Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Gradul de înzestrare cu autoturisme la 1.000 de locuitori crescuse în 1989 la 50,2, comparativ cu 47,1 la finele lui '88. Având în vedere că Republica Socialistă România avea 23.151.564 de locuitori, rezultă că existau circa 1.090.439 de autoturisme proprietate particulară la sfârşitul lui 1988 şi 1.162.209 un an mai târziu. Deci în '89 s-au cumpărat 71.770 de maşini proprietate personală. Pentru care era musai să se încheie la ADAS o asigurare RCA, care costa 550 de lei pe an, adică aproximativ 18% din salariul mediu net lunar pe economie de 3.063 de lei (Anuarul Statistic al României din 1990).
Potrivit Decretului 471/1971 cu privire la asigurările de stat, republicat în 1988, toţi posesorii de autovehicule supuse înmatriculării - indiferent că era vorba despre Daciile proprietate personală sau despre autobuzele, autocarele, autotractoarele, autofrigorificele, automacaralele şi altele asemănătoare deţinute de organizaţiile socialiste - erau obligaţi în 1989, ca şi astăzi, să aibă o asigurare prin efectul legii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule (RCA).
"Asiguraţii deţinători de autovehicule înmatriculate în Republica Socialistă România datorează primele de asigurare de la 1 ianuarie ale anului înmatriculării autovehiculelor până la 31 decembrie ale anului radierii acestora", se arată în decret. Excepţie făceau persoanele juridice, pentru tramvaiele pe care le deţineau, persoanele fizice şi juridice ale căror autovehicule aveau o capacitate cilindrică de până la 69 de centimetri cubi, inclusiv, precum şi cei care posedau documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul Republicii Socialiste România.
ASIGURARE MAI COSTISITOARE PENTRU STRĂINI
Potrivit decretului, poporul deţinător de autoturisme trebuia să plătească o primă de asigurare anuală de 550 de lei, în timp ce organizaţiilor socialiste le revenea un tarif de primă de 175 de lei pe an. Iar pentru motocicluri cu o capacitate cilindrică mai mare de 69 de centimetri cubi - Mobre, MZ-uri, scutere, mototriciclete şi alte asemene - tariful de primă era de 40 de lei pe an pentru organizaţiile socialiste şi de 80 de lei pe an pentru restul lumii.
Infirmii beneficiau de 50% reducere. Însă nu existau tarife diferite în funcţie de oraşul de domiciliu, vârsta proprietarului, experienţa la volan, puterea sau marca maşinii aşa cum se întâmplă astăzi. Asta şi pentru că erau puţine maşini şi deci riscul ca două sau mai multe dintre acestea să se pocnească era mult mai mic. În schimb, existau tarife diferite - mai piperate - pentru maşinile înmatriculate în străinătate, care nu aveau documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul Republicii Socialiste România. Astfel, un străin care nu avea un astfel de document şi voia să traverseze România cu autoturismul, duba, autocarul, autobasculanta şi aşa mai departe trebuia să plătească 100 de lei pentru o lună sau o fracţiune de lună de asigurare. Iar dacă respectivul străin era cu motocicleta, RCA-ul pe o lună sau o fracţiune de lună îl costa 50 de lei.
CĂLĂTORII, ASIGURAŢI ŞI EI OBLIGATORIU
În 1989, în Republica Socialistă România puteai să te plimbi liniştit nu numai cu maşina personală, ci şi cu metroul, tramvaiul, autobuzul, autocarul, vaporul sau avionul sau cu orice alt mijloc de transport în comun. Pentru că ADAS-ul veghea în continuare asupra ta prin intermediul asigurării obligatorii a călătorilor pentru cazurile de accidente. Erau cuprinşi în asigurare călătorii cu plata transportului, cei fără plata transportului, însă cu plata primei de asigurare - cu abonament, dar şi copiii.
Potrivit Decretului 471/1971 - republicat, călătorii erau asiguraţi pe toată durata transportului, inclusiv în timpul cât se aflau în incinta staţiei, autogării sau alte asemenea incinte, înainte de plecarea mijlocului de transport şi după sosirea la destinaţie a mijlocului de transport. Suma asigurată pentru un călător era de 25.000 de lei în transporturile de căi ferate, rutiere şi de apă, şi de 35.000 de lei în transporturile aeriene. Iar ADAS-ul plătea întreaga sumă asigurată în caz de deces sau de invaliditate permanentă totală, respectiv o parte corespunzătoare gradului de invaliditate în caz de invaliditate permanentă parţială, ca urmare a unui accident produs în timpul călătoriei şi în legătură cu aceasta dacă decesul sau invaliditatea s-au ivit în decurs de un an de la data accidentului.
Cât costa această asigurare? În transporturile aeriene utilitare, speciale sau de serviciu, prima de asigurare era de 4 lei "de fiecare zbor şi călător", se arată în Decretul 471/1971, republicat în '88. În transporturile pe căile ferate, rutiere, de apă şi aeriene publice, tarifele se calculau diferit. Călătorii care aveau abonament plăteau doi lei pentru o lună sau fracţiune de lună de asigurare ori 0,25 lei pentru fiecare călătorie la care dădea dreptul legitimaţia respectivă. Pentru abonamentele şcolare, tariful era mai mic: 1,50 lei pentru o lună sau fracţiune de lună de asigurare. Cei care călătoreau cu bilet plăteau şi asigurarea o dată cu acesta. Pentru că tariful de primă era inclus în preţul biletului. Şi reprezenta între 2,5% în transporturile pe căile de apă şi 5% în transporturile aeriene publice din costul legitimaţiei de călătorie.
