x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Piaţa Ocico, raiul cumpărăturilor în perioada comunistă

0
Autor: Monica Andrei Capatos 17 Iul 2009 - 00:00

Fenomenul "Ocico" este comun pentru Timişoara, Arad, Oradea, oraşe din frontiera de vest - aici funcţionau permisele de mic trafic pentru satele de frontieră. Timişoara avea frontieră cu Iugoslavia, iar sârbii aveau "liber" - aduceau marfă din Turcia şi Italia. Plecau de aici cu vase, obiecte de menaj şi mobilier.



Timişoara era un oraş râvnit de mulţi. Pentru un student venit din sudul ţării, aşa cum a fost cazul lui D.L., era o altă lume. În 1989 era în anul IV, la Facultatea de Construcţii, deja era obişnuit cu traiul bun, uitase de raţia de pâine şi se obişnuise cu blugii şi ţigările bune. "Aici mirosea a Occident, se simţea dorinţa de mai bine, de libertate. Dacă în zona de unde veneam restricţiile erau la ele acasă (pâinea pe cartelă, uleiul, zahărul, făina, carnea şi mezelurile erau o raritate, programul de curent electric era de două ore pe zi , căldura şi apa caldă la fel ), în Timişoara era un mic paradis. Totul era la liber, fostul combinat Comtim asigura comercializarea la nivel occidental o tuturor produselor alimentare, căldura, apa caldă şi electricitatea erau non stop. Pentru orice om care nu cunoştea în amănunt spiritul Timişoarei, era de neînţeles cum tocmai aici mocnea nemul-ţumirea cea mare ce avea să dărâme sistemul comunist", ne povesteşte D.L., care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

El ne-a mărturisit că aproape toţi timişorenii aveau banii necesari pentru o viaţă fără griji, aveau mici afaceri personale, mai mult sau mai puţin legale, toată lumea vindea şi cumpăra tot ce dorea, şi parcă orice timişorean, dacă nu avea rude sau prieteni la Belgrad, avea cu siguranţă la Budapesta, Viena sau Berlin. Nici viaţa studenţească nu rămăsese mai prejos.

Locul îşi câştigase de mult libertatea fiind singurul centru universitar în care chefurile erau la ele acasă, în general fără evenimente care să impună măsuri de forţă ale autorităţilor. "Referitor la momentul 1989, conducerea UASCR era asigurată de: Ani Matei - preşedinte UASCR, vicepreşedinţii George Copos şi Cornel Şandor, omul care a susţinut demersurile noastre de «emancipare» contra tuturor criticilor şi piedicilor întâmpinate. La conducerea instituţiilor de învăţământ superior din Timişoara se aflau la acea dată: doamna Drăgulescu - Prorector, Radu Dorin - preşedinte Centru Universitar, Marin Ivan - Decan Facultatea de Construcţii", a mai spus personajul nostru.

Desfiinţarea pieţei de vechituri - o mare nemulţumire

Manifestările din decembrie au fost precedate şi de o serie de minievenimente, considerate semnificative, pe lângă cele clasice de nemulţumire. Printre acestea se poate aminti încercarea, undeva în lunile iulie-august, de desfiinţare a pieţei săptămânale, impropriu numită "de vechituri", inclusiv prin blocarea străzilor de acces în zona tradiţională cu maşini de mare tonaj. Această acţiune a Miliţiei a fost total dezavuată de cetăţenii care considerau acest loc o puternică sursă de venituri suplimentare. Piaţa era considerată "de comerţ clandestin", unde veneau autocarele cu marfă din Iugoslavia, Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, mai exact era zona parcului din spatele magazinului "Bega", Piaţa "Jozefini".

Era locul magic unde se găseau de toate, de la blugi, cafea, whiskey, tricouri de firmă, cu alte cuvinte tot ce se găsea în magazinele din Europa şi la noi, nu. Era un târg săptămânal, programat în fiecare duminică, într-o incintă imensă, unde puteai găsi în perioada 1985-1989 ce nu puteai găsi nicăieri în ţară. Exista o protecţie tacită, sau mai bine spus o indiferenţă aparentă a organelor statului, care nu făceau altceva decât să evite scandalurile, fără a interveni în mod ferm împotriva presupusei "specule".

"Piaţa Ocico"
Un exemplu aparte era marfa românească, ce provenea clar din furturi, a cărei vânzare era puţin restricţionată, la modul că, din când în când, organele de Miliţie efectuau confiscări şi cercetări, de cele mai multe ori fără profunzime, ale persoanelor implicate.

