x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Perestroika" şi efectele KGB

0
Autor: Lavinia Betea 25 Mai 2009 - 00:00


În mod paradoxal, originea fe­nomenului ce-a declanşat pră­bu­şirea lagărului comunist se află într-un proiect supus atenţiei Pre­zi­diului CC al PCUS de către Lavrenti Beria. Şeful NKVD-ului îl prezentase la numai câteva zile după moartea lui Stalin.



Faimosul şef al serviciilor speciale sovietice propusese în martie 1953, printre altele, lichidarea Gulag-ului, emanciparea mediilor de informa­re, reunificarea Germaniei. Dacă ase­menea măsuri ar fi fost atunci adoptate, mult mai devreme s-ar fi destrămat sistemul comunist.


"INCUBATOARELE PERESTROIKĂI"
Nu întâmplător, peste mai bine de patru decenii, iniţiativa reformelor aparţine tot vârfului serviciilor speciale sovietice. Elita lor fusese, de altfel, unicul microgrup profesional capabil să acumuleze informaţii reale despre economia naţională şi să aibă acces la informaţia din exteriorul sistemului. Însuşi nucleul par­tidului era controlat indirect prin puterea informaţiei şi direct, prin mijloacele de suprave­ghere la care erau supuşi, fără ex­cepţie, toţi liderii comunişti sub pretextul protecţiei lor. Astfel că fostul şef KGB Iuri Andropov după ce ajunsese în funcţia de lider al PCUS (1982-1984) a creat, după expresia cercetătoarei Françoise Thom, "in­cu­batoarele pe­restroikăi".

Pe te­me­lia lor s-a construit ceea ce mediile occidentale şi americane de informare au numit perestroika lui Gorbaciov.

La finele deceniului nouă, Gorbaciov însuşi apreciase public KGB-ul "mai puţin ca o ameninţare, cât ca un sprijin" pentru reformele sale.


ÎNAPOI LA LENIN!
Începută cu lozinca "glasnost" (transparenţă), inspirată din teza leninistă a reflectării realităţii de către mijloacele de informare (lo­zincă lansată de succesorul lui
An­dropov, Constantin Cernenko, într-un discurs prilejuit de jubileul primului congres al Uniunii Scriitorilor Sovietici), perestroika a de­marat în 1987.

Ideologic, mişcarea reformatoare apare ca încercare de restaurare a tezelor leniniste. Însăşi ideea conducerii partidului de către intelec­tuali ("competenţi"!) era o reciclare a lor. Iar economic, se încercase o re­venire la NEP-ul leninist (1921-1924).

Public s-a dezvoltat teoria completării reformelor economice cu schimbări politice. Credibilitate au dobândit acestea prin eliberarea multor deţinuţi politici şi facilitarea formalităţilor de emigrare pentru cetăţeni sovietici. De reţinut că re­formarea societăţii sovietice nu viza pluripartidismul. Gorbaciov fusese explicit în acest sens. "Noi nu sim­ţim nevoia unui pluralism bur­ghez, declarase el în şedinţa Bi­rou­lui Politic al PCUS de la 15 octombrie 1987. Avem pluralismul socialist pentru că ţinem seama de interesele diferite ale oamenilor şi de diversitatea punctelor de vedere."

Din februarie 1987 devenise activ Clubul "Perestroika", fondat sub pa­tronajul Institutului de economie matematică. Bomba ce-a detonat economia sovietică planificată şi centralizată a fost însă "legea întreprinderii".

În vara lui 1987 a apărut şi primul fenomen neprevăzut de reformatori, numit de către istoricul Helene Carrere d'Encausse "tre­zirea naţiu­nilor" desemnate uniformizant cu termenul de "popor sovietic". În iulie 1987, o mulţime de tătari au manifestat la Moscova. La 23 august, au ieşit şi balticii în stradă cerând demiterea pactului Ribbentrop-Mo­lotov. În septembrie s-a creat Clubul culturologic ucrainean ce-şi pro­punea restabilirea ade­vărului despre istoria Ucrainei. În toamnă, au iz­bucnit tulburări în Ka­rabah, iar bie­loruşii şi-au comemorat victimele din anii lui Stalin.
RECICLAREA STRATEGIEI DE "FRONT POPULAR"
Moment de ruptură în condu­cerea partidului sovietic a fost conferinţa PCUS din iulie 1988. Pentru a grăbi eliminarea conservatorilor din nucleul partidului, Gorbaciov i-a forţat pe înalţii activişti să ac­cepte alegerile în Sovietul Suprem pe baza unor candidaturi supuse votului liber. În esenţă, şi această "de­mo­cra­ţie" de partid unic însemna re­ve­nirea la formula leninistă a congresului sovietelor, conceput ca vastă adunare naţională aleasă de popor.

Pe fondul divergenţelor dintre "aparatciki"-i de partid, Aleksandr Iakovlev - unul dintre artizanii po­liticii lui Gorbaciov - a venit cu altă strategie. În martie 1988, a adunat într-o vilă de la periferia Moscovei un mic grup de apropiaţi. Aici au fost apoi stabilite rădăcinile "fronturilor populare" sau naţionale.

