x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rachetele din România: o sperietoare pentru Occident?

0
Autor: dr. Petre Opriş 14 Mai 2009 - 00:00
Rachetele din România: o sperietoare pentru Occident? Nicolae Bodnarenco/Agerpres


Presa românească din exil a relatat în primăvara anului 1989 despre faptul că subordonaţii lui Nicolae Ceau­şescu colaborau cu societatea el­ve­ţiană "Constance", o filială a concer­nu­lui industrial vest-german "Mes­ser­schmitt-Bölkow-Blohm" (MBB), în scopul fabricării în România a ra­che­tei sol-sol "Condor II".



Activitatea s-ar fi desfăşurat într-o uzină parţial subterană şi protejată "de un impresio­nant baraj de beton". Ştirea-şoc avea la bază două articole apărute în ace­eaşi perioadă, în revista vest-germană Der Spiegel. Pentru a afla ce era ade­vărat în acuzaţiile respective (în opi­nia noastră, acestea erau lipsite de o ve­rificare elementară a informa­ţiilor), ne-am îndreptat atenţia către do­cumentele existente în fosta arhivă a PCR, precum şi către o serie de do­cu­mente NATO, declasificate în ultimii ani.

Astfel, am aflat că doar patru state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia deţineau sisteme de rachete antiaeriene SA-75 "Volhov" (SA-2 "Gui­de­line", în codul NATO) la data de 31 decembrie 1960: Uniunea Sovietică, RDG (cinci poziţii de tragere confirmate - la Glau, Jueterbog, Damm, Ra­uen, Klosterfelde şi Proetzel), Bulga­ria (trei poziţii de tragere descoperite la periferia Sofiei) şi Albania (o poziţie de tragere situată în imediata apro­pie­re a oraşului Durres).

Un an mai târziu, într-un alt document NATO, s-a precizat faptul că ar­matele maghiară şi română au pri­mit sisteme de rachete antiaeriene SA-75 (în cursul anului 1961). Acestea au fost prezentate cu ocazia sărbătoririi "Zilei Eli­berării", în cadrul paradelor mili­tare desfăşurate la Budapesta (4 apri­lie 1961), respectiv la Bucureşti (23 au­gust 1961).

Totodată, experţii militari NATO considerau că Armata română avea la dispoziţie cel puţin şapte sisteme de rachete antiaeriene SA-75, iar Armata maghiară ar fi avut în jurul Bu­da­pestei 10 poziţii de tragere pentru ace­laşi tip de instalaţii antiaeriene, din­tre care două erau deja ope­ra­ţionale. O parte din informaţiile res­pec­tive pot fi confirmate cu ajutorul a trei documente româneşti inedite. În primul dintre acestea (din septembrie 1960), Gheorghe Gaston Marin preciza: "Pentru îmbunătăţirea calitativă a apărării antiaeriene a ţării, până în anul 1965, Armata română să fie în­zestrată cu patru regimente de ra­chete pământ-aer (...) Dotarea apă­rării antiaeriene a ţării cu mijloace de artilerie antiaeriană clasice nu asi­gu­ră o aco­perire eficace a teritoriului ţă­rii faţă de mijloacele moderne de luptă.

Pentru a asigura acoperirea unor obiective politico-economice im­por­tante, este necesar să se importe 3 divizioane tehnice şi 15 divizioane de foc, pentru a realiza până la sfâr­şi­tul anului 1965 un număr de 4 re­gimente de rachete pământ-aer".

Într-un alt document, datat la 28 fe­bruarie 1961, generalul Leontin Să­lăjan a propus Comitetului Central al PMR să se intervină la Ministerul Apărării al URSS "pentru a trimite în Republica Populară Română un specialist cu experienţă, de preferinţă cu gradul de general, în condiţiile prevăzute în acordul încheiat între URSS şi RPR în legătură cu spe­cia­liştii militari (...) în scopul acordării de ajutor calificat comandantului apărării antiaeriene a teritoriului şi comandantului artileriei antiaerie­ne". Acesta se alătura celor doi consilieri sovietici care se aflau deja în România şi urmau să-şi des­fă­şoare activitatea în cadrul primului regiment românesc de rachete până la sfârşitul anului 1961 - cu scopul de "a ajuta în organizarea, pregătirea şi întrebuinţarea tactico-operativă a rachetelor antiaeriene şi nevoile ce decurg de exploatare şi întreţinere la înfiinţarea unităţilor în următorii ani (1961-1965 - n.n.)".

