un act prin care să mă angajez că nu divulg cele în­tâm­plate. Şi a spus că cere asta în numele procurorului Republicii", spune Prutianu, care trage şi un fel de concluzie: "Le-am dat de furcă fie şi numai prin faptul că au mobilizat uriaşa forţă de represiune, au adus atâta tehnică. Într-un fel, Iaşiul a fost mai multe zile în stare de necesitate nedecla­rată oficial. Diferenţa între Timişoara şi Iaşi? Ei au ac­ţionat şi noi, nu. Ei s-au jertfit şi noi nu, ei au avut acolo curaj, aici a învins teama. Presiu­nea era pe atât de mare pe cât de mare era teama. Atunci, da­­că îndrăzneai să-ţi dai foc ai fi dispărut în tă­cere, fără să ştie nimeni. Încercările in­di­­viduale ar fi fost răstălmăcite, nu ar fi avut efect".