Aici se pot da drept exemplu pantofii bărbăteşti sub licenţă Otter, care se fabricau la Jimbolia şi la "Modern" din Timişoara exclusiv pentru export în Germania. La fel pantofii de damă marca Guban, confecţionaţi la fabrica cu acelaşi nume, destinaţi numai exportului. Portul lor în România se punea în seama "refuzurilor la export". Iar comercializarea "pe sub mână" se socotea datorată muncitorilor care lucrau la întreprinderile producătoare şi aveau drepul să cumpere cantităţi fixe din magazinele din incinte.

Pentru a evidenţia nivelul la care ajunsese acest comerţ clandestin, se poate spune că în Timişoara, înainte de 1989, 70% din bărbaţi erau încălţaţi cu pantofi Otter şi 50% din femei în pantofi Guban, cu toate că fabricile producătoare, prin contract, aveau producţie destinată exclusiv exportului. Pentru a ne da seama exact despre  produsele şi mai ales preţurile care erau practicate în piaţa din Timişoara, să exemplificăm câteva dintre acestea.

Marfă din Iugoslavia (poate cea mai căutată şi rentabilă) consta din: blugi (Levis şi Carrera, în special): 700/1.200 lei; încălţăminte sport Puma - licenţă Iugoslavia: 1.000/1.800 lei; costume baie (Speedo - original): 600/1.200 lei; ciorapi damă (Disco): 40/100 lei; geci blugi: 1.000/1.500 lei; ţigări: Super Filter: 8/18 lei, Vikend: 10/20 lei, Kent sârbesc (auriu + argintiu): 50/100 lei, Port: 20/40 lei, Vek: 18/35 lei; cafea (Ness Bianca) : 50/100 lei; Pepsi sau Coca Cola - 1 litru: 50/100 lei; (guma de mestecat, brichete, ciorapi, fulare, esarfe, etc).

Marfă din Ungaria: deodorant (8x4, Bac, Rexona) : 80/150 lei; săpun (Bac, Amo, etc.): 30/50 lei; Adidas - original: 1.500/3.000 lei; anticoncepţionale (Postinor): 100/300 lei, produsele erau mai scumpe şi mai greu de găsit, fiind specifice zonei Arad.

Marfă din Turcia: geci piele: 1.000/1.500 lei; mohair - pachete 500 gr. 80/120 lei, blugi (Pyramide): 1.200/2.000 lei; tricouri : 80/120 lei; pulovere: 300/450 lei.

Marfa din Cehoslovacia şi Polonia: truse şi farduri: 350/800 lei, rujuri: 50/120 lei; costume baie: 250/500 lei.

Intrare de siguranţă
Sursele de procurare a mărfii erau autocarele şi autoturismele cu turişti străini, în Timişoara pieţele: Josefini şi Reşitei, parcul din spatele magazinului Bega, iar în afara Timişoarei erau parcările din zonele de fron-tieră - şi nu numai (Jimbolia, Vinga, Ortişoara, Giarmata).

O altă categorie de marfă provenea din aşa-numitele shopuri din incinta hotelurilor din Timişoara, produse luate numai în valută de către studenţii străini. Era marfă din import, originală, dar scumpă: blugi Super Riffle: 1.800/2.200 lei, ţigări (Kent, Camel, Rothmans, Marlboro): 90/120 lei , whisky (Johny Walker): 500/700 lei; coniac (Metaxa): 350/500 lei; cafea (Wiener + Alvorada - 1 kg): 1.000/1.200 lei. Şi de la vameşii din zonă puteai cumpăra câte ceva, dar numai cu "intrare de siguranţă", adică recomandat de mai vechii branşei. La ei găseai orice, în  siguranţă, dar la preţuri ceva mai mari decât la autocare.

Toate astea şi multe altele se comercializau fără probleme în renumita Piaţă Ocico. Pe lângă asta, tot ce însemna marfă internă de furat (piese auto, cojoace piele, cămăşi Braiconf şi Sighişoara, perdele etc.), reprezenta raiul cumpărătorilor din toată ţara.

"Cu toate că era ştiut că piaţa de vechituri, lucrurile «second-hand» nu reprezentau mai mult de 5% din volumul de marfă (fiind incluse şi cărţile, gen poeziile lui Adrian Păunescu al cărui volum «Locuri Comune» l-am achiziţionat, în 1988, cu nu mai puţin de 600 de lei).

De aceea am considerat că una dintre loviturile de graţie date timişorenilor şi nu numai, a fost încercarea autorităţilor, din 1989, de a închide piaţa, cea mai importantă sursă de bunăstare a zonei. Am considerat-o picătura care a umplut paharul", ni s-a confesat personajul nostru.
Citeşte mai multe despre:   special,   piata,   timisoara

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de