În acelaşi raport, ministrul român al Forţelor Armate a propus tri­miterea în URSS a generalului-ma­ior Cupşa Laurenţiu şi a colonelului Medvedovici Laurian, cu scopul de a urma un curs de pregătire cu durata de 3 luni "pentru însuşirea şi în­trebuinţarea complexului de rache­te antiaeriene SA-75".

Trei luni mai târziu, în raportul din 26 mai 1961, adresat Comitetului Central al PMR, generalul de armată Leontin Sălăjan a precizat: "Potrivit planului de înzestrare al Forţelor Armate ale Republicii Po­pulare Române, începând din anul 1961, acestea vor fi înzestrate cu ra­chete. Pentru însuşirea proble­melor legate de întrebuinţarea tactic-ope­rativă a acestora, pregătirea de luptă şi tragerile unităţilor de rachete, Ministerul Forţelor Armate consi­deră necesar a se interveni pe lângă Comandamentul Forţelor Armate Unite pentru trimiterea în Republica Populară Română a trei spe­cialişti militari, pe timp de un an, care să ajute cadrele noastre în însu­şirea tuturor problemelor rache­telor".
După 15 ani de la evenimentele respective, timp în care militarii ro­mâni s-au pregătit intens pentru uti­lizarea eficientă a tehnicii de luptă sovietice importate, Emil Bobu şi generalul Ion Coman au menţionat faptul că Armata română avea în dotare 9 instalaţii de rachete antiaeriene de tipul DVINA. Totodată, în planul de înzestrare, aprobat pentru cincinalul 1976-1980, era deja prevăzut importul a 160 de rachete V-750 VMV în perioada 1976-1977, în scopul asigurării unui mi­nim de 2,5 unităţi de foc pentru fiecare instalaţie.

Deoarece sovieticii au înştiinţat toate ţările care deţineau sisteme DVINA că "în anul 1978 va înceta producţia de rachete V-750 VMV", Emil Bobu şi Ion Coman i-au propus lui Nicolae Ceauşescu să cumpere din URSS încă 140 de rachete V-750 VMV, în valoare totală de 9,13 mi­li­oane ruble - "din care 7,63 mi­lioane ruble pentru rachete şi 1,5 milioane ruble pentru combustibili şi piese de schimb".

Cei doi membri ai nomenclaturii au susţinut în faţa liderului PCR faptul că rachetele respective aveau un termen de garanţie de 15 ani şi că "starea tehnică a instalaţiilor din existentul armatei noastre permite menţinerea lor în exploatare până în anul 1985 (...). Având în vedere cele de mai sus, propun a se aproba im­portarea suplimentară a 140 de ra­chete V-750 VMV în anul 1977 şi a pie­selor de schimb şi combusti­bi­lilor în anul 1978".

Rezoluţia lui Nicolae Ceauşescu pe nota întocmită de Emil Bobu a fost simplă şi concisă: "Da". Apoi, liderul PCR a semnat scurt, folosind doar iniţialele sale.

Zece zile mai târziu, Nicolae Ceau­şescu a vizitat o expoziţie de tehnică militară, prilej cu care a ordonat următoarele:
"1. Ministerul Industriei Metalurgice va lua măsuri pentru asimilarea în fabricaţia internă, începând cu anul 1977, a sortimentelor de tablă şi profile din duraluminiu necesare producţiei de rachete.
Ministerul Industriei Construc­ţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale vor lua măsuri pentru cercetarea-proiec­tarea şi asimilarea, în paralel, a ra­chetelor aer-aer şi sol-aer, dirijate în infraroşu.
2. Se va elabora un program pentru însuşirea în fabricaţie, în paralel cu rachetele tactice, şi a rachetelor cu bătaie de până la 500 km; pentru asigurarea încercărilor prin trageri a rachetelor tactice se va propune un poligon cu folosinţă periodică, care să permită atât utilizarea normală a terenului, cât şi măsurile de securitate necesare în perioadele de utilizare".

În aceeaşi perioadă, în uzinele de armament din România se lucra pentru onorarea unui contract de export în Republica Arabă Egipt. Documentul fusese deja semnat în luna martie 1976 şi prevedea li­vra­rea, în perioada 1976-1980, de "componente pentru pistolul mitralieră calibru 7,62 mm tip AKM, în valoare de 4.031.510 de dolari SUA liber convertibili. Cursul de revenire ce se va realiza la exportul mărfurilor din contract este de 14,17 lei/$". Concomitent, România exporta în Egipt, pe baza altor contracte, semnate împreună cu autorităţile de la Cairo, componente ale puştilor mitralieră cal. 7,62 mm tip RPK şi ale puştilor semiautomate cu lunetă, calibru 7,62 mm.

