x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Peron i-a acordat Colanul Ordinului "Eliberatorul San Martin"

Peron i-a acordat Colanul Ordinului "Eliberatorul San Martin"

de Florin Mihai    |    11 Iun 2009   •   00:00
Peron i-a acordat Colanul Ordinului "Eliberatorul San Martin"
Sursa foto: Arhivele Naţionale/

La 5 martie 1974, Juan Domingo Peron, preşedintele Argentinei, i-a acordat lui Nicolae Ceauşescu, la Olivos, reşedinţa sa din Buenos Aires, distincţia Colanul Ordinului "Eliberatorul San Martín".



Cea mai prestigioasă decoraţie din ţara tangoului cinstea memoria generalului José de San Martín (1778-1850), care cucerise independenţa mai multor state sud-americane faţă de Spania.

Ordinul a fost înfiinţat prin Decretul nr. 5.000, din 17 august 1943. Încă de atunci, avea şase grade, cel mai înalt fiind colanul, colier cu decoraţii purtat la gât ca distincţie, acordat exclusiv suveranilor şi şefilor de state străine. Ordinul "Eliberatorul San Martín" era şi o breaslă onorifică, ce era condusă de un Consiliu prezidat de un Mare Maestru, prin tradiţie însuşi Preşedintele Naţiunii, asistat de un Mare Cancelar (care îndeplinea funcţia de ministru al Afacerilor Externe, Comerţului Exterior şi al Cultelor). Consiliul avea în componenţa sa şi pe membrii guvernului.

Colanul era o piesă de orfevrărie de mare acurateţe, concepută şi realizată în 1943 de inginerul şi sculptorul Angel Eusebio Ibarra García. Era format din 10 inele reprezentând co­roa­ne de lauri, unite prin 4 me­da­lioane în formă de soare, care reproduceau prima monedă argentiniană, emisă în 1813. În spate, şiragul se prindea prin două frunze, care puteau fi întâlnite şi la broderia fracului militar, amintind astfel că "Eliberatorul" era şi Protector al statului Peru, şi două verigi mici semnificând infini­tul.

La gât, colierul se închidea cu bro­şa "Emblema Patriotismului", acor­dată de generalul José de San Martín doamnei María Josefa Arenales (1822). Broşa era realizată sub forma unui condor andin, reprezentat cu aripile desfăcute, ţinând în gheare coroana de lauri ce susţinea replica în miniatură a sabiei de paradă, simbol al acţiunii. Piesa centrală era un medalion cu 32 de raze, având în mijloc bustul Eliberatorului, înconjurat de briliante. Pe această insignă era scris în partea superioară "Libertador", iar în cea inferioară "San Mar­tín". Panglica ordinului era de culoare albastru deschis, cu margini albe.

Nicolae Ceauşescu a fost printre ultimii politicieni decoraţi de Juan Peron. La trei luni după întâlnirea de la Olivas, preşedintele argentinian a murit în urma unui infarct.

×
Subiecte în articol: special