Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu ştiu câţi raci au mâncat, dar, în anul 1989, românii puteau citi în Almanahul Vânătorul şi Pescarul sportiv un articol intitulat "Racul", scris de Mihai Burduja şi Avram D. Tudosie, din care aflau că "Racul, ca şi omarul şi langusta, cu care este înrudit, are o carne gustoasă şi hrănitoare, mult apreciată pretutindeni. Lung de 10-15 cm, racul de apă dulce are o carapace chitinoasă solidă, nişte foarfece puternice cu ajutorul cărora atacă şi se apără. Cele două antene flexibile ale sale se mişcă mereu în toate direcţiile, dibuind mâncarea şi sesizând direcţia pericolului. Racii văd foarte bine cu ajutorul ochilor, care se pot mişca independent unul faţă de altul. Carnivor mâncăcios şi rapace, racul mănâncă foarte mult în special în luna iunie, apoi, tot în această lună, îşi schimbă veşmintele. În această perioadă stă mai mult ascuns, renunţă la pradă şi consumă mai mult din grăsimea corpului său. Preferă mai mult alimentele proaspete şi de origine vegetală. Femela îşi schimbă crusta de mai puţine ori decât masculul."
Cititorul era informat şi cu privire la locul unde se găsesc cei mai mulţi raci: pe litoralul insulelor Timor, Celebes şi Noua Guinee, ca şi pe ţărmurile Indiei şi Malaysiei. Acolo trăieşte un rac mare de 30-40 cm, care îşi duce viaţa mai mult pe uscat. Noaptea porneşte la vânătoare după nuci de cocos pe care le deschide cu cleştii săi foarte puternici şi mănâncă conţinutul cu mare poftă.
Există şi raci migratori - aflăm din paginile articolului - care pornesc din Oceanul Indian prin Marea Roşie şi Canalul de Suez, pentru a ajunge în Mediterană, făcând acest drum în 30 de ani. Râurile populate de raci au o apă curată. Racii joacă rolul unor sanitari subacvatici şi în bazilnele artificiale, unde sunt introduşi de ihtiologi. Una dintre consecinţele neaşteptate ale eşuării petrolierului "Olympic Bravery", care a provocat în ianuarie 1976 o gravă poluare în jurul Insulelor Quessant, a fost aceea că pescarii francezi din Bretania au pescuit de câteva zeci de ori mai mulţi raci de mare ca de obicei. Explicaţia a fost că numeroase colonii de raci au aglomerat zona aşezându-se în diferite locuri în epava petrolierului.
Primim şi alte informaţii: specialiştii de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru problemele pisciculturii în Marea de Azov au pus la punct o metodă de înmulţire şi creştere industrială a racilor. Primele experienţe s-au făcut într-un acvariu obişnuit, prevăzut cu dispozitiv pentru reglarea apei, cu compresor pentru aerisirea acesteia şi cu alte aparate. A fost stabilită mai întâi o listă de bucate preferată de crustacee, a fost elaborat apoi, cu ajutorul calculatorului, un program de alimentare echilibrată. Primul rac de cultură a ajuns la dimensiunile unui adult în decurs de zece luni, adică de patru ori mai rapid decât în condiţii naturale. Au fost create incubatoare speciale pentru larve de raci. În prezent sunt rezolvate toate problemele biologice şi tehnice pe care le ridică construirea de ferme pentru creşterea racilor.
Încheiem cu o reţetă de supă cremă de raci, pe care, sincer, nu ştiu câte gospodine din România au gătit-o în '89. Avem nevoie de două tulpini de praz, o ceapă, doi morcovi, 4 roşii, 500 g raci, 100g orez, ulei, sare, o frunză de dafin. Racii se prăjesc în puţin ulei timp de cinci minute. Se separă carnea de carapace. În alt vas se pun la călit, la foc mic, ceapa şi prazul tăiate mărunt, se adaugă şi morcovii tăiaţi, roşiile tăiate cubuleţe, orezul şi frunza de dafin. Resturile de la carapace nu se aruncă, ci se pisează într-o piuă de usturoi şi se adaugă la amestecul de legume de pe foc. Se adaugă apă şi se lasă la foc mic timp de o jumătate de oră. După ce a fiert se trage prin mixer şi apoi prin sită pentru a se elimina impurităţile. Carnea de rac se toacă mărunt şi se pune peste cremă în farfurie. Se serveşte caldă, cu pătrunjel tocat.