La sfârşitul lunii mai 1977, Nicolae Ceauşescu a vizitat o altă expoziţie de tehnică militară, în cursul căreia a ordonat ca "Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini împreună cu Ministerul Apărării Naţionale să ia măsuri pentru scurtarea ciclu­rilor de cercetare, proiectare şi asi­milare a tipurilor de rachete pre­văzute în programul unitar şi a celor indicate de conducere cu ocazia vi­zio­nării expoziţiei din octombrie 1976".

Doi ani mai târziu, generalul-colonel Vasile Ionel i-a raportat lui Nicolae Ceauşescu faptul că "este incertă realizarea în totalitate, în acest an (1979 - n.n.), a celor 15 avioane de luptă IAR-93, 600 transportoare blindate, 2.300 rachete antitanc dirijate prin fir (tip 9 M 14-M «Maliutka» - n.n.), 1.000 autocamioane cu 3 punţi motrice etc". Totodată, adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi preşedinte al Consiliului Tehnic de Coordonare a Producţiei de Tehnică Militară a menţionat în raportul său din 16 iulie 1979 faptul că, în primul se­mestru al anului 1979, au fost fabricate 16.768 de proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm, tip S5M şi S5K, depăşindu-se planul cu 3.964 pro­iectile. În aceeaşi perioadă, din co­manda de 1.000 de rachete antitanc dirijate au fost realizate doar 183 de bucăţi, iar în planul pe anul 1979 se prevedea fabricarea a 2.300 de rachete antitanc.

De asemenea, generalul Vasile Io­nel a amintit că nu au fost fina­lizate experimentările la modelul de rachetă aer-aer dirijată în fascicul de radiolocaţie şi nici la cel de ra­chetă aer-aer, autodirijată în infra­roşu.

În semestrul I al anului 1979, Ro­mânia a exportat produse mi­litare în valoare de 246,6 milioane lei valută (143,3% faţă de prevederile planului semestrial), obţinând 44,4 milioane lei valută pe relaţia cu statele socialiste (60,3% din plan) şi 202,2 milioane lei valută pe devize liber convertibile (205,1% din plan). Principalele produse exportate au fost următoarele: 24 transportoare amfibii blindate BTR-70, cinci aruncătoare la proiectile reactive cal. 122 mm (de tip "Grad"), 100 de mitraliere antiaeriene cal. 14,5 mm (cu două ţevi), 330 puşti mitralieră cal. 7,62 mm (model 1964), 1.000 puşti semiautomate cu lunetă cal. 7,62 mm, 100 pistoale mitralieră cal. 7,62 mm (model 1963), 1.690 arun­cătoare de grenade antitanc tip AG-7, 150 aruncătoare de grenade antitanc tip SPG-9, 40 aruncătoare de flăcări LPO-50 şi 16.489 lovituri ca­libru 122 mm, reactiv-explozive pentru aruncătorul de proiectile reactive APR-122.

În conformitate cu planul aprobat de Nicolae Ceauşescu, uzinele de armament, muniţii şi tehnică de luptă din România trebuiau să ex­porte produse speciale în valoare de 428 milioane lei valută până la sfârşitul anului 1979, din care 200 milioane lei valută în devize liber convertibile. În acelaşi plan, nu se mai amintea despre indicaţiile li­derului PCR din octombrie 1976 şi mai 1977, referitoare la fabricarea în România de rachete tactice şi ope­rativ-tactice. Motivul acestei dispa­riţii din planurile de lucru ale uzine­lor româneşti pare a fi legat de cu­noaşterea insuficientă de către in­ginerii şi muncitorii români a mo­dului de realizare în producţie de serie a focoaselor pentru rache­tele ba­listice cu o rază de acţiune de ma­xim 500 de kilometri.

Greutăţile întâmpinate de aceştia au fost suplinite prin menţinerea în stare de funcţionare a rachetelor tactice şi operativ-tactice importate din URSS începând din anul 1961. La cele din urmă se puteau monta inclusiv focoase chimice sau nu­cleare, însă acestea s-au aflat tot timpul în posesia sovieticilor, în afara graniţelor României.
Citeşte mai multe despre:   special,   anul,   romania,   nicolae ceausescu,   rachete,   antiaeriene

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de