x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Probleme de etică medicală

Probleme de etică medicală

03 Sep 2009   •   00:00



Din partea Direcţiei Sanitare a judeţului Braşov: "În legătură cu scrisoarea adresată redacţiei dumneavoastră de către Loghin Aurel din Braşov, am întreprins o cercetare la nivelul camerelor de gardă de la Spitalul judeţean şi Spitalul municipal de pediatrie Braşov, constatând că cele relatate corespund adevărului, în sensul comportamentului etic faţă de bolnavii aparţinători, aspecte străine normelor de conduită din unităţile sanitare. Drept urmare, acest caz a fost prelucrat de către conducerea Spitalului judeţean cu în­tregul colectiv medico-sanitar, în sco­pul întăririi disciplinei şi a comportamentului adecvat faţă de po­pu­laţia beneficiară de asistenţă medicală. Menţionăm că la Spitalul municipal de pediatrie, bolnavul a beneficiat de întreaga asistenţă medicală necesară."


Primim de la Consiliul popular al Sectorului 1 o copie după adresa expediată conducerii Întreprinderii de Sucuri şi Răcoritoare: "Având în vedere sesizările adresate redacţiei revistei Flacăra de către Asociaţia de locatari din Strada Ştirbei Vodă nr. 17, vă rugăm să luaţi urgent următoarele măsuri: unitatea de sifoane să achite cotele de plată la cheltuielile de folosinţă comună începând din luna noiembrie 1988 până în prezent şi să efectueze lucrările de reparaţii la instalaţiile şi conductele de apă care asigură funcţionarea unităţii."
L.M. - Flacăra, nr. 32/1989

×
Subiecte în articol: special