"Problemele dezvoltării socio-economice pot fi cel mai bine soluţio­nate prin intermediul fronturilor naţio­nale", a declarat, ulterior şi pu­blic, Alexandr Iakovlev.

Şi tactica aceasta era însă o re­venire la metodele de succes patentate în laboratoarele serviciilor speciale sovietice. Prin tactica "frontului popular" fusese infiltrat, după răz­boi, calul tro­ian al Kremlinului în viitoarele ţări europene sovietizate. Kremlinul fu­sese centrul de dirijare a aparenţelor democraţiei ce-i adu­sese pe comu­nişti la putere în Bu­cu­reşti, Budapesta, Praga, Sofia ori Var­şovia prin tactica de "front popular".

Metoda suferise câteva ajustări şi adaptări la prezentul anilor '80. Spre exemplu, mai implicaţi în facerea şi propaganda "fronturilor" - ce-au con­­­ferit aparenţa democraţiei schim­­­bă­rilor - au fost liderii de opi­nie scriitori, actori, oameni de cultură. Astfel că, în mai puţin de-o lună de la întâl­ni­rea prietenească, organizată de Iakovlev, plenurile scriitorilor esto­nieni şi litua­nieni au lansat public ideea frontu­rilor naţionale ce sprijină perestroika. Şi în Moldova, "revol­u­­­ţia a început cu o revoluţie a scriitorilor", a spus mai târziu Mircea Druc referindu-se la RSS Moldovenescă. Dar naţionalismul, mult timp reprimat de politica sovie­tică, a găsit o breşă în aceste "fronturi" create întâi în republicile sovietice, ex­plo­dând ulterior ca un cazan supus la prea mare presiune.


ACŢIUNEA "MEMORIAL" ŞI TEHNICA "ŢAPULUI ISPĂŞITOR"
Pe acest fond socio-politic, servi­ciile speciale sovietice au orchestrat la sca­ră largă şi manipularea numită "teh­ni­ca ţapului ispăşitor" foca­li­zând in­teresul şi dirijând furia mul­ţimii asu­pra nomenclaturii şi stali­nismu­lui.

În septembrie 1987, adresându-se ofiţerilor superiori din KGB, Filip Bob­kov, unul dintre capii lor, estima: "Ar fi poate util să se publice parţial ar­hi­vele de care dispunem. Pe de o parte, vom ajuta partidul la forma­rea unei opinii publice sănătoase. Pe de altă parte, societatea va înţe­lege mai bine acţiunile noastre, mun­­citorii se vor convinge că ele sunt necesare..." Consecinţă a unor astfel de pro­iecte - estima Françoise Thom în "Sfârşiturile comunismului" - a fost şi fondarea grupului "Memorial" (1988) ce-şi pro­punea reabilitarea victimelor stali­nismului în URSS.

Altă direcţie menită anihilării vio­lenţei şi frustrărilor mulţimii a fost tentativa restaurării ortodoxiei ca "religie oficială a statului". KGB-ul s-a declarat, de asemenea, implicat. "Sar­cina organelor KGB-ului este de a face deosebire între religie şi clericalismul militant, între activitatea religioasă autorizată şi subversiunea ilegală", declarase generalul Cebri­kov la în­ce­put de aprilie 1988. Curând, Gorbaciov l-a primit pe pa­triarhul Pimen. Bisericilor ortodoxe le-au fost restituite bunurile confisca­te, iar liderii comunişti so­vietici s-au trezit dintr-o dată la cre­dinţă. Uitaseră de ateismul de­clarat, făcând cruci largi şi mătănii adânci în faţa operatorilor TV.


DUPĂ TONUL MOSCOVEI
Deprinşi să imite schimbările ini­ţiate la Kremlin, alţi conducători din lagărul socialist s-au grăbit să ur­meze tonul Moscovei. Aşa se face că în iulie 1987, Todor Jivkov a publicat un program pe aceeaşi linie însă atât de radical că şi-a atras chiar reproşurile lui Gorbaciov. De ne­crezut ar părea azi, dar li­derul sovietic l-a criticat pe cel bulgar că pune în pericol rolul con­ducător al partidului şi afişează o orientare "prea occidentală". În Un­ga­ria, premierul Karoly Grosz a anunţat "dialogul cu opo­ziţia". Ofi­ţeri ai serviciile speciale po­loneze au propus unor lideri ai Solidarităţii suport logistic în organizarea greve­lor precum şi mijloace de tipar şi difuzare a presei de opoziţie. În vara lui 1987, Marcus Wolf, şeful Stasi, a criticat într-un interviu anumite fe­nomene sociale ale ţării sale.

În ce măsură perestroika a fost concertată în întreg lagărul socialist, vor dovedi, probabil, documentele ce-au fost păstrate pentru arhive. La 20 de­cembrie 1987, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la crearea CEKA, pre­şedintele KGB, Victor Ce­brikov, anun­ţase însă: "Dată fiind situaţia politică, vom continua să perfec­ţionăm ac­ţiunea noastră co­mună cu organele de securitate din ţările so­cialiste su­rori. Vom acţiona în strân­să legă­tură cu ele".
Citeşte mai multe despre:   special,   gorbaciov,   perestroika

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de